Acomodare peruş nou-venit
R: Întrucât stresul este cel mai important neajuns care se manifestă la păsările nou sosite, este foarte important să ne luăm măsurile necesare de precauţie pentru evitarea acestuia. Întrucât peruşii dumneavoastră sunt familiari cu locuinţa şi deja îşi exercită teritorialitatea, este bine să evităm să punem toate păsările împreună fie în colivie, fie să le dăm drumul în apartament.
Noului venit îi vom administra timp de câteva zile vitamine în apă pentru evitarea stresului şi îl vom pune într-o altă colivie, astfel încât să aibă contact vizual cu ceilalţi peruşi.
Puteți încerca și punerea împreună a perușilor într-o singură colivie, cu condiția ca noul venit să fie indemn de orice boală. Dacă observați agresivitate din partea vreunuia dintre papagali, îl puteți izola într-o altă colivie. După câteva zile lăsați treptat perușul nou sosit să zboare singur prin încăpere pentru a se putea acomoda cu noua locuință.
În general peruşii se pretează şi la conviețuirea în grup, aşadar este posibil ca micii dumneavoastră prieteni să nu aibă probleme majore de acomodare.