jowad-new

Jowad Timol, dr. med. vet.,
MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti 

 

Î: Bună ziua. Am un căţel pechinez de 2 luni. Azi am fost la medicul veterinar şi dânsul mi-a zis că are hernie ombilicală. M-a sfătuit să îl operez. Întrebările mele sunt:

- e prea mic pentru această intervenţie chirurgicală?

- se poate trata şi fără operaţie?

- care sunt riscurile în cazul în care nu îl voi opera?

Mulţumesc frumos, Lăcrămioara

R: Hernia reprezintă protruzia unui organ sau a unei părţi a acestuia printr-un defect al peretelui cavităţii în care se află. Herniile apar în mod frecvent prin peretele abdominal, prin diafragmă sau prin perineu, dar pot apărea şi în alte locuri.

 

Herniile pot fi congenitale, deşi nu toate se pot observa încă de la naştere, evoluţia lor putând fi întârziată, sau pot fi produse în urma unui traumatism ce rupe peretele unei cavităţi a corpului.

Herniile inghinale mai pot apărea, de exemplu, la femelele în vârstă şi supraponderale. Există riscul ca un câine ce a avut hernie să transmită acest defect şi puilor. Acelaşi fenomen se întâmplă şi la oameni. De aceea, se recomandă ca animalele afectate să nu fie date la reproducţie.

 

Herniile pot fi reductibile, când organul herniat este mobil şi poate fi împins uşor înapoi în cavitate. Dacă se produc aderenţe între acel organ şi ţesutul ce îl înconjoară, hernia este considerată încarcerată. Încarcerarea poate produce obstrucţia tranzitului normal al intestinelor, dacă acestea sunt implicate. Dacă obstruează afluxul sanguin la organul implicat hernia este clasificată ca stangulată şi poate produce necrozarea ţesuturilor implicate şi este foarte gravă dacă sunt implicate porţiuni ale intestinelor.

 

Tratamentul nu poate fi medicamentos, ci doar chirurgical. Există mai multe tehnici chirurgicale, iar cea mai potrivită se va alege în funcţie de tipul şi de dimensiunea herniei. Intervenţia se va efectua la orice vârstă pentru a evita ca o hernie reductibilă, mai simplă, să evolueze şi să producă complicaţii.

Jowad Timol, dr. med. vet.

Lasă un comentariu

Comentariile trebuie aprobate înainte de a fi postate.