Mieunatul deranjant al pisicii pe timpul nopţii
Loredana Sava, dr. med. vet,
MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti
Î: Am un montan în vârstă de un an și rasa metis persană, a fost castrat imediat ce a împlinit un an. Aș vrea să vă întreb ce înseamnă acest mieunat insistent care ține toată noaptea? Cum pot rezolva asta? Am încercat să mă joc cu el, i-am pus jucării să se joace noaptea, are mâncare, dar degeaba. Mereu miaună orice aș face. Este din cauză că doarme toată ziua și noaptea nu are ce să facă? Vă rog să mă ajutați,e foarte deranjant acest mieunat.
R: Principalul motiv pentru care pisicile miaună noaptea este plictiseala. Dacă sunteți toată ziua plecată, în momentul în care ajungeți acasă este bucuros și are ca principală preocupare urmărirea activităților dumneavoastră. Însă noaptea, rămânând iar singur, dar fiind totuși cu el în casă, încearcă să vă atragă atenția.
Un alt motiv pentru care poate mieuna este izolarea pisicii pe timpul nopții. Dacă dormiți cu ușa de la dormitor închisă cu siguranță se va simți exclus și va mieuna tot timpul. |
De acest obicei este cam greu să-l dezobișnuim, cea mai simplă soluție fiind să cedăm noi deoarece se știe cât de încăpățânate pot fi pisicuțele. Și în plus, timpul pe care îl dedicăm animalelor noastre fiind din ce în ce mai mic, răsfățul pe timpul nopții în brațele noastre îi pot face să treacă mai ușor de nenumăratele ore pe care și le petrec singure.
Ideal ar fi să îi acordați mai mult timp, să vă jucați mai des cu el, și cu timpul se va dezobișnui de acest obicei. Dacă însă nu puteți face acest lucru ar fi bine să luați în considerare achiziționarea unui prieten de joacă. Dacă sunt două nu se vor plictisi nici în lipsa dumneavoastră, și veți avea parte de momente inedite de amuzament alături de ele.