Căderea părului porcuşorului de Guineea
Î: Bună ziua! Am un porcuşor de Guineea, femelă, căreia îi cade foarte tare părul. Când o luăm în braţe, lasă mult păr pe noi. Chiar zilele trecute când i-am schimbat stratul, am apucat-o de ceafă şi am rămas cu un smoc de păr!!!! Ce putem face?
Mulţumesc! Simona
R: Porcuşorii de Guineea sunt animale foarte sensibile la stres. Un efect al factorilor stresanţi este căderea părului. Astfel, pentru a reduce căderea părului îi puteţi creea condiţii mai puţin stresante precum o iluminare corespunzătoare, o temperatură ambientală corespunzătoare, lipsa curenţilor de aer şi o manipulare cât mai blândă a animalului. Câteva informaţii despre îngrijirea porcuşorilor de Guineea puteţi găsi pe site-ul nostru la rubrica Animalul meu de companie sau apăsând aici.
De ajutor sunt şi preparatele vitaminice şi minerale acestea ajutând la îmbunătăţirea sănătății pielii şi a blănii, dar şi ca tratament în anumite hipovitaminoze sau deficienţe de minerale ce ar putea cauza căderea părului.
O altă cauză a căderii părului poate fi evoluţia unei dermatite. În acest caz vă recomandăm o consultaţie de specialitate pentru a stabili un diagnostic şi un tratament corect.