Î: Am o iepuroaica în vârstă de 2 ani.  De 2 săptămâni are un comportament ciudat, adică sta tot ferita, ascunsa, nu prea ne mai lasă să o atingem. Acum 10 minute a început sa tragă de covor și sa roada materialul. Țin sa mențin ca e un covor vechi, nu e din cel nou cu pufi. Și strănuta în prostie de atunci și nu știu ce sa ii fac. Nu înțeleg de ce e asa agresiva. Nu am dus-o niciodata la monta și nu e nici sterilizata.

R: Spre deosebire de căţei, iepurii nu sunt în mod natural motivaţi să asculte și să fie dresați. Asta înseamnă că pedepsele nu îl vor face mai cooperant, deci trebuie să aveți foarte multă răbdare şi perseverenţa dacă vă doriți să îl dresați. În orice caz, comportamentul agresiv faţă de animalele de orice fel este total nejustificat şi nepotrivit, iar pedepsele nu trebuie aplicate în niciun context. Iepurii sunt inteligenţi şi răspund rapid la diverse comenzi. Dacă îl motivați, veți obţine rezultate, însă acestea vor veni într-un timp destul de lung.

Pentru a obţine rezultate optime, ar trebui să realizați, mai întâi, un plan de dresaj, în care să vă stabiliți obiectivele. Important este să aveți aşteptări realiste şi să nu cereți de la animăluţ mai mult decât poate. Încercați să petreceți aproximativ 30-60 de minute pe zi alături de el şi învaţăți-l, zilnic, câte ceva.
Având în vedere că dresajul se bazează pe stimulente, aveți grijă să găsiți acel ceva pe care iepuraşul nu are cum să îl refuze. Poate fi vorba despre felul său preferat de mâncare şi, pentru fiecare reacţie pozitivă la dresaj, oferiți-i o bucăţică, drept recompensă.
Plasați zona de dresaj într-un loc unde amândoi vă puteţi desfăşura şi, mai ales, unde el se simte confortabil. De exemplu, dacă vreți să îl învățaţi să sară în poală, puneți-l, mai întâi, aproape de canapea.
Dacă vă doriți să înveţe să meargă singur la culcuşul său noaptea, realizați sesiunile de dresaj seara, şi asigurați-vă că pătuţul său este poziţionat exact acolo unde trebuie să stea de obicei.
Cu timpul, iepurele ar putea uita anumite lucruri, aşa că puteți relua anumite lecţii de care mai are nevoie pentru a-şi aminti vechile trucuri.

Recomandarea este sa urmati pasii descrisi, dar va recomandam si sterilizarea, pentru ca o femela nesterilizata și care nu are pui, pe lângă deviații de comportament specifice perioadei de călduri în care probabil se află, se poate confrunta și cu alte afecțiuni care se produc pe fondul producerii hormonilor și lipsei de eliberare a lor. Cea mai importantă afecțiune este procesul tumoral, care poate apărea la diferite nivele ale aparatului reproducător.

De asemenea, vă recomandăm un consult veterinar de specialitate, pentru că strănutul este un simptom nespecific, dar care ne poate duce cu gândul la o infecție respiratorie sau la o alergie, posibil la covor sau alte materiale prezente în locuință.

Lasă un comentariu

Comentariile trebuie aprobate înainte de a fi postate.