Întreabă Veterinarul!
Aici găsești o întreagă enciclopedie, cu răspunsuri ale medicilor veterinari la întrebări privind sănătatea, comportamentul, nutriția și îngrijirea animalelor de companie.
Ai și tu o intrebare? Scrie-le veterinarilor noștri la adresa de email: veterinar@maxi-pet.ro
Calistru Raluca, dr. med. vet. MAXI PET Bd. Chimiei, nr 2 (zona comerciala, intersectie Bd.Tudor Vladimirescu cu Bd.Chimiei), Iasi Î: Buna ziua! Am gasit trei catei intr-o punga la marginea drumului. Acum le dau dintii,sunt talie mica. Ca sa nu faca jigodie,ce trebuie sa le dau? Va multumesc! R: Jigodia (boala lui Carre) este afecțiunea care provoacă cele mai multe decese în rândul câinilor. Jigodia la câini se poate preveni doar prin vaccinare de către medicul veterinar.Rolul vaccinurilor este de a pregăti sistemul imunitar să lupte împotriva invaziei virusurilor cauzatoare de boli. Vaccinul este un compus biologic de tulpini virale atenuate, care nu produc boala. Atunci când sunt administrate, sistemul imunitar este stimulat ușor iar, când un câine este expus vreodată la boala reală, corpul este pregătit să lupte împotriva agentului bolii. Cele mai importante boli împotriva cărora se vaccinează câinii la începutul vieții, sunt parvoviroza, hepatita infecțioasă și jigodia (distemperul). Pentru aceste boli există vaccinuri ce le cuprind pe toate, numite polivalente.Pentru a-și căpăta imunitatea împotriva parvovirozei si distemper, este necesar minim 2-3 vaccinuri, iar pentru leptospiroză de 2 vaccinuri. Imunitatea oferită de realizarea schemei de vaccinare se instalează complet în aproximativ două săptămâni de la realizarea ultimului vaccin.Se recomandă, ca animalul să nu intre în contact cu alte animale sau cu zone în care circulă alte animale pe această perioadă. De asemenea, nu trebuie permis animalului să intre în contact cu hainele dumneavoastră de stradă și mai ales cu încălțămintea folosită afară. Schemele de vaccinare sunt diferite de la un medic la altul, dar asta nu înseamnă că una din ele ar fi greșită. Important este să fie efectuate corect în corelație cu vârsta și starea fiziologică a animăluțului. Schema recomandată de producătorii de vaccinuri și urmată de majoritatea medicilor veterinari este următoarea: • la 6 (8) săptămâni se face vaccin împotriva parvovirozei sau împotriva parvovirozei și a jigodiei• la 8 (10) săptămâni se repetă primul vaccin, adică se face încă o dată un vaccin împotriva parvovirozei sau împotriva parvovirozei și a jigodiei• la 10 (12) săptămâni se face vaccinul polivalent, DHPPiL• la 12 (14) săptămâni se face rapel la vaccinul polivalent și se imunizează pentru rabie.Prescurtările vaccinurilor sunt următoarele: D = distemperH = hepatită infecţioasăP = parvovirozăPi = parainfluenza caninăL = leptospirozăR = rabie Combinațiile dintr-un flacon de vaccin diferă de la un producător la altul. Imunizarea se repetă anual, vaccinul folosit fiind DHPPiL-R. Unii producători susțin că imunitatea în cazul vaccinului antirabic se menține până la trei ani, însă acest vaccin este obligatoriu anual prin lege. Produsul Caniverm, Cestal, Drontal este un comprimat de deparazitare internă, împotriva viermilor intestinali. Deparazitarea internă trebuie sa se realizeze înaintea vaccinurilor.Produsele antiparazitare existente pe piață nu înlătură decât paraziții adulți și anumite stadii larvare (ouăle acestora având un înveliș foarte rezistent), iar din acest motiv trebuie să îi faceți repetare după 10-14 zile, substanța antiparazitară va elimina și adulții apăruți în urma evoluției din stadiul de larvar. După care se va face regulat, pe toată perioada vieții la intervale de 3-4 luni.
Ioana Mitran, dr. med. vet. | 29.08.2023.
Calistru Raluca, dr. med. vet. MAXI PET Bd. Chimiei, nr 2 (zona comerciala, intersectie Bd.Tudor Vladimirescu cu Bd.Chimiei), Iasi Î: Buna ziua! Am un ciobanesc german de 13 luni si la varsta de 4 luni a inceput sa se invarte in jurul cozii ,medicul mi-a spus sa nu imi fac probleme ,cu trecerea lunilor a spus ca este ca o joaca ptr ea ,dar acum deja imi fac probleme ,dupa plimbari ,dupa joaca,acest obicei nu dispare ,se invarte in jurul cozii ,nu renunta la acest obicei oricat incerc sa ii distrag atentia ,nu are leziuni pe coada ,deparazitarile sunt facute ,va rog sa ma ajutati cu un sfat ,astept cu mare interes raspunsul dvs. Va multumesc! R: Coada este una dintre caracteristicile cele mai distincte ale unui câine. Câinele ar putea să o considere o jucărie de ros convenabilă, din când în când. Totuși, dacă vă surprindeți câinele rozând sau mușcându-și coada într-o manieră aproape obsesivă, ar putea fi și un semn distinctiv pentru o problemă potențială de sănătate.Există numeroase motive pentru care câinele își poate găsi coada atât de atrăgătoare. Plictiseala, anxietatea, atenția, alergiile și chiar natura sa de prădător sunt toate cauze ale acestui comportament care se dezvoltă de obicei în stadiul de cățeluș. În cazul în care vă surprindeți câinele mușcându-și coada, cel mai bine este să-l supravegheați pentru a vă asigura că nu este o acțiune căreia nu îi poate rezista. Dacă îl observați doar ocazional, s-ar putea traduce printr-o dorință de a face asta. Multe dintre tehnicile pe care le puteți pune în practică pentru a opri comportamentul de urmărire a cozii sunt făcute astfel încât să contracareze unele dintre motivele pentru care își mușcă coada în primul rând, cum ar fi plictiseala. De exemplu, puteți mări durata exercițiilor fizice sau îi puteți asigura jucării pentru stimulare mentală sau jocuri care îi stimulează corpul și creierul. Ați putea utiliza și comenzi de dresaj de bază pentru a-l liniști dacă este în pragul acțiunii de urmărire a cozii. Unii câini pot dezvolta o tulburare compulsivă care include învârtitul după coadă. Acest gen de comportament poate apărea din mai multe motive: lipsa de încredere, abuz fizic și psihic, lovituri sau traume din trecut, anxietatea de separare etc. În cazuri de acest gen, pe lângă medicul veterinar, trebuie să luați legătura și cu un dresor. Dacă bănuiți că obiceiul câinelui dumneavoastră de a-și mușca coada are o cauză medicală, este înțelept să solicitați imediat ajutor de la un medic veterinar și chiar specialist neurolog. Medicul veterinar specialist poate efectua o serie de analize pentru a exclude diverse cauze și pentru a facilita identificarea problemei reale.
