Comportament agresiv la iepuri
Î: Avem de 1 an o iepurica rasa Cap de Leu. Tare dragalasa si totusi cu temperament. Intelege foarte bine ce ii spui sau ii ceri, dar face numai cand vrea. Foloseste litiera de la inceput, fara probleme. Mananc bine, fanul este din belsug, apa schimbata zilnic.
De circa 1 luna, brusc intr-o seara s-a repezit dupa mine maraind tare si foarte artagoasa. De atunci are mereu acest comportament cu mine in special, dar si la picioarele sotului se repede uneori. Nu este sterilizata, dar am dori ca pana atunci, sa ne spuneti ce putem face astfel incat acest comportament sa nu devina o obisnuita pentru ea.
R: Spre deosebire de căţei, iepurii nu sunt în mod natural motivaţi să asculte și să fie dresați. Asta înseamnă că pedepsele nu îl vor face mai cooperant, deci trebuie să aveți foarte multă răbdare şi perseverenţa dacă vă doriți să îl dresați. În orice caz, comportamentul agresiv faţă de animalele de orice fel este total nejustificat şi nepotrivit, iar pedepsele nu trebuie aplicate în niciun context. Iepurii sunt inteligenţi şi răspund rapid la diverse comenzi. Dacă îl motivați, veți obţine rezultate, însă acestea vor veni într-un timp destul de lung.
Pentru a obţine rezultate optime, ar trebui să realizați, mai întâi, un plan de dresaj, în care să vă stabiliți obiectivele. Important este să aveți aşteptări realiste şi să nu cereți de la animăluţ mai mult decât poate. Încercați să petreceți aproximativ 30-60 de minute pe zi alături de el şi învaţăți-l, zilnic, câte ceva.
Având în vedere că dresajul se bazează pe stimulente, aveți grijă să găsiți acel ceva pe care iepuraşul nu are cum să îl refuze. Poate fi vorba despre felul său preferat de mâncare şi, pentru fiecare reacţie pozitivă la dresaj, oferiți-i o bucăţică, drept recompensă.
Plasați zona de dresaj într-un loc unde amândoi vă puteţi desfăşura şi, mai ales, unde el se simte confortabil. De exemplu, dacă vreți să îl învățaţi să sară în poală, puneți-l, mai întâi, aproape de canapea.
Dacă vă doriți să înveţe să meargă singur la culcuşul său noaptea, realizați sesiunile de dresaj seara, şi asigurați-vă că pătuţul său este poziţionat exact acolo unde trebuie să stea de obicei.
Cu timpul, iepurele ar putea uita anumite lucruri, aşa că puteți relua anumite lecţii de care mai are nevoie pentru a-şi aminti vechile trucuri.
De asemenea, va recomandam si sterilizarea, pentru ca o femela nesterilizata si care nu are pui, pe langa deviatii de comportament, se poate confrunta si cu alte afectiuni care se produc pe fondul producerii hormonilor si lipsei de eliberare a lor. Cea mai importanta afectiune este procesul tumoral, care poate aparea la diferite nivele ale aparatului reproducator.