Hrană presată la rece si diferențe intre diferite tipuri de hrana uscată pentru câini
Medic Veterinar
MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti
Î: Bună ziua! Veterinarul nostru ne-a propus hrănirea câinelui cu hrană presată la rece și noi am văzut că voi ați adus recent în magazine. Ne puteți spune mai multe detalii despre această hrană? Am vrea să înțelegem exact diferența dintre hrana presată la rece și hrana uscată clasică?
R: Vă mulțumim pentru întrebarea dumneavoastră și pentru încrederea acordată.
Bună ziua! Mai jos aveți detaliate caracteristicile fiecărui tip de hrană disponibil în magazinele noastre. Suntem siguri că aceste explicații vă vor ajuta să luați decizia corectă pentru animăluțul dumneavoastră.
Hrana presată la rece (ex. Wolfpack hrană presată la rece)
Presat la rece înseamnă gătirea hranei foarte rapid, fără a se utiliza temperaturi mari sau abur. Acest lucru permite păstrarea intactă a nutrienţilor esenţiali, astfel se obţine un produs mai natural. De asemenea gustul ingredientelor naturale este mai bine menţinut în acest fel.
Susţinătorii hranei presate la rece spun că substanţele din ierburi şi fructe de pădure sunt absorbite mai bine de organsimul câinelui ca urmare a procesării delicate. Ca urmare, au mai multe beneficii ca urmare a antioxidanţilor conţinuţi.
Metoda de presare la rece înseamnă că ingredientele sunt amestecate cu apă rece şi apoi presate la temperaturi joase pentru perioadă scurtă de timp. Prin această metodă nu se produc radicalii liberi care au efecte negative asupra metabolismului şi care afectează blana şi pielea.
Se consideră că hrana presată la rece asigură beneficiile nutriţionale ale hranei crude, cu toate avantajele unei hrane uscate.
Hrana uscată este extrudată cu temperaturi foarte mari. Aceste temperaturi foarte mari reduc integritatea nutriţională a glanulei şi distrug găsimile, uleiurile, ierburile şi enzimele.
Hrana presată la rece eliberează treptat nutrienţii şi se dizolvă de la exterior spre interior şi previne apariţia balonării (sindromul de dilataţie gastrică- volvulus).
Datorită producţiei particulare şi absenţei conservanţilor, durata de viaţă a produsului pe raft, în ambalaje nedesfăcute, este de 9 luni.
Deoarece hrana presată la rece este densă nutriţional, nu este nevoie să administraţi aceleaşi cantităţi ca în cazul hranei uscate extrudate sau hranei crude. Unii experţi consideră că hrana presată la rece este o alternativă ideală la hrana crudă. Deoarece se reduce cantitatea de hrană administrată se reduc şi costurile.
În obţinerea hranei se folosesc ingrediente naturale. Este un produs fără aditivi, coloranţi, zaharuri, conservanţi sau materiale de umplutură
Se folosesc temperaturi joase (spre deosebire de hrana extrduată la care se folosesc temperaturi mari) ceea ce duce la păstrarea valorii nutriţionale a ingredientelor. Amestecarea naturală a ingredientelor şi presarea delicată duce la o densitate mare, nutrienţi mai mulţi şi o digestibilitate ridicată. Produsul se degradează uşor în procesul de digestie. Pe de altă parte, hrana clasică extrudată absoarbe umiditate, se măreşte în volum, poate cauza balonare şi poate rămâne intactă sau parţial digerată timp de mai multe ore.
Beneficii:
• Procesare delicata, la temperaturi scazute - păstrarea intactă a nutrienţilor esenţiali
• Eliberează treptat nutrienţii şi se dizolvă de la exterior spre interior şi previne apariţia balonării
• Fără conservanti
• Densă nutrițional
Hrana extrudată (ex. Rustican hrana superpremium)
Este varianta de hrană cea mai răspândită. Se produce la temperaturi mari. Susţinătorii hranei extrudate cred că această hrană este mai uşor de digerat de majoritatea câinilor deoarece ingredientele au fost descompuse înainte.
Extrudarea este o cale uşoară şi eficientă pentru a se produce cantităţi mari de hrană nutritivă, cu durată de viată mare la raft.
Beneficii:
• Costurile produselor sunt reduse.
• Hrana este uşor de servit, de păstrat şi de transportat (mai ales în cazul călătoriilor)
• Ajută la reducerea plăcii dentare, menţinerea unor gingii sănătoase.
• Este redus riscul existenţei contaminării bacteriene.