Ioana Mitran, dr. med. vet. | 29.08.2023.
Î: Perusul meu are aproximativ 6 luni. A inceput de o saptamana sa faca diaree. In prezent are o stare generala buna, este activ cat de cat si nu sta umflat in pene. I-am dat ceai de menta si nu i-a trecut. M-am uitat la el in gurita si mi se pare ca limba este umflata. Cum ar trebui sa arate lima papagalilor? A lui este patata si pare a avea o adancitura la mijlocul limbii. De fiecare data cand mananca, dupa aia isi deschide gurita larg ca si cum ar casca. Si mereu da din limbuta ca si cum ar avea un corp strain in gura. Am cumparat pentru diaree de la farmacie Enteroguard M dar nu stiu cum sa ii administrez corect. Ar trebui sa il dizolv in apa sau sa-i pun in mancare? Sau pot sa-i fac o solutie si sa o dau direct in gurita cu seringa? Ce cantitate de medicament ar trebui sa ii pun? Daca il pun in adapatoare cum ii pot calcula cat antibiotic ingera? Ar fi mai bine sa-i dau cu seringa la 6 ore?R: Dereglarile la nivelul tractului digestiv la perusi sunt o problema frecvent intalnita. De cele mai multe ori ele apar pe fondul unor infectii bacteriene, virale sau la nivel gastro-intestinal, administrarii unei hrane inadecvate sau consecutiv expunerii pasarii la conditii de mediu inadecvate. Un element foarte important in mediul in care traiesc pasarile este existenta curentilor de aer, acestia pot sensibiliza pasarile si pe fondul unui sistem imunitar scazut pot da probleme respiratori sau chiar digestive. De aceea este ideal ca spatiul in care este amplasata colivia pasarilor sa fie ferit de curenti de aer. Diareea este unul dintre cele mai comune semne de boala intalnite la pasari. Uneori este singurul semn de boala. Poate fi nesemnificativa daca este un episod scurt, dar daca dureaza mai mult de cateva zile urmarile pot fi serioase sau chiar fatale. Diareea duce la deshidratarea animalului si la carentarea in vitamine si minerale.Enteroguard M, este un produs ce actioneaza atat ca si antimicrobian cat si ca antidiareic cu spetru larg. Administrarea lui se face doar in hrana, care poate fii usor umectata si administrata cu seringa o data pe zi timp de 5-6 zile.In cazul in care starea de sanatate nu se imbunatateste recomand efectuarea unui control amanuntit la un cabinet veterinar specializat pe pasari de colie si animale exotice.
Alina Voicescu, dr. med. vet. | 29.08.2023.
Î: Am un papagal ( marele alexandru) iesit din cuib în septembrie. Va rog sa îmi spuneti ce cantitate de seminte ar trebui să consume într-o zi.R: La această vârstă papagalul Marele Alexandru se poate hrăni singur fără nicio problemă cu hrana identică cu a părinților săi. Păsările consumă câtă hrană au nevoie, astfel că nu trebuie îi limitați cantitatea de mâncare oferită. În ceea ce privește dieta papagalului, aceasta trebuie să fie una echilibrată, alcătuită din semințe sau amestecuri de semințe, fructe și legume proaspete sau pelete. În cazul în care optați pentru amestecurile de semințe va trebui să aveți grijă ca pasărea să nu devină selectivă și să nu consume doar o parte dintre semințe. Acest comportament poate duce la apariția obezității, precum și a unor deficiențe vitamino-minerale.Mâncarea peletată este cea mai completă variantă de hrană pentru păsări având în compoziție nu doar semințe, ci și fructe, cereale, legume și uleiuri, precum și adaosuri de minerale, alte și ingrediente pentru susținerea florei intestinale. Se știe că Marele Alexandru adoră fructele oleagionoase, precum nucile sau alunele de pădure, însă oferiți-le rar, ca și gustare sau recompensă pentru că pot predispune pasărea la obezitate. Pe lângă acestea, puteți să îi oferiți: mere, pere, struguri, kiwi, pepene, portocală, banane, morcov, sfeclă, ardei gras, castravete, roșii foarte bine coapte, boabe de porumb, mazăre. Este foarte important să vă asigurați că fructele și legumele nu sunt stropite cu insecticide sau să nu fi fost crescute cu îngrășăminte chimice. Înainte de admistrarea fructelor și legumelor acestea vor fi spălate foarte bine și uscate. Păsările își aleg hrana nu numai după gust ci și după aspectul și textura acesteia astfel puteți să încercați să i le oferiți întregi, tăiate în bucățele sau pasate.
Ioana Mitran, dr. med. vet. | 29.08.2023.
