Cauzele dermatitei la hamsteri
Î: Bună ziua, vă rog să mă ajutaţi cu un sfat. Dețin doi hamsteri Sirieni în vârstă de 2 ani şi 3 luni. Recent, de circa două săptămâni, unul dintre ei prezintă o iritație pe partea posterioară a corpului, spre coadă, i se curăță pielea şi ieri am observat că a făcut o mică rană în zona respectivă, presupun că de la scărpinat (deci acea zona îl mănânca). Celălalt hamster nu prezintă nicio afectiune şi aş dori să ştiu dacă este dispus şi el la infectare. Menţionez că nu am mai avut nicio problemă cu ei până acum. Vă mulţumesc. Alina
R: Dermatitele sunt denumirea sub care sunt descrise inflamațiile pielii. Simptomatologia include de la simplă înroșire a pielii până la apariția rănilor deschise, crustelor. Dermatitele pot apărea din mai multe cauze. Sunt mai multe tipuri de dermatite în funcție de factorul declanșator.
La hamsteri cea mai comună problemă de piele este aceea că odată cu înaintarea în vârstă părul începe să cadă, pielea începe să se descuameze, pielea începe să crape și se perpetuează mâncărimile. Astfel pielea devine sensibilă apariției infecțiilor bacteriene.
Abcesele sunt acumulări de puroi sub piele. Sunt cauzate de infecții bacteriene care apar în urma luptelor cu alți hamsteri sau în urma rănirii cu obiecte ascuțite. Se pot face examene bacteriologice pentru identificarea bacteriei implicate. Astfel se stabielește și antibioticul ce trebuie administrat. Medicul veterinar va curăța plaga, va drena conținutul purulent și va opta pentru administrarea antibioticului.
Multe dintre problemele de piele sunt cauzate de infecții sau paraziți. Dermatofitoza este cauzată de fungi. Unii hamsteri nu prezintă nicio simptomatologie, alții prezintă zone depilate care pot fi cu cruste, cu descuamări și cu zone roșietice pe margini. Hamstrii pot lua boala de alte animale, de la oameni sau de pe obiecte contaminate. Dignosticul îl stabilește medicul veterinar prin examen clinic, examen parazitologic cu lampă Wood sau prin examen parazitologic din material recoltat din zonele afectate.
Medicul veterinar poate prescrie, după stabilirea unui dignostic, aplicarea unui unguent antimicotic și/sau administratea unui antimicotic oral. Infecțiile cu acarieni sunt afecțiuni cutanate frecvente. Când un animal are o infestație masivă cu acarieni pielea apare inflamată, uscată, cu cruste, se descuamează, depilată, în special în regiunea dorsală și posterioară. Mai sunt și alte tipuri de acarieni cu localizare auriculară, nazală, etc. Pentru tratamentul infecțiilor se folosește un antiparazitar specific iar cușca animalului se curăță intens și se dezinfectează.
Cel mai comun acarian este Demodex. Hamsterii sunt gazde naturale ale acestor paraziți. Aceștia se găsesc chiar și pe oameni. Acești paraziți nu sunt remarcați doar atunci când hamsterul este bătrân, bolnav, stresat, malnutrit sau cu imunitatea scăzută. Manifestările sunt caracterizate de apariția căderii părului, mâncărimilor, apariția crustelor, mătreții, etc. Tratamentul se administrează, însă problema poate reveni dacă animalul are probleme cu sistemul imunitar.
Tratamentul poate oferi uneori doar o dispariție a simptomelor pentru o perioadă. Acest lucru este variabil de la animal la animal. Lăsată netratată boala poate predispune la apariția unor infecții cutanate bacteriene secundare.
Problemele hormonale pot duce de asemenea la căderea părului. Aceasta este de obicei bilaterală și restul părului este neafectat. Alergiile, cel mai frecvent cele cauzate de așternutul utilizat în cuști, pot duce la apariția dermatitelor caracterizate de căderea părului, cruste, prurit, apariția puroiului. Alergiile sunt caracterizate și de alte manifestări cum ar fi scurgeri nazale, oculare, edem, probleme respiratorii, etc. Alergiile mai pot fi cauzate de detergenți, dezinfectante utilizate la curățarea cuștii animalului, parfumuri, aerosoli, insecticide spray, etc.
Recomandarea este să mergeți la un cabinet veterinar pentru un consult, stabilirea unui diagnostic (eventual după efectuarea unor examene paraclinice) și atfel stabilirea unui tratament corect și eficient.