Ingrijirea paunilor
Am primit un paun in varsta de 5 ani. Este f pretentios la mancare . Ii dau amestec de seminte si asa numita uruiala. Mai nou, ii cumpar mancare pentru nimfe . Vad ca ii place, ciuguleste ce crede el de acolo insa nici nu știu daca e ok aceasta mancare de nimfe pentru pauni.
Se uita de 5 ori inainte de a ciuguli ceva ,plus ca mi se pare slab. I-am luat chiar si o paunita , sa nu se simta singur.
As vrea sa stiu daca imi mai puteti da sugestii in ceea ce priveste alimentatia si de asemenea ce vitamine as putea sa ii dau . Vaccin la fel , nu stiu ce anume vaccin sa ii fac , am inteles ca trebuie facut toamna si primavara.
Va multumesc!
R: Păunii se cresc ușor la fel ca orice alte păsări de curte. O familie de păuni este formată dintr-un mascul și patru femele, iar spațiul necesar este de minim 16 metri pătrați.
Păunii sunt destul de pretențioși, din acest motiv trebuie să îi asigurați produse alimentare proaspete, cât mai curate, iar hrănitoarele trebuie dezinfectate cât mai des, precum și apa trebuie schimbată la fel de des.
Nutriția păunilor
Principala sursă de hrană pentru păuni sunt cerealele. Se pot folosi furaje special folosite în alimentația curcilor. Păunii au nevoie să stea în libertate sau în adăposturi prevăzute cu voliere pentru a beneficia de soare și lumină, sau în lipsa acestei posibilități, vor primi masa verde (lucernă, trifoi) proaspătă la discreție.
Sub raportul hranei, la modul general pentru pasările mature trebuie avute în vedere: semințele, masa verde, fructele, rădăcinoasele (vegetalele), hrana de origine animală, suplimentele alimentare.
Semințele pot fi date ca atare sau măcinate sub formă de crupe sau urluială. Din prima categorie pot fi amintite boabele de porumb, floarea soarelui, ovăz, orz, cânepa, semințele de bostan sau de dovleac, mei. Atunci când se realizează diferite tipuri de furaje măcinate, pot fi folosite toate cele de mai sus, alături de mazăre și soia. Proporția între diferite semințe diferă de la crescător la crescător, dar orientativ pot fi recomandate proporțiile: 40-50% boabe porumb, 25-35% floarea soarelui, 10-15% soia sau mazăre, 20-30% ovăz sau orz, 2-5% cânepă, etc.
Masa verde poate fi constituită din: păpădie, lucernă, trifoi roșu, trifoi alb, frunzele de sfeclă, de conopidă, de țelină sau de pătrunjel, varza, salată verde. Ca fructe, foarte apreciate sunt merele, perele, pepenele roșu, pătlăgelele roșii, dovlecelul și bostanul, cireșele, prunele și nu în ultimul rând boabele de struguri. Dintre rădăcinoase, mai ales în sezonul rece, apreciate sunt: sfecla furajeră, sfecla roșie, morcovul date printr-o răzătoare, precum și cartoful fiert.
În categoria hranei de origine animală ce poate fi asigurată relativ ușor în captivitate intra: oul fiert, brânza de vaci, carnea fiartă și mărunțită, larvele sau adulții de cărăbuș, râmele, diverse alte insecte. În categoria suplimentelor alimentare intră: vitaminele (solubile în apa sau amestecate cu furajul), numeroasele premixuri prezente în magazinele de specialitate, coaja de ou sfărâmată, cărbunele de lemn, nisipul și pietrișul fin, scoicile sfărâmate. De asemenea, alimente precum pâinea, mămăliga sau diferite alte produse de patiserie sunt consumate cu plăcere de către păuni.
Vaccinarea
În martie și septembrie- Pestiholvac -pseudopesta av. și holera av. -inj. sc.,
Se folosește în imunoprofilaxia specifică a bolii de Newcastle (pseudopesta aviară) și a holerei aviare (pasteureloza aviară) în efective indemne, clinic sănătoase. Vârsta minimă pentru vaccinare este de 8 săptămâni. Pentru instalarea unei imunități corespunzătoare față de holera aviară, la păsările care nu au mai fost vaccinate, se recomandă efectuarea unei vaccinări de rapel la 21 zile de la prima vaccinare. Pentru pseudopesta aviară imunitatea se instalează după 21 de zile de la prima vaccinare, iar pentru holera aviară după 21 de zile de la vaccinarea de rapel. Durata imunității este de 4-5 luni și depinde de starea de sănătate și condițiile de întreținere a efectivelor. Întreținerea stării de imunitate se face prin revaccinări periodice din 4 în 4 luni și este obligatorie.