Î: Am un iepuraş in varsta de doua luni. La mine este de o saptamana doar insa am observat de doua zile de cand as spune ca s-a obisnuit cu mine si nu mai fuge ca la inceput, ca se comporta cam...ciudat. Este normal să tresară brusc? E ca si cum il curenteaza ceva si sare! Nu l-am deparazitat dar am verificat blanita lui si nu pare sa fie "musafiri nedoriti"

R: Reactiile iepurilor sunt variate, in functie de varsta, temperament, stimulii din exterior si prezenta/absenta altor animale in acelasi habitat. Iepurii au un comportament ciudat, iar reactiile lor trebuie interpretate in functie de situatiile in care acestea apar.

Comportamentul descris de dumneavoastra, bazandu-ne si pe varsta iepurelui, semnifica perioadele de joaca. Asa cum se intampla la majoritatea animalelor, prima perioada a vietii se caracterizeaza prin multa energie, joaca cu diverse obiecte, alergatul si alte gesturi care dispar in timpul maturizarii.
Aceste reactii nu trebuie sa va ingrijoreze, reprezinta un semn ca iepurasul s-a obisnuit cu noua casa si se poate desfasura in voie.
Totusi, ar trebui sa va ingrijoreze unde anume se joaca, daca se poate rani in timpul sariturilor si aterizarilor, daca aluneca de pe suprafata pe care face salturile si daca poate ricosa in corpuri taioase.

Lasă un comentariu

Comentariile trebuie aprobate înainte de a fi postate.