tigrica lijeva 270x330px
Sunt oare animăluţul potrivit pentru tine?
Alături de pisicuţe, papagalii peruşi reprezintă unul dintre cele mai răspândite animale de companie din lume.

Peruşii sunt animale de companie ideale pentru copii cu vârsta peste 8 ani. Ei sunt vieţuitoare foarte tandre, energice şi curioase. Dacă le oferiţi multă atenţie şi răbdare, aceştia se vor domestici relativ repede. Durata de viaţă a peruşilor este cuprinsă între 10 şi 14 ani.

De un provin eu?
Ţara natală a peruşilor este Australia, acolo unde trăiesc în stoluri mari şi gălăgioase. Au fost aduşi în Europa la mijlocul secolului al 19-lea şi au devenit aici animale de companie foarte îndrăgite. Deşi, iniţial, în mediul lor natural peruşii au avut culoare verde, de-a lungul anilor s-au dezvoltat ca specie şi au dobândit culori mult mai interesante: galben, albastru, alb, gri, etc.

Unde îmi place să trăiesc?
Papagalii peruşi adoră coliviile spaţioase în care îşi pot întinde în voie aripile. 

În coliviile papagalilor puteţi pune câteva bare (crenguţe), jucăriihrănitoare şi adăpători. Oferiţi-le peruşilor dumneavoastră numeroase jucării: scăriţeclopoţeileagăne.Colivia nu trebuie aşezată în curent. Peruşii au nevoie zilnic de câteva ore de zbor înafara coliviei. Aveţi grijă ca uşa şi ferestrele să fie bine închise. Nu utilizaţi detergenţi pentru spălarea coliviei, ci numai apă fierbinte sau alte produse speciale pentru dezinfectarea coliviilor.

Cum să procedezi cu mine?
Este foarte important ca peruşii să rămână în colivie în primele 2-3 săptămâni pentru a se acomoda cu noul lor mediu. În tot acest timp, puteţi să le câştigaţi încrederea oferindu-le delicatese direct din mână. După această perioadă, puteţi să îi scoateţi zilnic din colivie. Este uşor să reintroduceţi papagalul în colivie dacă îi puneţi acolo o delicatesă. Peruşii pot învăţa şi imita vorbirea oamenilor, precum şi alte sunete, dar acest lucru depinde de caracterul păsării şi de perseverenţa dumneavoastră. Peruşii sunt sociabili, însă dacă pasărea dumneavoastră rămâne singură acasă cel puţin 5 ore zilnic, ar trebui să-i cumpăraţi un partener. Peruşilor le place să facă baie şi duş, de aceea instalaţi-le o cădiţă cu apă călduţă sau stropiţi-i cu pulverizatorul pentru flori (unii iubesc mai mult apa rece, de aceea ar fi bine să încercaţi ambele variante).

Ce îmi place să mănânc?
Peruşii nu sunt pretenţioşi în alimentaţie: amestecuri de seminţe speciale, fructe şi legume de sezon, baton pentru păsări. Toate fructele şi legumele trebuie să fie proaspete, nestropite, spălate şi uscate. Daţi-le minerale şi, obligatoriu, extract din cartilaj de sepie

budgerigar melopsittacus undulatus isolated
Menţine-mă în formă şi sănătos
Dacă pasărea dumneavoastră prezintă simptome de apatie, excremente modificate, refuzul hranei sau al apei, mergeţi de urgenţă la medicul veterinar. Este foarte important pentru pasăre să fie scoasă zilnic din colivie.

Sănătate
Papagalul peruş este sănătos atunci când:
  • ochii sunt uscaţi şi larg deschişi
  • penele sunt curate şi aranjate
  • excrementele nu au culoarea şi consistenţa modificate
  • are nările uscate şi curate
  • ghearele nu sunt prea lungi
  • nu prezintă umflături sau răni vizibile
  • este energic şi cu un apetit normal

Înmulţirea

Sexul peruşilor se cunoaşte după culoarea pielii din jurul nărilor: la masculi, zona respectivă este albastră, iar la femelă variază între nuanţe de alb, rozaliu şi maro. Peruşii ajung la maturitate foarte rapid, se pot împerechea încă de la vârsta de 5 luni, deşi este recomandat să nu li se permită prima împerechere până la vîrsta de 12 luni. Dacă aveţi mai mulţi peruşi, fiecare îşi va alege perechea cu care va convieţui până la sfârşitul vieţii. Montaţi şi un cuib în colivia peruşilor. Se recomandă ca o pereche să nu aibă mai mult de 2 depuneri de ouă pe an. Numărul de pui din cuib este cuprins între 3 şi 8. În timpul împerecherii şi creşterii puilor, trebuie să completăm alimentaţia părinţilor cu suplimente nutritive, ouă fierte sau amestecuri speciale gata preparate.

Sunt un animal sociabil?
Peruşii sunt deosebit de sociabili şi trebuie să îi creşteţi în pereche. Omul, oglinzile sau păsările din plastic nu înlocuiesc cu adevărat un partener de colivie. Papagalii singuri se pot îmbolnăvi.

Lista de cumpărături: