Primele zile într-un cămin nou
Ioana Strungaru, dr. med. vet. MAXI PET Bd. Chimiei, nr 2 (zona comerciala, intersectie Bd.Tudor Vladimirescu cu Bd.Chimiei), Iasi |
Î: Buna ziua! Am adoptat de o saptamana o catelusa care are 7 saptamani. In primele doua nopti nu a plans dar aceasta fericire nu a durat mult. A inceput sa planga in fiecare noapte si nu se opreste pana nu mergem la ea sa o bagam in seama. Ne intrebam cum am putea sa procedam astfel incat sa nu mai planga, mentionez ca nu vrem sa o obisnuim sa doarma cu noi. Este sanatos sa o lasam sa planga cateva zile pana se va obisnui? Va multumesc!
R: Primele zile într-un cămin nou sunt foarte importante pentru cățeluși, deoarece trebuie să se acomodeze cu noul mediu.
Aducerea unui animal nou în casă implică responsabilitate foarte mare si trebuie să fiți pregatită pentru acest pas și pentru toate obligațiile. Până în momentul în care cățelul se va simți confortabil în noul său mediu și în prezența dumneavoastră va dura și e posbil să aveți momente mai puțin neplăcute. Perioada de început este întotdeauna cea mai dificilă, atât pentru cel mic, cât și pentru stăpân. Personalitatea unui cățel se instalează abia după primele săptămâni, de aceea este foarte importantă atenția și afecțiunea pe care i-o oferiți în această perioadă.
Plânsul în timpul nopții este de înțeles, deoarece au fost separați de mamă și de frați, iar în momentul actual se află într-un loc nou, străin lui și singur. Până se acomodează cu noua lui casa, puteți să îl luați câteva nopți cu dumnevoastră în pat, iar ulterior îl puteți învăța în culcușul lui. Important este să vă simtă aproape.
Dacă nu doriți totuși să doarmă în pat cu dumneavoastră, puteți să-i asezați culcușul lângă pat, astfel încât să ajungeți să-l mângâiați și să-l alintați. Este important să nu se simtă singur, mai ales noaptea. După o perioadă, mai exact după ce se obișnuieste cu casa, cu membrii familiei, cu obiceiurile, îi puteți muta culcușul într-o altă cameră. În acest caz, pentru a avea mai mult succes în a-l lăsa noaptea singur, înainte de culcare pregătiti o sesiune zdravănă de joacă, pentru a-l obosi suficient cât să doarmă.
Trebuie avut în vedere faptul că un câine este o specie socială, ca și omul de altfel, așadar are nevoie să trăiască într-un grup și nu izolat.