Georgiana Paraschiv, dr. med. vet. MAXI PET Bd. Chimiei, nr 2 (zona comerciala, intersectie Bd.Tudor Vladimirescu cu Bd.Chimiei), Iasi Î: Buna ziua! Avem și noi o cățelușa situ,a fătat 5 puiuți pe 7 octombrie.Intre timp a ramas cu unul singur. Ce trebuie sa facem să scadă lactația? Exista vreo pastila?? Va multumesc! R: Alăptarea durează, în medie, șase săptămâni după naștere, cu un maxim de producție în jurul vârstei de trei săptămâni.Medicul veterinar vă va prescrie în urma examenului fizic al animalului preparate medicamentoase pe bază de hormoni ce se utilizează de obicei în astfel de cazuri și doza specifică cățelei.Astfel de preparate sunt Galastop, Finilac, fiind indicate pentru tratamentul gestației false la cățele, suprimarea lactației la cățele și suprimarea lactației la pisici și se eliberează pe baza unei rețete medicale. Aceste produse sunt sub formă de suspensii și se administrează oral, în funcție de greutatea cățelei. De asemenea a-ți putea să încercați separarea puiului rămas de mamă. În astfel de situații dvs. puteți începe hrănirea acestuia cu mâncare uscată de căței specifică vârstei lui.De exemplu, puteți utiliza hrana de la Brit Care Puppy - Lamb & Rice ce se recomandă puilor începând cu vârsta de 4 săptămâni, Advance Mother dog & Initial, Royal Canin Mother & Baby ( până la vârsta de 2 luni), Happy Dog Baby Original etc. Cel mai frecvent se poate instala mastita. Această afecțiune se caracterizează prin inflamarea mameloanelor și se produce pe cale ascendentă, hematogenă sau limfatică. Este una dintre cele mai frecvente boli care afectează cățelele care alăptează și care tocmai au dat naștere și pot să apară chiar și la femelele care nu sunt gestante.Agenții etiologici care pot determina apariția acestei entități sunt reprezentați de stafilococi, streptococi sau diverși germeni Gram negativi. De obicei această formă de mastită apare în perioada puerperală (după fătare), iar agentul etiologic cel mai frecvent este stafilococul. Există multe motive pentru care un câine poate dezvolta mastita. Acestea includ următoarele: - leziuni ale glandelor mamare din cauza ghearelor și a dinților ascuțiți ale puilor în timpul perioadei de hrănire( apar "porți" deschise care pot conduce bacteriile dăunătoare la locul rănii determinând apariția inflamațiilor;- procesele stagnante în glandele mamare cauzate de acumularea de lapte, care rămâne la nivelul acestora ( spre exemplu, când mama nu mai acceptă puii la sân);- înfundarea sfincterilor care curg din mamelon duce la stagnări și apoi la procese inflamatorii etc.- temperaturi excesiv de ridicate sau scăzute,- întreruperea fondului hormonal,- o situație stresantă poate declanșa astfel de inflamații (cum ar fi separarea față de pui).
Ioana Mitran, dr. med. vet. | 29.08.2023.
Ioana Mitran, dr. med. vet.MAXI PET Str. Sibiului, nr.10 Șelimbăr, Jud. Sibiu, Șelimbăr Î: Ce îmi recomandați pt un pui de 2 luni jumate de ciobănesc caucazian . Vreau sa se dezvolte sănătos și sa aibă o blana frumoasa? Va multumesc!R: Ciobănescul Caucazian se încadrează în categoria raselor gigant, femelele atingând greutatea de adult minimă de 45 kg și o înălțime de 64-70 cm, iar masculii greutatea minimă de 50 kg și o înălțime de 68-75 cm.Rasele de talie foarte mare sunt caracterizate de o creștere mai lentă decât a raselor de talie mai mică, astfel încât dezvoltarea corporală a cățeilor se încheie în jurul vârstei de 18-24 luni.Perioada de creștere a câinilor acestor rase este împărțită în două faze. Prima fază durează până în jurul vârstei de 8-9 luni și se caracterizează în special prin dezvoltarea sistemului osos, cățelușii părând să fie exagerat de înalți, dar slabi. A doua fază, care durează până la aproximativ 18 luni (sau chiar mai mult), se caracterizează mai ales prin dezvoltarea sistemului muscular, câinele atingând astfel greutatea și conformația de adult.Suplimentarea cu calciu se face în cazul în care puiul are o deficiență dovedită (în urma realizării unei dozări de calciu din sânge), care se poate solda cu rahitism (această afecțiune se stabilește în urma unui consult clinic și a unei radiografii).Dacă îi oferiți hrană din categoria superpremium, aceasta conține toată gama de substanțe nutritive în procentul necesar pentru dezvoltarea armonioasă a scheletului și articulațiilor câinelui. În acest caz suplimentarea calciului (în condițiile în care nu s-a depistat un deficit) poate duce la depozitarea acestuia în articulații și în organele interne, putând să determine probleme de sănătate la vârsta de adult.Pentru a stabili dacă este necesară suplimentarea hranei cu un complex vitamino-mineral, vă recomandăm să faceți un control veterinar amănunțit care poate să includă: radiografii, dozări ale calciului și ale celorlalte componente implicate în fixarea acestuia în oase din sânge etc.În ceea ce privește mâncarea uscată vă putem recomanda următoarele sortimente care conțin întreaga gamă de substanțe nutritive necesare pentru o dezvoltare armonioasă corespunzătoare rasei:• Carnilove Puppy cu Somon și Curcan,• Brit Care Puppy/Junior,• Rustican Puppy/Junior cu Miel și Orez fără gluten,• Acana Puppy/Junior,• Alleva Holistic Puppy/Junior,• Canagan,• Orijen Puppy,• Pro Plan Puppy,• Royal Canin Puppy/Junior,• Hill's Puppy/Junior.Categorii aparte de hrană sunt gamele:• Wolfpack - hrană pentru câini realizată prin presare la rece, se bazează pe principiile de hrănire a câinilor şi lupilor în habitatul lor natural în care puii şi adulţii împart aceeaşi hrană, doar cantitatea diferă. Creată cu scopul de a asigura o hrană zilnică integrativă, echilibrată şi nutritivă pentru animalul dumneavoastră de companie.• Von Barf - hrană crudă congelată pentru câini, completă, conformă biologic.• A&D Natural Foods - hrană crudă congelată pentru câini, completă, conformă biologic.Până la vârsta de 18-24 luni cățelușul va mânca hrană pentru juniori, urmând ca după împlinirea acestei vârste să i se ofere hrană pentru adulți. Indiferent de tipul de hrană pe care îl veți alege, va trebui să respectați cantitatea de hrană zilnică recomandată de fiecare producător în parte și trecută într-un tabel pe ambalaj în funcție de vârsta și greutatea animalului.În cazul în care medicul veterinar curant constată prezența unui deficit vitamino-mineral și vă recomandă administrarea de suplimente, puteți să optați pentru:• Beaphar Top 10 Vitamine-Minerale• Canvit Junior• Canvit Biocal Plus• Pet Phos Croissance• Pet Naturals K-9 Complete Growth• Petway Junior• Biovit Growth for pupies• Canvit BARF - gamă de suplimente special creată pentru hrana crudă.
