Motănelul meu vomită mâncarea
Daniela Chelaru, dr. med. vet,
MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti
|
Î: Bună ziua. Am un motănel de 3 ani, birmanez. Nu e castrat, e vaccinat anual, stă numai în apartament, nu intră niciodată în contact cu alte animale, nu a călcat niciodată dincolo de ușa apartamentului. Problema lui e că vomită foarte mult. E ok când vomită ghemotoacele de păr, ceea ce se întâmplă cam o dată pe lună, dar e rău că vomită mâncarea pe care o mănâncă, la scurt timp după ce o mănâncă, vomită aproape zilnic în anumite perioade sau o dată la 3-4 zile în perioadele bune. Vă mulţumesc. Geta
Face asta de când îl am ( îl am de când avea 1 lună). Uneori vomită și de 2 ori pe zi, alteori vomită nu doar mâncarea, ci și sucul gastric, gălbui. Nu îi dau decât mâncare umedă, am încercat mai multe mărci, cu toate a reacționat la fel, cu unele chiar mai rău, pe unele chiar nu le acceptă deloc, adică nici nu le gustă. E și foarte pretențios, nu mănâncă mâncare gătită, care m-ar ajuta să-i diversific meniul, gen pui, piept de pui fiert, mâncărică preparată, brânzică, ou, de aceea e și foarte slab pentru vârsta lui.
|
De asemenea, mănâncă puțin (maxim 2 plicuri de mâncare umedă pe zi, din care ½ plic îl vomită adesea). Doar pateul de ficat îi place mult. Bobițe nu îi pot da, deși îi plac la nebunie, pentru că le înghite nemestecate și le vomită la 30 de secunde după ce le înghite întregi.
Uneori cred că nici nu ajung în stomac și le și vomită pentru că ies aproape uscate. Am încercat și tipuri diferite de boabe, dar la fel se întâmplă cu toate.
Medicul veterinar nu a reușit până acum să-i depisteze cauza exactă pentru care vomită aproape zilnic de 3 ani. Am încercat antivomitiv injectabil, dar efectul a fost oarecum sesizabil, doar pe perioada tratamentului. Imediat după, a revenit problema.
Ați mai auzit de asemenea cazuri? Ați putea să-mi dați o indicație, un sfat, să-i ameliorez starea generală? E clar că e ceva cronic și nu o afecțiune acută, gen răceală sau indigestie. De când îl am încerc să-l fac bine sa îl pot hrăni ca pe un pisoi normal, să-l îngraș și să-i dau bobițele pe care le adoră atât de mult, dar nu reușesc. Mulțumesc mult. Raluca
R: Cele mai frecvente cauze ce determină voma la pisici sunt bolile inflamatorii ale tubului digestiv: colangiohepatita, pancreatita, cancerul, problemele renale, hipertiroidismul. Mai sunt multe alte cauze precum paraziții, obstrucțiile mecanice și bolile infecțioase. Ar mai putea exista și alte motive, ca limfom al tractului intestinal sau pancreatita cronică, dar în cazul dumneavoastră sunt puțin probabile din moment ce vomele au apărut la o vârstă fragedă.
La alte pisici hipotiroidismul sau problemele hepatice cronice determină frecvent voma.
La o pisică ce începe să vomite la o vârstă fragedă sunt câteva lucruri care trebuie făcute într-un proces de diagnosticare. Se face examen coproparazitologic pentru depistarea viermilor intestinali sau a altor paraziți și tratarea lor. În mod obișnuit se deparazitează pisicile, chiar dacă nu se depistează paraziți la examenul coproparazitologic. Uneori acest lucru ajută.
Se încearcă eliminarea alergiilor alimentare prin folosirea unei diete pe o perioadă de 6-8 săptămâni. Aceasta constă în folosirea unei surse de proteină diferită de cea uzuală, una pe care pisica nu a mai primit-o până acum. Se continuă schimbarea dietei prin adăugarea de fibre în aceasta sau utilizând diete cu un grad ridicat de digestibilitate. După aceste etape diagnosticarea se complică.
Un tablou biochimic sanguin și o hemoleucogramă ajută la eliminarea posibilelor cauze determinate de tulburări în funcționalitatea organelor interne. Examenul radiologic ajută la eliminarea suspiciunii de obstrucție (la nivel intestinal sau la nivel esofagian). De asemenea se pot efectua ecografii cu ajutorul cărora se poate observa aspectul mucoasei gastrice și intestinale. O testare a tiroxinei serice, frecvent la pisicile peste 5 ani, ajută la diagnosticarea hipertiroidismului. O altă metodă de diagnosticare este prin realizarea unei biopsii din tractul intestinal prin endoscopie. Acest lucru este costisitor și de cele mai multe ori trebuie să se apeleze la un specialist. Este necesară anestezierea animalului.
De cele mai multe ori se preferă încercarea unui tratament pentru bolile inflamatorii intestinale fără să se stabilească un diagnostic definitiv. Alteori se folosesc ambele metode.
Tratamentul se va institui de către medicul veterinar curant .
