Puii canariţei mele mor. Cum să îi îngrijesc?
R: Canarul femelă depune până la 8 ouă, media fiind de 5. Ouăle eclozează după 14 zile (din ziua în care femela s-a aşezat pe ouă).
Canarii care se împrechează au nevoie de o dietă perfectă. Au nevoie de seminţe cu conţinut ridicat de vitamine, extraproteine. În fiecare zi ar trebui să primească câte o bucată de fructe sau legume. Au nevoie de o sursă de calciu. Hrana special creată pentru ei conţine de obicei tot ce are nevoie un canar, însă v-aş recomanda să administraţi şi fructe şi legume în acestă perioadă.
După eclozare puneţi în cuşcă hrană specială pentru pui, pentru a avea o creştere rapidă. Atunci când sunteţi sigură că puii se hrănesc singuri, ei trebuiesc separaţi, într-o altă colivie.
Legat de problema dumneavoastră, recomandarea ar fi să recoltaţi o probă de fecale de la femelă pe care să o duceţi la laborator pentru că există situaţii când femelele suferă de anumite afecţiuni ce nu se manifestă la acestea, însă pot afecta puii într-un sens negativ.
De asemenea, este indicat să dezinfectaţi colivia şi să schimbaţi cuibul.