Administrarea hranei în funcţie de vârsta câinelui
Adriana Florentina Florea, dr. med. vet,
Maxi Pet, Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti
Î: Bună ziua! Aş dori o recomandare de hrană uscată pentru un Beagle de un an şi jumătate. Precizez că până la vârsta aceasta a mâncat doar Royal Canin; devenind adult, i-am dat Royal Medium Adult - însă a făcut o alergie, iar medicul mi-a recomandat Royal Medium Sensible. Aşadar de câteva luni mănâncă numai Sensible. Aş dori să îl trec pe Dog Chow (dar nu ştiu ce gamă) - Royal a devenit cam costisitor. Dumneavoastră ce îmi recomandaţi, chiar şi altceva decat Dog Chow (eu optasem pentru preţul accesibil şi părerile altora). Îmi puteţi face un clasament al hranei uscate? Mulţumesc anticipat! Paula
Hrana industrială trebuie să aibă cea mai mare pondere în alimentaţie sau chiar să fie hrănit exclusiv cu tipul acesta de hrană. Alături de hrana uscată se poate administra în rație și hrană umedă. |
Trebuie să ştiţi că atunci când vă decideţi să schimbaţi marca de hrană pe care o administraţi câinelui este necesară o trecere treptată, cu amestecarea hranei iniţiale cu noul tip de hrană timp de 7-10 zile, pentru a evita apariţia unor tulburări digestive.
Cantitatea de hrană pe care trebuie să o administraţi zilnic diferă în funcţie de calitatea produsului şi de cantitatea de proteine, lipide şi glucide conţinută de crocheta respectivă. Dacă alegeți un tip de hrană din gama economic sau premium, este necesar să-i suplimentaţi raţia cu vitamine şi minerale. Pentru a evita supraponderabilitatea, este indicat să respectați doza zilnică de hrană necesară unui câine adult de greutatea lui. Aceasta este specificată de producător pe fiecare sac de mancare.
Este indicat să nu îl învățați să cerșească la masă. Majoritatea alimentelor destinate consumului uman, pe lângă faptul că îi afectează digestia, pot duce la probleme grave de sănătate. De asemenea, foarte important este să nu îi lăsați mâncarea la discreție deoarece acest lucru îl face selectiv în ceea ce privește alimentația. Este bine să-i stabiliți câteva mese pe zi, în funcție și de disponibilitatea dumneavoastră, pe care să le respectați din punct de vedere al orelor. În momentul în care îi dați castronul cu hrană, nu îl lăsați jos mai mult de 15 minute. Dacă nu mănâncă ridicați-l și îl mai puneți la următoarea masă. Cea mai mică abatere de la acest mod de hrănire vă va face câinele să devină mofturos deoarece va ști că la un moment dat veți ceda.
Royal Canin Sensible are o toleranţă digestivă ridicată şi este recomandată câinilor cu sensibilitate digestivă. Aceasta protejează pielea prin fortifierea mecanismelor naturale de apărare: zincul, vitamina A şi biotina menţin integritatea pielii şi stimulează procesele de vindecare. Vitaminele E şi C contribuie la neutralizarea radicalilor liberi, iar acizii graşi Omega 3 ajută la protecţia pielii şi a mucoasei intestinale.
Fiind un câine care a dezvoltat deja o alergie (posibil alimentară), trebuie să fiți foarte atentă în alegerea noului tip de hrană. Nu se poate face un clasament al tipurilor de hrană uscată. Hrana administrată nu trebuie să provoace cădere de păr, prurit (scărpinat intens), scaun moale sau vomă, părul trebuie să fie lucios. Dacă nu apare niciunul din aceste semne clinice înseamnă că tipul de hrană ales este potrivit pentru câinele dumneavoastră!