Pisicile rasa British Shorthair
Mihaela Mincu, dr. med. vet.,
MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti
Î: Bună ziua, până acum nu am avut vreun animal de companie și m-am gândit să achiziționez o pisică din rasa British Shorthair. Ce hrană se potrivește la un pui de pisică (ce marcă)? Ce crescători îmi recomandați ? Mulțumesc ! Laura
Pisica British Shorthair este considerată o pisica de talie mare, compactă și puternică. Labele sunt puternice și rotunde. Capul este masiv și rotund, iar gatul este scurt și gros. Fața prezintă liniile osoase rotunjite, iar botul și bărbia sunt bine dezvoltate. Obrajii plini si voluminoşi dau impresia că pisica zâmbește permanent. Coada este lungă, groasă, cu vârful rotunjit.
Deși albastru este cea mai frecventă culoare, British Shorthair poate avea și alte culori. Blana British Shorthair Blue este lucioasă, netedă, de textura plușului. Puful profund și des face ca blana să pară depărtată de corp. Desimea blănii se modifică în funcție de sezon, fiind cea mai deasă în timpul lunilor de iarnă, aspect ce se observă mult mai bine la pisicile care nu locuiesc exclusiv în casă. |
Pisicile din această rasă sunt tăcute, afectuoase, jucăușe, dar și foarte agile fiind vânători excelenți.
Din punct de vedere al îngrijirii sunt foarte nepretențioase. Necesită perieri rare, care îi pot conferi timp îndelungat un aspect bine îngrijit.
Fiind o pisică robustă și de talie mare, atinge maturitatea corporală mai târziu decât alte rase, așa că se recomandă o hrană de foarte bună calitate. În prima parte a vieții va trebui hrănită cu alimente special destinate juniorilor:
- Royal Canin Baby Cat(de la 1-4 luni)
- Royal Canin Kitten (de la 4 -12luni)
- Hills Kitten cu ton sau pui
- Happy Cat Junior
- Brit Care Junior
- Leonardo Junior
- Natural Trainer Kitten
Pentru achiziționarea puiuțului va trebui să vă interesați temeinic despre felisele care se ocupă cu creșterea și înmulțirea lor și să cereți și părerea celor care dețin deja un astfel de exemplar.