Ioana Mitran

Ioana Mitran, dr. med. vet.
MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti 

Î: Ajutati-ma sa aflu ce poate avea cainele meu, este a treia oara cand face crize ( i se inclesteaza toate membrele, spatele, capul... tremura nu poate respira). Ce poate avea?


R: 
Principalele cauze care determină spasme musculare la animale sunt în general fizice sau neurologice, însă și viruși, toxine sau alte boli pot cauza simptome similare. De cele mai multe ori când are loc un spasm muscular poate fi învinovățit un traumatism la nivelul membrelor sau la nivelul coloanei vertebrale.

Mielopatia degenerativă este încă o cauză care poate duce la spasme musculare. Această afecțiune este cauzată de pierderea funcției nervilor la nivelul măduvei spinării. Simptomele inițiale includ slăbiciune la nivelul membrelor posterioare și pierderea coordonării. Exercițiile și tratamentul de susținere sunt singurele metode de tratare.

Crizele epileptiforme pot fi determinate de alte boli (leziuni cerebrale, tumori, hipocalcemie, hipoglicemie, parazitoze, hidrocefalie, intoxicaţii, encefalopatie hepatică, toxoplasmoza, boli renale, hipoxie, tulburări emoţionale şi mentale severe). La animalele cu infestaţii masive cu paraziţi intestinali apare intoxicaţia cu ascaron, care are ca manifestare şi apariţia crizelor epileptiforme. De asemenea, o encefalită poate fi cauzată și de migrarea eratică a viermilor de Dirofilaria spp, aceștia putând ajunge, prin intermediul circulației sangvine, la nivel cerebral și, consecutiv dezvoltării acestora în acest spațiu, să ducă la apariția unor probleme neurologice.

Epilepsia poate cauza crize recurente la animale. Înaintea unei crize animalul poate fi anxios, stresat sau poate prezenta spasme musculare. Epilepsia este o tulburare neurologică, caracterizată de atacuri bruşte, periodice, de scurtă durată. Printre manifestările ce se pot observa se numără vărsături, urinări şi defecări necontrolate, salivare abundentă, crampe, pierderea stării de conștiență. Boala este de fapt o tulburare a activităţii electrice cerebrale, ceea ce duce la conducerea haotică a impulsurilor nervoase, de aici apărând tabloul clinic.

Atacul complet de epilepsie cuprinde mai multe faze. Prima fază poate trece neobservată, manifestându-se ca o schimbare de dispoziţie, insomnie. A doua fază are semne vizibile cum ar fi tendinţa animalului de a se ascunde, panică, nervozitate, salivare. A treia fază are un impact mai mare doarece se poate manifesta prin pierderea stării de conștiență, spasme musculare, pedalare şi durează cam 1 – 3 minute. Frecvent apar şi urinările şi defecările necontrolate. Ultima fază poate dura toată ziua, animalul este confuz, neliniștit sau letargic. Este boală incurabilă, însă cu o terapie adecvată animalul poate duce o viață normală.

Diagnosticul se pune pe baza examenului neurologic şi istoricului medical, după eliminarea altor cauze posibile. Tratamentul în cazul epilepsiei se recomandă în cazul animalelor cu mai multe atacuri pe lună. Scopul este de a reduce frecvenţa şi gravitatea atacurilor. Anumite substanţe medicamentoase utilizate în terapia epilepsiei pot avea efecte secundare cum ar fi creşterea apetitului alimentar şi hidric și urinări frecvente. Pot apărea şi efecte secundare grave precum leziunile hepatice severe sau anomalii sanguine. De aceea se recomandă analize de sânge complete la fiecare 6 luni de terapie.

Pentru un diagnostic cert şi o terapie adecvată vă recomand să mergeţi la o clinică veterinară unde un medic specializat pe neurologie poate realiza toate investigaţiile necesare pentru aflarea cauzei apariţiei crizelor epileptiforme. Este indicat să notaţi momentul apariţiei crizelor, durata lor, manifestarea lor etc pentru a că toate aceste informaţii vor ajuta medicul în stabilirea unui diagnostic corect.

Pentru reducerea numărului crizelor, animalul se poate ajuta prin oferirea unei hrane de bună calitate, eliminarea sustanţelor chimice şi poluanţilor (spray-uri, fum de ţigară etc) eliminarea altor probleme de sănătate (diabet, tulburări ale glandelor endocrine, tumori, afecţiunile hepatice, renale), reducerea stresului.

Ioana Mitran, dr. med. vet.

Lasă un comentariu

Comentariile trebuie aprobate înainte de a fi postate.