Sindromul "fly biting"
Elvira Lupoae, dr. med. vet.
MAXI PET Bd. Chimiei, nr 2 (zona comerciala, intersectie Bd.Tudor Vladimirescu cu Bd.Chimiei), Iasi
Î: Buna ziua!
Am un schnauzer mini in varsta de 1 an si 6 luni ce sufera de sindromul "fly biting".
Ce teratament imi puteti recomanda ?
Va multumesc!
R:
Sindromul "fly biting" reprezintă un comportament în care câinele pare să urmărească ceva și să tragă aer chiar dacă nu există nimic ce poate fi cauzat de o problemă neurologică. O zonă a creierului se poate confrunta cu activitate anormală, ceea ce duce la mușcarea muștelor. Aceasta se numește criză parțială și poate fi cauzată de traume, toxine, tumori cerebrale, infecții și tulburări metabolice.
Cercetări recente indică faptul că un comportament cum este acesta de a încerca să muște muștele poate fi cauzat și de probleme gastrointestinale. Într-un studiu mic, șapte câini cu un comportament de "fly biting" au avut o serie de teste efectuate și s-a descoperit că au avut un anumit tip de problemă gastrointestinală, inclusiv golirea întârziată a stomacului și refluxul acid. Acest comportament s-a îmbunătățit o dată cu tratarea problemelor gastrointestinale.
Pentru a se stabili dacă acest comportament nu este indus de o problemă neurologică se va face un diagnostic diferențiat. De exemplu, dacă câinele dvs. își extinde gâtul și își ridică capul înainte de trage aer, poate fi mai probabil o cauză gastrointestinală .
Tratamentul animalelor diagnosticate cu acest sindrom constă în tratarea cauzelor primare ce au dus la apariția acestui sindrom (cele de ordin neurologic sau cele de natură gastrointestinală). Vă recomand să vă consultați cu medicul curant al cățelului pentru a stabili cauza exactă a acestui sindrom. Eventual puteți să cereți și părerea unui medic veterinar specializat pe probleme neurologice. Din păcate noi nu vă putem recomanda nici un tratament deoarece acesta se prescrie cel mai corect doar în urma examenului fizic al animalului.