Hidropizia abdominală la peștii de acvariu
Î: Buna ziua, am un peste betta de 1 an de zile. De aproximativ 2 saptamani este umflat si de cateva zile solzii ii sunt ridicati.
Imi puteti spune care ar putea fi problema, va rog?
Specific ca este intr-un acvariu de 10l impreuna cu 2 sanitari si cateva plante.
Nu as vrea sa il pierd! Multumesc!
R: Hidropizia abdominală poate avea diferite cauze, însă toate duc la același aspect exterior al peștelui. Umflarea severă a stomacului peștelui urmată de solzi ieșiți înafară și posibila bulbucare a ochilor sunt întotdeauna rezultatul unei funcționări deficitare a rinichilor. Peștii de apa dulce înghit constant apa pe care trebuie sa o elimine. Dacă funcția renală este afectată, vor retine apa in cavitatea abdominala, apărând astfel simptomele menționate anterior.
Boala se pare ca se manifesta la pești slăbiți si din acvarii cu condiții necorespunzătoare.
In primul rând, trebuie să verificați parametrii chimici esențiali ai apei. Boala apare mai des la pestii care provin din surse de apa dura si sunt tinuti in ape inadecvate.
Următorul pas absolut necesar este verificarea si îmbunătățirea igienei apei. Simptomele hidropiziei abdominale apar mai des in acvariile cu populații dense de pești unde exista multa mâncare si unde au loc schimbări rare ale apei, precum si in acvariile unde sunt rare sau inexistente schimbările de apa. In aceste cazuri, animalul bolnav își revine de unul singur daca condițiile din acvariu sunt îmbunătățite, in cazul in care organele interne nu au fost grav afectate. Foarte rar se întâmpla ca boala sa apară in acvariile cu populație potrivita de pești si cu o igiena buna a apei.
O populație numeroasa de pești duce la o cantitate mare de excremente precum si la multa mâncare rămasa nemâncata, ambele fiind descompuse de bacterii. Posibilitatea unei infecții pune o presiune mare pe corpul peștelui care trebuie sa reacționeze pentru a avea permanent un sistem imunitar puternic. Reacția constanta a sistemului imunitar reprezintă însă un factor de stres care slăbește pe termen lung pestele.
Hidropizia abdominala cauzata de virus nu are tratament, iar peștii rămân purtători pentru tot restul vieții.
Înainte sa începeți tratamentul cu medicamente, condițiile din acvariu trebuie verificate si îmbunătățite. Oferiți peștilor din acvariu o apa adaptata la nevoile lor prin ajutarea parametrilor apei. Îmbunătățiți igiena apei prin schimbări parțiale de apa mai mari (min. 30 %) si mai dese. Puteți de asemenea folosi un agent de limpezire cu acțiune continua.
Un tratament eficient este sa adăugați antibiotic in mâncare. In cazul mâncării sub forma de fulgi, folosiți aprox. 1% din antibiotic si amestecați in hrana.
Antibioticele sunt de obicei sub forma unor capsule de 250 mg. Daca adăugați in 25 de grame de mâncare sub forma de fulgi, o capsula ar trebui sa fie de ajuns pentru a trata foarte mulți pești.