Î: Canarul meu are o mare problema. Cam de câteva luni a început să doarmă în cuib, că și cum ar fi vrut să clocească.( Nu știu ce e. Băiat sau fetița. E singur in colivie). A început să fie apatic, să slăbească, să aibă diaree. Acum am observat că are o problema si la abdomen. Se simte că o bila întărită. La început avea abdomenul mai pronunțat dar moale. Acum a devenit că o formațiune întărită. Se poate face ceva?

R: Majoritatea speciilor de păsări pot oua și în lipsa împerecherii, fiind un fenomen fiziologic. O pasăre sănătoasă elimină oul, fie și infecund. Dacă oul nu este eliminat, poate fi vorba despre retenție. Retenția oului este o problemă serioasă de sănătate a păsării ce se consideră urgență medicală și necesită intervenția obligatorie a unui medic veterinar. Această afecțiune reprezintă incapacitatea femelei de expulzare a oului în exterior sau traversare a oului de-a lungul oviductului, acesta putând să se blocheze lângă cloacă sau la un nivel superior al tractului reproductiv. Retenția oului poate apărea în mod special la speciile de păsări mici, precum nimfe, peruși, canari, cinteze.

Posibilitatea spargerii oului în interiorul oviductului este foarte mare și poate duce la apariția diverselor infecții sau deteriorarea țesuturilor adiacente, iar dacă este lăsat netratat poate determina moartea păsării. Dacă nu vor apărea aceste probleme, va depune, iar în lipsa unui mascul, aceste ouă vor rămâne infertile. Pentru că nu este obișnuită cu acest fenomen și nu avea instinctul să îl clocească, femela poate să își mănânce oul.

Recomandarea noastră este să mergeți de urgență la un cabinet veterinar specializat pe păsări exotice pentru un control de specialitate deoarece canarul dumneavoastră are simptome ce sugerează modificări ale stării generale de sănătate ( diaree, apatie, o presupusă retenție a oului) ce poate să îi pună viața în pericol.

Lasă un comentariu

Comentariile trebuie aprobate înainte de a fi postate.