Alina Voicescu

Alina Voicescu, dr. med. vet.
MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti 

Î: Buna ziua,am o nelamurire in privinta cainelui meu. Am un ciobanesc german care se scarpina foarte tare la urechi(pana la sange) in momentul in care il ducem la plimbare cu masina. Am incercat fel de fel de tratamente auriculare cu antibiotic(posatex si dexogen) si antiparazitare dar fara a avea vreun rezultat. I s-a invinetit o particica din ambele urechi si nu au revenit la o culoare rozalie. Nu stiu ce tratamente ar trebui sa-i mai aplic. In ultima perioada i-am sters ranile doar cu apa oxigenata. Am inteles ca isi poate pierde auzul sau poate face meningita.

R: Otita reprezinta inflamatia conductului auditiv extern. Se caracterizeaza prin eritem, edem, cantitate crescuta de secretii de diferite culori si celule epiteliale descuamate.

Ca semne clinice putem observa prurit la nivelul pavilionului urechii, conchia auriculara este de culoare rosie, cu sensibilitate alergica accentuata, animalul scutura frecvent din cap, uneori tine capul inclinat pe partea cu urechea afectata.
Otita este determinata de factori precum (paraziti, tumori, fungi, traumatisme, corpi straini, hipersensibilitate), factori predispozanti (urechile lasate, par crescut abundent in pavilionul urechii) si factori oportunisti (bacterii ce isi exercita potentialul patogen doar pe fondul altor leziuni).
Pentru a se face o diferentiere a acetor factori, se recomanda otoscopia si prelevarea de probe pentru evidentierea cauzei in urma examenelor de laborator.
Inainte de aplicarea oricarui tratament medicamentos, urechea trebuie sa fie curatata cu o solutie auriculara pentru utilizare frecventa. Dupa ce urechea se usuca, puteti aplica tratamentul medicamentos. Tratament ce se elibereaza de catre medicul veterinar in urma rezultatelor de la analize.

Alina Voicescu, dr. med. vet.

Lasă un comentariu

Comentariile trebuie aprobate înainte de a fi postate.