ciiprian-balbuzan

Ciprian Balbuzan, dr. med. vet.,
MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti 

 

Î: V-aş ruga să-mi răspundeţi la următoarea întrebare: fac bine dacă îi schimb caţelului meu hrana? Până la 2 ani i-am dat numai Hill's mini adult, el având 5 kg. Acum, la 2 ani am vazut în Maxi Pet Happy Dog. Sunteţi de părere să schimb Hill's cu Happy Dog în condiţiile în care el mănâncă bine hrana Hill's? Motivul ar fi preţul mai mic la Happy Dog, dar eu vreau ce e mai bine pentru câinele meu.
Mulţumesc! Eugenia

R: Hill's este unul din cele mai bune branduri de hrană pentru animale de companie de pe piaţa românească. Alături de Hill's mai există alte nume de producători de hrană superpremium, precum Royal Canin, Brit, Happy Dog, Pro Plan, Advance, Trainer, Alleva etc. (ordinea este pur întâmplătoare).

Hrana Hill's Adult Mini se prezintă din păcate într-un singur sortiment şi anume cel cu pui. Dacă administrând permanent această hrană căţelului dumneavoastră i-a mers bine, în sensul că nu a avut probleme de digestie, de asimilaţie sau reacţii adverse de intoleranţă la hrană, nu vă recomand să îi schimbaţi deocamdată hrana.

Desigur, puteţi să încercaţi diversificarea hranei cu sortimente provenite de la una din mărcile enumerate mai sus. Happy Dog varianta Mini este tot un sortiment ce conține carne de pui, deci nu îi veţi aduce cățelului o  diversificare în privinţa gustului, ci mai degrabă schimbarea hranei va aduce un câştig pentru dumneavoastră, Happy Dog fiind puţin mai ieftin.


În caz că aţi decis să încercaţi să schimbaţi sortimentul de hrană, vă recomandăm să faceţi treptat trecerea la noua hrană, amestecând în decurs de 4-5 zile noul tip de hrană cu cel vechi, crescând treptat proporţia din hrana nou introdusă, dând posibilitatea florei intestinale să se adapteze. Evităm astfel o reacţie intestinală neplăcută, care de regulă se manifestă prin diaree.

În concluzie, întrucât se pare că hrana Hill's a fost bine tolerată, iar Happy Dog oferă tot doar un singur sortiment, anume tot cel cu pui, nu vă sugerez trecerea la această hrană. Eventual, pentru diversificarea gustului, vă recomand alegerea unei hrane din aceeaşi categorie calitativă de la alte firme, însă cu carne de miel, vițel etc. Desigur, alegerea dumneavoastră poate fi influenţată atât de preţ cât şi de gusturile căţelului dumneavoastă.

Ciprian Balbuzan, dr. med. vet.

Lasă un comentariu

Comentariile trebuie aprobate înainte de a fi postate.