Hrană pentru iepuri
Î: Am găsit un pui de iepure pe câmp, este femelă . Doresc sa știu toate detaliile pentru a creste un iepure de câmp în casa și cum /cu ce îl pot hrăni.
R: Iepurii sunt animale ierbivore. Alimentația de bază a acestora este reprezentată de fân și furaje verzi, completată cu grăunțe de cereale.
Furajele verzi sunt ierburi provenite de pe pajiști de bună calitate, amestecate cu lucernă și trifoi și pot reprezenta mai mult de 50% din hrana iepurilor. Acestea nu se oferă proaspete, ci la o zi după ce au fost cosite (vor fi lăsate la uscat la umbră, nu la soare).
Fânurile de lucernă, trifoi și graminee sunt bogate în substanțe nutritive și asigura un volum mare de rație, precum și suficientă celuloză pentru desfășurarea normală a digestiei.
Grăunțele de cereale (ovăz, grâu, orz, secară, porumb) pot fi administrate întregi sau măcinate. În cazul măcinării utilizarea lor digestivă va crește. Tărâțele pot fi folosite, dar numai în cantități reduse deoarece au efect laxativ.
Morcovul reprezintă nutrețul preferat al iepurilor, datorită gustului plăcut și dulce. Sfecla furajeră poate fi administrată în cantități moderate. Iepurii adulți pot consuma și boabe de soia și mazăre (în cantitate de maxim 20% din porția zilnică) ca atare sau după tratarea termică (fierbere).
Alte alimente ce pot fi oferite sunt: frunzele de broccoli, trifoi, flori șu frunze de păpădie, pătrunjel, mere, pere, banane, portocale, piersici, prune. Trebuie să evitați: conopida, varza, ciocolata, pâinea proaspătă (poate fi oferită dacă este uscată), spanacul, roșiile și cartofii.
Puteți să încercați să îi oferiți amestecuri de hrană concepute pentru iepurii domestici, iarbă proaspătă, fân, precum și diverse delicatese.
Din păcate, de cele mai multe ori iepurii sălbatici nu se adaptează la viața în captivitate și pot sfârși tragic. Recomandarea noastră ar fi, dacă obervați că nu mănâncă, să încercați să îl eliberați în locul în care l-ați găsit (de regulă ei nu se îndepărtează mai mult de 500 m de cuib, astfel existând șanse mari ca acesta să fie găsit de familia lui).