Ioana Mitran, dr. med. vet. | 29.08.2023.
Î: Am un Micul Alexander de cateva luni (dupa spusele crescatorului), dar de cateva zile are penajul ciufulit. Nu prezinta alte simptome cum ar fi refuzul mancarii, apatie, etc. E posibil sa ii fie frig sau sa isi schimbe penajul, din cauza asta sa fie ciufulit?R: Vârsta unui pui de Micul Alexandru se poate doar intui. În jurul vârstei de 1 lună acesta are întreg penajul prezent și poate să zboare cam de la 2 luni. De asemenea, majoritatea crescătorilor hrănesc puii de mână până în jurul vârstei de 10 – 13 săptămâni, vârstă la care aceștia încep să mănânce hrană solidă.Inelul de culoare neagră în jurul gâtului apare la masculi după vârsta de 2 – 3 ani, atunci când năpârlește și trece la penajul de adult. Prezența acestui inel este singura modalitate de determina sexul unui papagal Micul Alexandru doar pe baza aspectului fizic.Temperatura ambientală recomandată pentru un papagal Micul Alexandru este de 15 – 20 °C. Este foarte important ca pasărea să nu fie expusă curenților de aer (naturali sau produși de de aerul condiționat) și să nu se înregistreze diferențe mari de temperaturi de pe o zi pe alta (mai mult de 10 grade).Dacă observați o cădere anormală a penelor sau dacă pasărea prezintă tendința de a se scărpina frecvent, atunci este posibil ca manifestările observate să aibe o cauză parazitară sau alergică. În acest caz este recomandat un consult medical în cadrul unei clinici veterinare specializată pe patologia păsărilor exotice.
Ioana Mitran, dr. med. vet. | 29.08.2023.
Î: Buna ziua! Am o pereche de zebre si joi au depus primul ou. Astazi este sâmbătă, iar alt ou nu a mai fost depus. Mai pot face altele sau ramane doar unul?R: Sezonul propice pentru împerechere începe primăvara, de obicei în lunile Martie – Aprilie, atunci când se mărește ziua (fiind nevoie de minim 12 ore de lumină naturală). Femela depune, în general, 2 – 5 ouă mici și albe (uneori este posibil să se ajungă și la 8 ouă). Acestea sunt depuse în principal dimineața devreme și câte unul pe zi.Incubația poate începe de la primul sau chiar după depunerea ultimului ou. Ouăle rămân viabile câteva zile la temperatura camerei. Nu neapărat toate ouăle depuse sunt și fertile, ci doar 80 – 90% dintre acestea vor dezvolta pui. Incubarea se realizează de către ambii părinți, iar eclozarea va avea loc la 12 – 14 zile de la începerea realizării incubării.Dacă trec mai multe zile fără ca femela să mai depună un alt ou și ținând cont că aceasta se află la prima depunere, este posibil ca acel ou să rămână singur. Ar fi indicat să țineți pasărea sub observație atentă câteva zile și să vă prezentați cu ea la un medic veterinar specializat pe păsări exotice la cea mai mică schimbare în comportamentul acesteia (apatie, lipsa poftei de mâncare etc) pentru a exclude o eventuală retenție de ou (incapacitatea femelei de a depune un alt ou din diverse motive).
Ioana Mitran, dr. med. vet. | 29.08.2023.
Î: Buna ziua, am un papagal nimfa de aproape 10 ani care nu manca, vomitat si avea diaree. Veterinarul mi-a dat un antibiotic si starile de voma au incetat dar in continuare are diaree si este mai mereu somnolent. Manaca normal si am incercat sa ii dau mancare care sa-l stranga la stomac dar degeaba. Ce ma sfatuiti?R: Dereglarile la nivelul tractului digestiv la nimfe sunt o problema frecvent intalnita. De cele mai multe ori ele apar pe fondul unor infectii bacteriene, virale sau la nivel gastro-intestinal, administrarii unei hrane inadecvate sau consecutiv expunerii pasarii la conditii de mediu inadecvate. Un element foarte important in mediul in care traiesc pasarile este existenta curentilor de aer, acestia pot sensibiliza pasarile si pe fondul unui sistem imunitar scazut pot da probleme respiratori sau chiar digestive. De aceea este ideal ca spatiul in care este amplasata colivia pasarilor sa fie ferit de curenti de aer. Diareea este unul dintre cele mai comune semne de boala intalnite la pasari. Uneori este singurul semn de boala. Poate fi nesemnificativa daca este un episod scurt, dar daca dureaza mai mult de cateva zile urmarile pot fi serioase sau chiar fatale. Diareea duce la deshidratare si la carentare in vitamine si minerale. Enteroguard M, este un produs ce actioneaza atat ca si antimicrobian cat si ca antidiareic cu spetru larg. Administrarea lui se face doar in hrana, care poate fii usor umectata si administrata cu seringa o data pe zi timp de 5-6 zile. In cazul in care starea de sanatate nu se imbunatateste recomand efectuarea unui control amanuntit la un cabinet veterinar specializat pe pasari de colie si animale exotice.
