Secreția lacrimală British Shorthair
Ioana Mitran, dr. med. vet.
MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti
Î:Buna ziua!
Am o pisicuta in varsta de 7 luni , rasa British Shorthair -blue. Inca din momentul in care am luat-o acasa de la mama ei ii curgea un ochisor.Doamna de la care am luat-o o dusese deja la un medic veterinar in Bucuresti,iar medicul respectiv i-a recomandata administrarea de Gentocin. Am urmat tratamentul cu Gentocin dar nu am vazut vreo ameliorare,ba mai mult a inceput sa-i curga si celalalt ochisor.Am mers din nou la un medic si mi-a recomandat sa-i administrez Tobradex(de la farmacia umana).I-am administrat 14 zile asa cum imi recomandase medicul,a avut o scurta perioada in care a fost un pic mai bine,acum din nou ii curg ochisorii,e vorba de lacrimi,deci nu are infectie sau altceva.E posibil sa fie o alergie ceva?Ce ma sfatuiti sa fac?
Va multumesc!
O zi buna!
Cu respect,Geru Angelica!
R: În cazul animalelor sănătoase secreția lacrimală normală se drenează prin canalele lacrimale. Lacrimarea excesivă poată denumirea de epiforă și se definește drept un exces de secreție lacrimală care nu se drenează prin canalele lacrimale și se scurge pe fața animalului.
Epifora poate fi cauzată de o iritație la nivel ocular sau de o problemă la nivelul canalelor lacrimale (obstrucții) care împiedică drenarea secreției lacrimale.
Iritația oculară cauzează o creștere a cantității de lacrimi produse, organismul încercând în acest fel să „curețe” locul și să elimine agentul iritant. Ochii pot fi iritați de pătrunderea unui corp străin sub pleoape, dar și de agenți patogeni (bacterii, viruși).
De asemenea, există situații în care pleoapele prezintă o dezvoltare anormală și astfel se produce o iritație continuă a ochilor. Astfel, este posibil ca pleoapa pisicii să fie întoarsă spre interior (afecțiune ce poartă numele de entropion) sau spre exterior (afecțiune denumită ectropion). Mai pot exista fire mici de păr care cresc pe interiorul pleoapei și care zgârie corneea.
În toate aceste cazuri în care se înregistrează iritație oculară pisica va manifesta și semne vizibile de disconfort și/sau durere, asociate cu alte semne (prurit, conjuctivită, lipsa poftei de mâncare, letargie, frebră etc), în funcție de natura și gravitatea afecțiunii.
Pentru determinarea cauzei iritației oculare se va realiza un consult general și oftalmologic amănunțit. Se poate realiza și o analiză a secreției oculare în cazul în care se suspectează prezența unei infecții bacteriene pentru idenficarea antibioticului la care este sensibil agentul patogen respectiv. În cazul în care iritația este datorată unei modificări la nivelul pleoapei, atunci se va interveni pe cale chirurgicală pentru corectarea problemei.
În cazul în care pisica nu se manifestă ca și când ar fi deranjată de ceva în zona oculară, este posibil să fie vorba de o drenare defecutoasă a secrețiilor lacrimale.
În general, drenarea defectuoasă a lcarimilor este cauzată de o obstrcuție pe traseul canalului lacrimal. La pisicile brahicefalice (cu botul turtit, cum sunt persanele) lacrimarea excesivă este datorată conformației specifice a capului care împiedică colectarea normală a secreției lacrimale, aceasta scurgându-se pe lângă nas. Această situație nu necesită un tratament, fiind o particularitate a rasei, dar pentru a evita aspectul neplăcut cât și eventualele infecții ce pot apărea se recomandă curățarea frecventă a ochilor.
Obstrucțiile pot apărea și consecutiv unei infecții din trecut care, în perioada de manifestare a bolii, indiferent de tratament, au cauzat închiderea canalelor lacrimale sau au „înfundat” orificiile colectoare. În aceste situații, canalele lacrimale pot fi desfundate de către medicul veterinar. De asemenea, este posibil ca orificiile lacrimale să fie închise din naștere, situație în care se va interveni pe cale chirurgicală.