Procesul de obţinere constă în:
Ingredientele crude şi umede sunt amestecate împreună pentru a forma un aluat. Aluatul este împins într-un utilaj de expandare care utilizează apă fierbinte sau aburul pentru a găti aluatul. În timp ce este supusă la temperaturi ridicate, hrana este forţată (extrudată) prin găuri cu forme şi mărimi speciale şi tăiată de un cuţit. Odată de bucăţile ies din utilaj, ele se umflă şi iau aspectul bobiţelor cu care suntem obişnuiţi. Bobiţele sunt pulverizate cu grăsimi, uleiuri, vitamine, minerale şi ambalate înainte ca uleiurile să se altereze.
Hrana poate sta afară timp de mai multe ore sau zile, şi este fără miros (nu intens).
Există companii care au găsit o soluţie astfel încât să producă hrană uscată evitând temperaturile mari şi totuşi să aibă produse fără agenţi patogeni.
Dezavantaje:
Procesul de extrudare distruge în primul rând vitamina A, vitamina E şi grupul vitaminelor B. Amino acizii de asemenea nu reacţionează bine în timpul procesului de extrudare, ceea ce poate duce la apariţia unui număr mare de afecţiuni, atît de frecvente astăzi.
Proteinele animale sunt denaturate în timpul procesului de extrudare. Denaturarea modifică structura proteinelor făcându-le greu de digerat şi de asimilat.
Hrana crudă (ex. Hrana BARF)
Ingredientele din carne crudă trebuie să fie tratate conform legilor europene pemtru a se asigura că nu au încărcătură de contaminanţi dăunători. De asemenea se asigură un control al ingredientelor şi originii acestora.
Hrana crudă reduce scaunele, gazele acest lucru fiind posibil prin lipsa carbohidraţilor complecşi şi prin includerea enzimelor vii.
Beneficii:
• stare generală mai bună
• digestie mai bună
• calitatea fecalelor este ridicată
• dinţi curaţi şi gingii sănătoase
• piele şi blană sănătoase
Integritatea nutriţională este păstrată integral datorită lipsei procesării. Este o hrană care nu conţine conservanţi, potenţiatori de aromă, aditivi iar aromele ingredientelor naturale nu sunt distruse în timpul producerii. Hrana este extrem de palatabilă.
Dezavantaje:
Există rapoarte care spun că hrana crudă poate fi contaminată cu bacterii inclusiv Salmonella, Listeria, E. Coli sau paraziţi, care pot contamina oamenii atunci când aceştia manipulează produsele. De aceea o atenţie mai mare şi practicarea unei bune igiene sunt necesare atunci când se manipulează produsele crude. O atenţie sporită trebuie să o aibă femeile gravide, persoanele în vârstă, copii sau persoanele imunocompromise.
Conţinutul de grăsime variază între loturi şi nu poate fi garantat ca urmare a variaţiei naturale a grăsimii din ingrediente. Acest lucru poate fi un dezavantaj pentru câinii care au nevoie de o dietă cu un conşinut scăzt de grăsimi din motive medicale (pancreatite, hiperlipidemii).
Este mai costisitoare, mai greu de transportat şi are o durată de viaţă la raft mai scurtă.
Produsele trebuie decongelate pentru a putea fi servite, ceea ce face ca acest tip de hrană să fie unul care consumă mai mult timp.
Concluzii:
Indiferent de tipul de hrană pentru care optaţi, încercaţi să alegeţi o hrană de bună calitate, care se apropie de calitatea ingredientelor (din care este făcută) în stare naturală. Evitaţi mâncărurile care au ingrediente de calitate scăzută.
Este indicat să discutaţi despre dieta câinelui cu medicul veterinar.
Alegerea hranei se va face în funcţie de nevoile nutriţionale ale câinelui, modul de viaţă şi nivelul de activitate fizică.
Citirea etichetelor ajută la alegerea unei hrane potrivite. Şi tineţi minte că primul ingredient este cel cu ponderea cea mai mare.
Evitaţi achiziţionarea unei cantităţi foarte mari de hrană dacă nu se poate consuma în timpul recomandat.
Fiecare tip de hrană are avantaje şi dezavantaje, nici o categorie nu este cea mai bună pentru toţi câinii şi proprietarii acestora. Decizia finală aparţine şi se reduce la ce este cel mai bine pentru dvs (preferinţe personale, buget, comoditate, consideraţii etice etc) şi pentru câinele dvs (sănătatea individuală şi preferinţele personale).