Alina Voicescu, dr. med. vet. | 29.08.2023.
Î: Cu ce amenajez cuibul perusilor?R: Pentru reproductie este necesar sa achizitionati un cuib cu dimensiunea maxima de20x14 x14 cm in care se pune rumegus sau ata de cocos.Clocirea oualor este un proces solicitant pentru pasare atat fizic cat si psihic. Femelele pe perioada clocirii sunt reticente la parasirea cuibului pentru a se hrani, bea apa sau pentru a-si face necesitatile, de aceea este recomandat sa ii puneti un bol cu apa si unul cu mancare langa cuib. Femelele care depun oua de asemenea pierd calciu. Este necesar sa ii oferiti diverse surse de calciu in aceasta perioada. Surse de calciu pot fi: spanacul, broccoli, os de sepie etc. De asemenea este recomandata administrarea de suplimente de vitamine si minerale,in special vitamina D si vitamina A. Se gasesc vitamine sub forma lichida sau pudra care se pun in apa de baut sau in hrana. Acestea trebuie administrate in doza recomandata pentru ca excesul poate face rau pasarii.
Alina Voicescu, dr. med. vet. | 29.08.2023.
Î: Am o nimfa de 3 ani si are diaree si încearcă sa mănânce dar nu poate înghiți si o da afară bobita de mei dar bea apa de orez mult. Zace jos in colivie cu ochii inchisi, ce as putea sa-i dau ca sa-l ajut?R: În cazul papagalilor trebuie făcută diferențierea între regurgitare și vomă. Regurgitarea reprezintă expulzarea de material nedigerat din cavitatea bucală, esofag sau din gușă. Voma este reprezentată de expulzarea de material parțial digerat de la nivelul stomacului. Papagalii regurgitează frecvent pentru a-și hrănii perechea. Acest comportament poate să apară și dacă pasărea este foarte atașată de propietar.Voma este un semn patologic care atestă prezența unei boli. Voma poate fi determinată de:• boli infecțioase de natură bacteriană, fungică, virală sau parazitară• boli metabolice localizate la nivelul organelor interne• probleme de natură dietetică: de exemplu o dietă hiperproteică• intoxicații: cu metale, plante toxice etc• traumatisme la nivelul gușii• obstrucții: corp străin la nivelul gușii, supraalimentarea, apariția unor formațiuni• alergii: alimentare, la diverși alergeni din mediu etc• consecutiv administrării unor alte tratamente• cancer• alte cauze: stres, rău de mișcare.Diareea este unul dintre cele mai comune semne de boala întâlnite la păsări. Uneori este singurul semn de boală. Poate fi nesemnificativ dacă este un episod scurt, dar dacă durează mai mult de câteva zile urmările pot fi serioase sau chiar fatale.Diareea duce la deshidratarea animalului și la carențarea organismului în vitamine și minerale. Dacă persistă o perioadă lungă poate duce la pierdere în greutate, anorexie. Diareea este o manifestare care trebuie tratată cu seriozitate. Dacă aceasta nu dispare într-o zi sau două atunci este nevoie să se ia măsuri. Deshidratarea se manifesta prin înroşirea pielii şi pierderea elasticităţii acesteia. În momentul în care ciupiţi uşor pielea, aceasta îşi revine imediat la poziţia iniţială. În cazul deshidratării, pliul format va rămâne mai mult timp.Cauza principală este enterita, inflamarea intestinului. Enterita are mai multe posibile cauze printre care cele mai cunoscute sunt infecțiile bacteriene. Alte cauze sunt infecțiile fungice, probleme ale stomacului triturant, atrofia vililor intestinale, parazitoze, etc.Unele enterite sunt tratabile altele nu.Cauzele nondigestive ale diareei sunt:• afecțiunile ficatului, cancerul etc.• utilizarea abuzivă a antibioticelor care duc la distrugerea florei intestinale normale, care este esențială în procesul de digestie• schimbările bruște ale dietei• stresul, schimbările regimului de hrănire.Primele semne sunt aspectul neîngrijit al penelor, somnolența accentuată, pasărea doarme cu ochii semiinchişi majoritatea timpului, apatie, pierderea fricii fața de om, pasărea petrece timp îndelungat pe podeaua coliviei. Diareea este o manifestare care trebuie tratată cu seriozitate.Dacă diarea nu are o cauză infecțioasă sau nu este consecutivă unei alte afecțiuni ale organelor interne, ci este cel mai probabil consecința dietei sau a stresului se poate administra suplimentul Diropur. Carențele vitamino-mineralice pot fi combătute prin administrarea de preparate speciale, cum ar fi: Sera Vitamin Plus, Versele-Laga Omni-Vit sau Vitakraft Vita Fit.Asigurați-vă că pasărea primește mâncare de calitate și echilibrată. Mâncarea peletată este cea mai completă variantă de hrană pentru păsări având în compoziție nu doar semințe, ci și fructe, cereale, legume și uleiuri, precum și adaosuri de minerale, alte și ingrediente pentru susținerea florei intestinale. Pe lângă hrana de bază, este important să îi oferiți și fructe și legume proaspete: frunze de verdeață, mere, morcovi etc.Pentru identificarea cauzei exacte a apariției simptomelor și pentru stabilirea tratamentului adecvat este necesar să vă prezentați cu pasărea la un cabinet veterinar specializat pe animale exotice pentru realizarea unui consult medical.
Ioana Mitran, dr. med. vet. | 29.08.2023.
