Nimfa mea strănută
Nu strănută foarte des, dar totuşi mă îngrijorează când văd că strănută.
Îmi puteţi da un sfat în această privinţă? Vă mulţumesc!
R: Este bine ca pasărea dumneavoastră să fie consultată de un medic veterinar cu experienţă în domeniul păsărilor exotice pentru a stabili cu exactitate un diagnostic şi un tratament corespunzător.
Nimfele, ca toate păsările de colivie sunt animale sensibile la condiţiile de mediu. Trebuie să aveţi grijă să nu o ţineţi în curent, sub aparatul de aer condiţionat, în frig sau într-un mediu cu o concentraţie mare de gaze toxice sau de praf. Acestea sunt şi posibile cauze ale strănutului nimfei dumneavoastră.
Există şi posibilitatea unei alergii a păsării la praful sau la unele din componentele asternutului coliviei. Astfel, puteţi încerca să îi schimbaţi tipul de aşternut. Variantele optime sunt nisipul pentru păsări, rumeguş sau fânul destinat animalelor, acestea având un conţinut redus de praf.
O altă variantă a cauzei strănutului este o posibilă rinită.
Sfatul meu este să îi îmbunătăţiţi condiţiile de mediu conform celor spuse mai sus şi să îi administraţi zilnic în apa de băut un complex vitamino-mineral special destinat păsărilor pentru a îi întări sistemul imunitar urmărind eficienţa administrării acestora.