daniela

Daniela Chelaru, dr. med. vet.,
MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti 

 

Î: Bună ziua. Am un cocker fetiţă. Anul trecut în luna septembrie a fost castrată, iar de aproximativ 2 luni, doar pe timpul noapţii, pierde urină în somn. I  s-au administrat antibiotice, apoi estrogen , dar simptomele au reapărut după o săptămână. Apoi vitamina B1 injectabil şi timp de o lună urinal uman, dar simptomele persistă. Daţi-mi vă rog un sfat, ce trebuie făcut? A  fost făcută o analiză a urinei şi nu are infecţie urinară. Urmează acum o ecografie.

 

De asemenea, vă rog să îmi spuneşi ce hrană trebuie administrată câinilor sterilizaţi.

Mulţumesc, Ecaterina

R: Incontinenţa urinară poate avea originea în anormalităţi ale vezicii urinare, uretrei, sau ale creierului şi măduvei spinării. Incontinenţa urinară se poate confunda cu urinarea de supunere sau în cazul câinilor anxioşi.

 

Incontinenţa urinară apare la câini, mai ales la femelele sterilizate. Această manifestare este cauza pierderii controlului asupra sfincterului vezicii urinare.

Astfel apar pete de urină în locul unde a dormit animalul, sau acesta este umed pe trenul posterior după ce se ridică de jos. Unii câini pot pierde urină în mers. Sfincterul este sub control hormonal. Hormonii implicaţi sunt estrogenul (în cazul femelelor)  şi testosteronul (în cazul masculilor), secretaţi de ovare, respectiv testicule. Fiziologic aceşti hormoni mai sunt secretaţi, în cantităţi mici, şi de glandele adrenale. Cantitatea de hormoni secretaţi este suficientă pentru menţinerea tonusului sficterului vezical, însă la unii indivizi acest lucru nu se întâmplă şi se ajunge la eliminarea involuntară de urină.

La aceste animale, investigaţiile medicale apar fără modificări. Încontinenţa urinară poate să apară chiar după câţiva ani de la sterilizare.

 

În aceste cazuri se intervine medicamentos atât în cazul femelelor, cât şi în cazul masculilor.

 

Tratamentul constă fie în administrarea de produse homonale (estrogen, respectiv testosteron), fie administrarea de stimulanţi pentru sfincterul vezical (cum ar fi fenilpropanilamina).   

 

Incontinenţa urinară poate avea şi alte cauze cum ar fi infecţiile urinare şi urolitiaza.

 

Înfecţiile urinare sunt mai frecvente la femele decât la masculi. Animalele cu infecţie urinară urinează mai frecvent, au dureri, lasă pete de urină, au accidente în casă. Tratamentul se va institui conform recomandărilor medicului vetrinar curant.

 

În cazul animalelor cu blocaj uretral urina se acumulează în vezica urinară, creşte presiunea, iar urina ajunge să se elimine pe lângă corpul ce blochează uretra. Această situaţie este fatală animalului în 3-4 zile.

 

Şi în cazul animalelor mature se poate vorbi de senilitate şi pur şi simplu să nu realizeze că elimină urină.

 

La femele, o cauză mai puţin întâlnită este stenoza vulvovaginală, când o cantitate de urină rămâne în vagin, iar când femela se ridică aceasta este eliminată.

 

Ca hrană pentru câini sterilizaţi puteţi utiliza Royal Canin Adult Neutered.

Daniela Chelaru, dr. med. vet.

Lasă un comentariu

Comentariile trebuie aprobate înainte de a fi postate.