Î: Am o pereche de papagali nimfa care s-au imperecheat, iar apoi au facut 5 oua. Intre timp au clocit amandoi dupa 5 zile. Masculul a fugarit-o din cuib pe ea femela. Iar acuma nu mai vor sa cloceasca. Intre timp ea a fost un pic bolnavioara dar s-a recuperat in proportie de 75%. Ce e de facut? Mai las ouale sau le pot scoate. Petrec foarte putin timp pe oua.R: In situatia data, recomandam verificarea oualelor, daca sunt sau nu fertile sau daca embrionii mai sunt viabili. O perioada mai lunga de timp in care oul nu a fost clocit, poate duce la moartea embrionuluiEste important de specificat ca perioada de analizat sub lumina a oualor trebuie sa fie limitata pentru a se evita racirea acestora si de asemenea trebuie sa aveti grija si la puterea luminii sub care examinati pentru ca daca este prea puternica poate duce la decesul embrionilor. Prezenta embrionilor poate fi confirmata dupa o perioada de 8-12 zile de incubare. Embrionul este localizat in portiunea mare a oului, unde vasele de sange radiaza sub coaja. Embrionul apare ca o pata inchisa care devine tot mai mare pe masura ce incubarea progreseaza. Uneori doar o masa neagra si camera de aer se pot observa. Dupa moartea embrionului acesta nu mai creste si vasele de sange dispar. Ouale infertile sau care nu sunt incubate transmit lumina intr-o maniera clara. Daca oul este limpede dupa 8 zile de incubatie, atunci cel mai probabil este infertil sau embrionul a murit in stadiile incipiente. Oul infertil sau nedezvoltat va avea o stralucire galbena, fara vase de sange.
Alina Voicescu, dr. med. vet. | 29.08.2023.
Î: Buna!Am o problema cu perusul. De 2 zile i-a aparut un fel de spasm ridica un pic o aripa si da din cap, la intervale dese...azi am intrat in 3 cabinete veterinare si 4 farmacii. Nici un sfat...nu se pricep la pasari exotice. Nu pot sa cred si ma doare ca il vad asa,nici nu stiu daca poate dormi , a devenit apatic,dar totusi mananca. Ce e de facut?Multumesc!R: Vă mulțumim pentru întrebarea dumneavoastră și pentru încrederea acordată.Problemele de echilibru și semnele nervoase întâlnite la păsări pot avea mai multe cauze, dintre aceste cauze cele mai frecvente sunt:• tulburările de metabolism sau deficiențe în dietă, care se pot remedia prin administrarea de suplimente vitamino-minerale și prin diversificarea dietei astfel încât, să raspundă cât mai bine nevoilor păsării dumneavoastră;• insolația consecutiv expunerii prelungite la soare sau la anumite surse de căldură;• atacul vascular cerebral care poate apărea datorită unui cumul de factori (dieta, factori de mediu, vârsta) și în funcție de cât de grave sunt simptomele, pot fi mai ușoare (tremur al capului sau al altor părți ale corpului –aripi, picioare) sau mai grave (poate apărea paralizia). Consecutiv unui atac vascular cerebral poate apărea și pierderea echilibrului atunci când apar întreruperi ale circulației sanguine în centrul echilibrului din creier precum și afectarea altor funcții (de exemplu vederea);• contuzie la nivelul capului care datorită zonelor creierului (zona în care este situat controlul echilibrului);• tumori la nivelul creierului;• intoxicația cu anumite substanțe sau consecutiv ingerării de plante decorative toxuce;• intoxicația cu diferite substanțe insecticide;• deshidratarea cauzată de pierderea fluidelor corporale prin hemoragie, diaree sau vomă.Dintre carențele vitaminice, cel mai des întâlnite sunt hipovitaminoza A, hipovitaminoza D și hipocalcemia. Păsările supraponderale sunt susceptibile la dezvoltarea artritei sau a bolii ficatului gras. Puteți să îi administrați vitaminele necesare cu ajutorul preparatelor speciale care se adaugă peste mâncare (Suplimente nutritive sub formă de perle și pudră) sau în apă (Suplimente nutritive sub formă de preparate lichide). În același timp trebuie să îi puneți în colivi un os de sepie și un bloc mineral pentru un aport constant de calciu și minerale și pentru tocirea ciocului și a gheruțelor.Pentru identificarea cauzei exacte a apariției simptomelor și pentru stabilirea tratamentului adecvat este necesar să vă prezentați cu pasărea la un cabinet veterinar specializat pe animale exotice pentru realizarea unui consult medical de specialitate.
Ioana Mitran, dr. med. vet. | 29.08.2023.
