daniela

Daniela Chelaru, dr. med. vet.,
MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti 

 

Î: Bună ziua. Am un Yorkshire Terrier în vârstă de 5 luni, până acum îi făceam baie din 2 în 2 săptămâni, dar am auzit că nu este bine să-l spăl aşa des că i se sensibilizează pielea şi poate lua boli de piele. Întrebarea mea este: cât de des îi pot face baie? Vă mulţumesc, Luiza Maria

R: Pielea animalelor cu blană are anumite particularităţi de care trebuie să ţinem cont atunci când vrem să le spălăm.


Trebuie să luăm în calcul faptul că animalele au chimia pielii diferită de cea a oamenilor, de aceea se recomandă utilizarea produselor de uz veterinar şi este interzisă utilizarea produselor destinate oamenilor, pentru a nu se strica echilibrul pielii şi astfel să crească riscul apariţiei afecţiunilor dermatologice.

Piaţa produselor de uz veterinar a crescut foarte mult şi găsiţi uşor şampoane şi balsamuri speciale, în funcţie de blana animalului. Există şi produse de spălare uscată care reduc grăsimea şi murdăria de pe blană.

Animalele nu au glande sudoripare, deci nu transpiră. Au doar glande sebacee, care secretă un sebum ce ajută la menţinerea sănătăţii pielii şi blănii.

 

Prin spălări frecvente se îndepărtează sebumul, iar pielea este astfel expusă apariţiei problemelor cum ar fi infecţii cutanate, iritaţii, eczeme, uscarea excesivă, iar blana devine mată.


Frecvența spălării câinilor este influențată de mai mulţi factori printre care rasa şi lungimea firului e păr (câinii cu părul mai lung necesită băi mai frecvente deoarece blana adună mai multă mizerie). Unii câini au nevoie de o baie pe lună, în timp ce alţii pot avea nevoie de o baie la 6 luni. În cazul unor tratamente cu sampoane medicinale, băile pot fi necesare de mai multe ori pe săptămână.

Cei mai mulţi proprietari spală animalul pentru că miroase, nu pentru că acesta ar avea nevoie. În general, se recomandă îmbăierea animalului de 3-4 ori pe an, însă există situaţii când frecvenţa creşte. Dacă animalul se murdăreşte foarte tare, atunci este recomandat să fie îmbăiat, în caz contrar vor apărea afecţiuni dermatologice.


Dacă în urma băilor observaţi că pielea este uscată, atunci este bine să măriţi perioada dintre băi.

   
Înainte de baie trebuie să îi băgaţi animalului vată în urechi, astfel evitaţi intrarea apei, factor favorizant pentru apariţia infecţiilor. Toaleta urechilor se face separat, cu ajutorul beţişoarelor de urechi şi al soluţiilor speciale de curăţare.

 

Pentru întreţinerea blănii se recomandă periatul, care este necesar cel puţin o dată pe săptămână. Periatul trebuie realizat aşa încât uleiurile esenţiale să fie răspândite pe pielea animalului. Uleiurile menţin pielea sănătoasă şi hidratată şi dau luciu blănii. Periatul reduce cantitatea de mizerie din blana animalului şi astfel reduce şansele de apariţie a unor infecţii cutanate cauzate de astuparea porilor şi prezenţa bacteriilor şi a fungilor.

Daniela Chelaru, dr. med. vet.

Lasă un comentariu

Comentariile trebuie aprobate înainte de a fi postate.