Deparazitarea unui câine cu Bebesioză
Alexandra Nicolae, dr. med. vet,
Maxi Pet, Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti
Î: Bună ziua! Vă rog să mă sfătuiţi în urmatoarea problemă: am un Ciobănesc de Berna de 2 ani şi 6 luni, are 40 de kg şi a fost diagnosticat cu Babesioză în luna aprilie 2014. Am primit ulterior recomandări pentru utilizarea zgărzii Foresto şi administrare lunară de pipete antiparazitare (Actyvil în aprilie, Frontline Combo în mai). În urmă cu câteva zile ni s-a recomandat să nu asociem cele 2 administrări, zgarda Foresto asigurandu-i o protecţie suficientă. Menţionez că până în aprilie 2014 am folosit lunar pipete antiparazitare (Frontline, Fiprex, Advantix).
Din dorinţa de a respecta întocmai recomandările doctorului veterinar, nu vreau să procedăm cumva greşit, intoxicând câinele. Am observat că de câteva zile prezintă un prurit intens, tegumentele sunt făra leziuni. Nu a fost hrănit cu exces proteic, mănâncă Eukanuba pui large breed adult. I-am făcut duş suspectând o cauză medicamentoasă (topic local antiparazitar în exces) şi pruritul s-a diminuat semnificativ. Vă rog să îmi spuneţi cum să procedez. Mulţumesc. Ştefania |
R: Deparazitarea xternă este foarte importantă pentru animalele de companie precum câinii. araziții externi pot transmite numeroase boli și crează un disconfort accentuat animalelor noastre de companie.
În cazul zgărzilor și pipetelor spot-on, substanța antiparazitară difuzează în stratul lipidic al pielii și oferă protecție de la 4 săptămâni până la câteva luni, în funcție de caracteristicile produsului și de substanța activă pe care o conține. De aceea, nu este recomandată îmbăierea înainte de administrarea pipetelor spot-on, pentru că prin îmbăiere se îndepărtează stratul lipidic al pielii și substanța antiparazitară nu poate difuza pe suprafața pielii.
În cazul zgărzii Foresto concentrația maximă se atinge la nivelul stratului lipidic al pielii după 48 de ore, dacă această concentrație scade se va absorbi de la nivelul zgărzii substanța antiparazitară necesară pentru a atinge concentrația maximă.
Îmbăierea lunară a câinelui nu afectează eficacitatea zgărzii, însă spălarea frecventă a lăbuțelor duce la diminuarea efectului zgărzii la acest nivel. Nu uitați că pipetele spot-on au efect asupra căpușelor exact 4 săptămâni, fiind necesară aplicarea unei noi pipete la fiecare 4 săptăpmâni.
Spray-urile antiparazitare formează un film protector la suprafața pielii care este îndepărtat dacă îmbăiem câinele sau dacă îl plouă.
Substanțele antiparazitare conținute de zgarda Foresto şi de celelalte produse antiparazitare menționate de dumneavoastră se metabolizează la nivelul ficatului și se elimină prin urină și fecale. Supradozajul poate să apară destul de rar, în general, conform prospectelor produselor, semne de intoxicație nu apar nici dacă s-a folosit de 2-3 ori doza obișnuită de substanță antiparazitară.
În funcție de gradul de infestare cu purici și căpușe al zonei în care cățelul stă sau este plimbat și în funcție de starea de sănătate, se poate decide împreună cu medicul veterinar dacă este cazul să se folosească și zgardă și pipetă antiparazitară. Acesta va ține cont și de faptul că aceste substanțe antiparazitare pot pune presiune pe funcția hepatică, însă raportul risc/beneficiu decide ce este mai potrivit pentru animalul dumneavoastră de companie.
În cazul câinilor care stau la curte se poate stropi periodic curtea cu soluții antiparazitare și astfel scade gradul de infestare și gradul de risc de contactare de a paraziților externi.
Puteți să folosiți și un singur produs pentru deparazitarea externă, zgardă sau pipetă spot-on, și suplimentar să folosiți periodic repelente pe bază de plante. Aceste repelente pentru paraziții externi sunt pe bază de extracte și uleiuri din plante (ulei de neem, ulei de cuișoare, ulei de lavandă, ulei de mentă, limonene etc.) și nu au contraindicații, nu sunt toxice în nici un fel. Efectul acestor spray-uri repelente este între 5 și 15 zile. Informații despre unul dintre aceste produse găsiți în următorul articol: Orme Naturali produse naturale de protecţie împotriva paraziţilor. În plus mai găsiţi la farmaciile noastre veterinare din magazinulelor MAXI PET şi Ecoshot Spray.
Pruritul intens poate avea mai multe cauze, așa cum ați menționat și dumneavoastră poate fi vorba de un exces proteic, o reacție alergică la antiparazitar, sau poate o dermatită. Urmăriți cățelul și în cazul în care pruritul revine sau apar și leziuni la nivelul pielii sau alte modificări mergeți la medicul veterinar pentru un consult de specialitate și pentru efectuarea de teste specifice (raclat cutanat, analize de sânge) ce vor ajuta la punerea unui diagnostic cât mai exact.
Deparazitarea internă se face în general la un interval de 3-4 luni, acest interval se poate modifica atunci când starea de sănătate a animalului nu permite administrarea de antiparazitare interne. În general substanțele conținute de antiparazitarele interne se metabolizează tot la nivelul ficatului. Ideal ar fi ca înaintea fiecărei deparazitări să faceți un examen coproparazitologic și în funcție de acest lucru, veterinarul să decidă dacă este sau nu cazul să deparazitați animalul. În cazul în care aveți un câine care intră în contact și cu alți câini care nu sunt deparazitați sau dacă are obiceiul să mănănce de pe jos, atunci crește riscul de infestare cu paraziți interni.
În funcție de situația cățelului dumneavoastră și de accesibilitatea unui examen coproparazitologic, împreună cu veterinarul dumneavoastră puteți decide cum este mai bine pentru cățelul dumneavoastră.