Ioana Strungaru, dr. med. vet.MAXI PET Bd. Chimiei, nr 2 (zona comerciala, intersectie Bd.Tudor Vladimirescu cu Bd.Chimiei), Iasi Î: Buna ziua! Am un cățel corcitura de boxer. I-am făcut vaccin la 2 săptămâni dar varsă și nu mănâncă,ce ar trebui sa fac? R: Înainte de vaccinarea oricărui cățel, acesta trebuie supus unui examen clinic amănunțit. Animalul trebuie să fie sănătos, să nu strănute, să nu prezinte febră, să nu-i curgă nasul etc. Totodată, animalul trebuie să fie deparazitat atât intern cât și extern.Eficacitatea imunizării în urma vaccinării poate fi pusă sub semnul întrebării dacă deparazitarea internă nu este efectuată corect. Ca regulă generală toate vaccinurile se administrează subcutan, excepție face vaccinul contra tusei de canisă, care se inoculeză intranazal.Conform ANSVSA, schema orientativă de vaccinare este următoarea:6 săptămâni: vaccin monovalent8 săptămâni: vaccin polivalent12 săptămâni: vaccin polivalent (rapel)6 luni: vaccin antirabic Rolul vaccinurilor este de a pregăti sistemul imunitar să lupte împotriva invaziei virusurilor cauzatoare de boli. Vaccinul este un compus biologic de tulpini virale atenuate, care nu produc boala. Atunci când sunt administrate, sistemul imunitar este stimulat ușor iar, când un câine este expus vreodată la boala reală, corpul este pregătit să lupte împotriva agentului bolii. Cele mai importante boli împotriva cărora se vaccinează câinii la începutul vieții, sunt parvoviroza, hepatita infecțioasă și jigodia (distemperul). Pentru aceste boli există vaccinuri ce le cuprind pe toate, numite polivalente.Pentru a-și căpăta imunitatea împotriva parvovirozei si distemper, este necesar minim 2-3 vaccinuri, iar pentru leptospiroză de 2 vaccinuri.Imunitatea oferită de realizarea schemei de vaccinare se instalează complet în aproximativ două săptămâni de la realizarea ultimului vaccin.Se recomandă, ca animalul să nu intre în contact cu alte animale sau cu zone în care circulă alte animale pe această perioadă. De asemenea, nu trebuie permis animalului să intre în contact cu hainele dumneavoastră de stradă și mai ales cu încălțămintea folosită afară.Menționăm faptul că fiecare cabinet folosește o schemă de vaccinare proprie care ține cont de incidența bolilor infecțioase în zonă, de frecvența vagabondajului canin și nu în ultimul rând de alegerea medicilor.Vaccinarea este începută, pentru căței, la vârsta de 6-7 săptămâni de viață urmând a fi completă la vârsta de 3 luni. Acest lucru se întâmplă pentru ca, după această perioadă, anticorpii primiți de la mamă, încep să dispară din organism, lăsând organismul lipsit de apărare față de aceste boli. Înainte de vaccin, cățelul trebuie să aibă vârsta adecvată, să fie clinic sănătos, complet deparazitat intern și extern.Voma este un reflex natural ca o consecință a iritației de la nivelul faringelui, esofagului sau stomacului. Este un simptom al unor afecțiuni variate și poate fi acută sau cronică. Conținutul vomei poate fi reprezentat de suc gastric, hrană, lichide, sânge, corpuri străine, paraziți etc.Simptomul poate fi cauzat de:- Probleme dietetice: supraîncărcarea stomacului (animalul mănâncă mai mult decât este cazul sau prea repede), de intoleranțe față de anumite alimente, consumarea unei hrane alterate, consumarea plantelor sau a unor obiecte străine, schimbarea bruscă a dietei- Parazitismul intestinal: prezența paraziților în tractul digestiv poate determina apariția vomei, chiar se poate observa uneori eliminarea paraziților prin vomă dacă infestația este masivă- Intoxicațiile: ingerarea de plante toxice (majoritatea plantelor ornamentale sunt toxice), medicamente, substanțe chimice, agenți de curățare, vopseluri, antigel sau alte produse toxice la care poate avea acces animalulVoma mai apare și în inflamații ale mucoasei intestinale (enterite) produse de diverse bacterii, virusuri, în blocajul tractusului intestinal provocat de cele mai multe ori de corpurile străine înghițite, în dilatația gastrică sau în afecțiuni ale intestinelor precum invaginații sau volvulus.Atunci când voma este însoțită și de alte simptome cum ar fi lipsa apetitului, diaree, modificarea stării generale, hipertermie, apariția sângelui în vomă sau persistă de 24 de ore sau apare la intervale scurte de timp, recomandarea este să vizitați medicul veterinar pentru stabilirea cauzei apariției vomei și instituirea unui tratament adecvat.Voma de culoare alba reprezintă eliminarea sucului gastric, cea de culoare maro atunci când există o problemă la nivelul intestinului (acesta poate fi blocat), iar când culoarea este galbenă sau verzui, poate fi vorba despre bila sau suc pancreatic. Recomandarea noastră este efectuarea unor analize de sânge, alături de ecografie abdominala pentru determinarea cauzei și instituirea tratamentului specific.În probleme gastrointestinale se recomandă utilizarea unei diete specifice. Dietele se administrează o perioadă după dispariția simptomelor, apoi trecerea la mâncarea de întreținere se face treptat amestecând dieta cu hrana de întreținere până rămâne exclusiv pe hrana de întreținere.Ori de câte ori veți dori să îi schimbați hrană recomandarea este să o faceți treptat amestecând cele două tipuri de hrană, pe parcursul unei săptămâni. Astfel evitați apariția problemelor digestive.Având în vedere aceste aspecte, vă recomandăm un consult veterinar complet, care să includă analize de sânge, ecografii și teste de confirmare a bolilor infecțioase.
Ioana Mitran, dr. med. vet. | 29.08.2023.
