Diagnosticarea diabetului la caini

Ioana Mitran, dr. med. vet.
MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti 

Î: Buna ziua! Care sunt sansele catelului cu diabet? Sunt trei luni de investigatii si tratement si nu stim nimic.Catelul e vioi ,se joaca si mananca normal. Va multumesc!

R: 

Un diagnostic nu se poate pune strict doar pe baza unor parametrii sangvini. Doar medicul veterinar curant poate pune un diagnostic corelând datele obținute în urma realizării controlului fizic al animalului, alături de anamneză și rezultatele testele suplimentare sau în funcție de răspunsul animalului la administrarea tratamentului simptomatic. O interpretare corectă a rezultatelor analizelor o poate face doar medicul care a consultat animalul.

Primele semne ale diabetului la câine sunt:
• poliuria – animalul urinează mai frecvent
• polidipsia – animalul bea mai multă apă

• pierdere bruscă în greutate.

În timp, pe măsură ce boala avansează, vor apărea: letargia, deshidratarea, o halenă dulceagă sau fructată, infecții urinare, vomă, cataractă, infecții cronice ale pielii.

O simplă valoare crescută a glicemiei din sânge poate apărea în mai multe situații, precum:
• Insuficiență pancreatică
• Hipoadrenocorticism

• Efort fizic intens (de ex. în cazul câinilor de vânătoare)

• Câini tineri (în special rasele toy)

• Gestație în ultimul semestru

• Diabet zaharat

• Deficiența de insulină: destrucție imun-mediată a celulelor β sau pancreatită

• Rezistența la insulină: hiperadrenocorticism, acromegalie, feocromocitom, glucagonom

• Frica sau surescitarea

• Hipertiroidism

• Terapie medicamentaosă

• Sindrom hepatocutanat.

Dignosticul diabetului la câine se pune pe baza simptomatologiei, alături de dozarea glicemiei „a jeun” (pe nemâncate), a glucozuriei și a fructozaminei (parametru mult mai relevant comparativ cu glicemia din sânge deoarece acest nu este influențat de stresul din momentul recoltării probei sangvine), realizarea unui test de stimulare cu ACTH sau de supresie cu doză mică de dexametazonă.

Dozarea fructozaminei este indicată în diagnosticul diabetului zaharat și în monitorizarea terapiei cu insulină deoarece este un indicator al glicemiei pe o perioadă de 1-2 săptămâni, comparativ cu dozarea glicemiei care reflectă concentrația de glucoză din momentul recoltării sângelui.

În controlul glicemiei la câine sunt implicați mai mulți factori precum:
• Tipul de insulină folosit (cu efect imediat, retard sau mixt) și momentul administrării acesteia (înainte sau după masă)
• Hrana oferită și programul de mese
• Alți factori – stresul, modul de păstrare și administrare al insulinei, factori care influențează absorbția insulinei etc.

Obiectivele generale ale terapiei diabetului la câine sunt:
• Terapia medicamentoasă
• Dieta alimentară
• Activitatea fizică.

Dacă animalul are o glicemie cuprinsă între 140 – 180 mg/dl se recomandă doar regim alimentar cu o dietă special concepută pentru câini cu diabet. În anumite cazuri se poate încerca și administrarea de hrană gătită pregătită după dieta recomandată în diabetologia umană. Ceaiul pentru diabet a fost recomandat în cantitate de 10 ml/kg.

Dacă glicemia „a jeun” (pe nemâncate) are valori de 180 – 240 mg/dl, regimul alimentar se va completa cu tratament cu hipoglicemiante orale.

Dacă glicemia „a jeun” a avut, în momentul prezentării la medic, valori de peste 250 mg/dl, iar glucozuria mai mare de 500 mg/dl, se instituie tratament cu insulină.

În funcție de tipul de insulină folosit, medicul veterinar vă va recomanda un program pentru administrarea meselor și a insulinei. Se recomandă păstrarea unui jurnal cu orele de administrarea a insulinei, orele de mese, precum și valorile glicemiei înregistrare. La fiecare 2 -3 săptămâni se va realiza o re-evaluare a animalului de către medicul veterinar și, la nevoie, ajustarea dozelor de insulină, a orelor de administrare a acesteia, a programului de mese sau chiar schimbarea tipului de insulină. În unele cazuri, deoarece fiecare animal reacționează diferit, este necesară o perioadă de câteva luni pentru identificarea unui program terapeutic corespunzător.

De asemenea, trebuie ținut cont și de eventualii factori care pot influența gradul de absorbție al insuline:
• Factori care cresc absorbția insulinei includ: temperatura crescută la locul de administrare, masajul local, vasodilatația, exercițiul fizic (care antrenează grupe musculare din zona locului de administrare)
• Factori care încetinesc absorbția insulinei includ: temperatura scăzută la locul de administrare, deshidratarea, vasoconstricția, dozele mari de insulină, grosimea țesutului adipos, lipodistrofia

Un tratament corect urmărește obținerea următoarelor valori glicemice:
• Dimineața, pe nemâncate și înainte de mese = 90 mg/dl
• Post prandial, la o oră = 115 mg/dl; la două ore după masă = 100 mg/dl.

În cazul animalelor obeze, reducerea ponderală produce o ameliorare spectaculoasă a toleranței la glucide, ajungându-se, în unele cazuri, la suprimarea medicației orale. Prin scăderea conținutului în grăsimi a adipocitelor are loc o pătrundere mai ușoară a glucozei în celule și, implicit, scăderea concentrației sale sanguine. Scăderea moderată în greutate, asociată cu efort fizic, poate ameliora semnificativ toleranța la glucoză.