Ioana Mitran, dr. med. vet.MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti Î: Am o cățelușa care adaptează si in seara asta a facut o criză cred .A început să tremure si avea limba intr-o parte.are temp 40grade.cum pot sa o ajut? R: Eclampsia reprezintă o deficiență de calciu de la nivelul sângelui (hipocalcemie) care apare în săptămânile după fătare, deși poate să se dezvolte și înaintea fătării sau pe perioada lactației. De regulă, simptomele apar în primele 40 de zile de fătare. Simptomele ce pot fi observate sunt: lipsa instinctului maternal, nervozitate, agresivitate, neliniște, dezorientare, hipersensibilitate la stimuli externi, gâfâială, vomă, sialoree, diaree, mers rigid, tulburări musculare, tetanii (rigiditate la nivelul întregului corp), convulsii (care pot duce la formarea unor edeme cereblare), comă, temperatură corporală ridicată, respirație grea și rapidă. Dacă nu se intervine corespunzător la timp, eclampsia poate duce inclusiv la decesul femelei. Cauzele apariției eclampsiei pot fi:• administrarea suplimentară de calciu pe perioada gestației, fără recomandarea unui medic veterinar în prealabil (excesul de calciu duce la suprimarea producție de hormon paratiroidian care are drept efect un risc crescut de dezvoltare a unei hipocalcemii)• administrarea unei diete cu un raport calciu/fosfor necorespunzător• greutate corporală scăzută comparativ cu numărul puilor• afecțiuni hormonale care influențează nivelul de calciu din sânge.Pentru stabilirea unui diagnostic de certitudine este necesară realizarea unui control medical, alături de o dozare a calciului de la nivel sangvin. Eclampsia poate pune în pericol viața femelei, dacă este lăsată netratată. Tratamentul va viza scăderea temperaturii corporale și restabilirea concentrației de calciu din sânge pe cale injectabilă (intravenos lent pentru a preveni apariția unor complicații la nivel cardiac). Administrarea de calciu pe cale orală are nevoie de o perioadă de până la 24 de ore pentru a ajunge la nivelul sângelui, timp în care starea cățelușei se poate înrăutăți. De asemenea, dacă se utilizează pe cale orală preparate ce sunt indicate pentru utilizare injectabilă atunci cantitatea de calciu ce va fi absorbită la nivel intestinal va fi mult redusă, insuficientă pentru restabilirea echilibrului mineral. În anumite cazuri poate fi recomandată înțărcarea puilor precoce sau utilizarea unei formule speciale de lapte pentru hrănirea acestora, în locul laptelui matern. Dacă se va continua alăptarea puilor de către mamă va trebui să monitorizați permanent calciul seric. În funcție de necesitate poate fi necesară administrarea unor produse pentru controlul crizelor și al tetaniei. O cățea ce a prezentat un episod de eclampsie va fi predispusă pentru apariția altor episoade la gestațiile următoare. Pentru prevenirea reapariției eclampsiei la fătările ulterioare va trebui să aveți în vedere următoarele aspecte:• asigurarea unei diete de calitate și cu un raport de calciu/fosfor (1:1 sau 1:2) înainte de montă și pe durata gestației• administrarea suplimentară de calciu se va realiza doar la recomandarea medicului veterinar (dacă acesta a observat prezența unui deficit ce trebuie corectat pe baza rezultatelor analizelor speciale)• evitarea mâncărurilor cu concentrație crescută de fitați (soia, orz, orez, tărâțe și germeni de grâu) care interferă în procesul de absorbție al calciului de la nivel intestinal.Pentru orice simptom sau modificare a stării generale a cățelușei apărută după fătare este necesar un control medical veterinar pentru identificarea cauzei și stabilirea unei scheme de tratament. De asemenea, vă rugăm să țineți cont că acesta nu este un serviciu pentru soluționarea urgențelor medicale și răspunsurile pot întârzia, motiv pentru care vă recomandăm să vă duceți cu animalul la o clinică veterinară sau să apelați la serviciile unei ambulanțe veterinare în momentele în care observați apariția unei probleme de sănătate. Un tratament administrat în stadiile incipiente ale bolii va crește considerabil șansele de recuperare, va reduce durata tratamentului, precum și costurile acestuia.
Ioana Mitran, dr. med. vet. | 29.08.2023.
Ioana Mitran, dr. med. vet. MAXI PET Str. Sibiului, nr.10 Șelimbăr, Jud. Sibiu, Șelimbăr Î: Buna seara! Catelusa mea a facut comotie cerebrala iar, fiind a doua oara. Se strambase toata,nu putea sa mearga,se invatea in cerc....voia sa mearga si nu putea. Dupa o plimbare si-a revenit complet ca si cum nu ar fi patit nimic. Maine ma duc la veterinar, insa va rog din suflet sa-mi spuneti ce pot sa fac in momentele acestea?Pot sa o masez?cum pot sa o ajut?este bartanica, are 14 ani si este Coker Spanish. Exista o dieta speciala pt astfel de cazuri?Va rog frumos sa ma ajutati .Orice sfat inseamna mult!Va multumesc frumos R: Accidentul vascular cerebral (AVC) reprezintă o dereglare severă a fluxului de sânge la nivel cerebral, fie prin apariția unor hemoragii (accident vascular hemoragic), fie prin compromiterea fluxului de sânge în anumite zone cerebrale (accident vascular ischemic). Simptomele apar ca urmare a afectării diferitelor zone cerebrale, astfel putându-se observa: manifestări de tipul paraliziilor, mers nesigur, confuzie, tremurat al capului și gâtului, salivare excesivă, respirație dificilă, mers în cerc și imposibilitatea focalizării privirii. De asemenea, modificări mai puțin grave pot apărea imediat după episodul de AVC sau în timp. Acestea pot fi: incontinența urinară, imposibilitatea controlării defecării, momente de apatie, de orbire, pierdea auzului, incoordonări în mișcarea membrelor.Cauzele pot fi multiple. Multe dintre accidentele vasculare apar ca urmare a unor tumori cerebrale metastazate, dar și ca urmare a variațiilor de presiune arterială, temperaturi extreme, stări emoționale excesive, afecțiuni hepato-renale avansate, diabet sau bătrânețe avansată. Recuperarea din astfel de situații este dificilă, dar poate fi completă prin medicație și se întinde pe perioade de săptamâni sau luni. Pentru confirmarea cu certitudine a tipului de AVC sau diferențierea de alte afecțiuni la nivel cerebral ce se pot solda cu astfel de manifestări (sindrom vestibular, tumori etc) este nevoie de examene complexe: radiografii, RMN și/sau CT. Altfel, diagnosticul va putea fi doar presupus pe baza simptomatologiei. Tratamentul în cazul unui AVC ischemic sau hemoragic este în mare parte același, și anume tratament de susținere al organismului, alături de tratamentul celorlalte patologii existente (dacă sunt prezente). În cazul altor modificări la nivel cerebral, cum ar fi formațiunile tumorale, terapia depinde de poziționarea și tipul acestora.Câinii care trec printr-un episod de AVC încep să prezinte o îmbunătățire a stării generale în 48-72 de ore. Animalul se poate recupera complet sau poate rămâne cu unele sechele, în funcție de localizarea modificării la nivel cerebral. Recuperarea poate să dureze săptămâni sau chiar luni de zile. De asemenea, există posibilitatea apariției recidivelor în viitor.Astfel, ce vă putem recomanda este să îi asigurați o dietă de bună calitate, să îl faceți să se simtă cât mai confortabil, să încercați să îi limitați mișcările dacă prezintă incoordonări în mers și, nu în ultimul rând, să urmați tratamentul recomandat de medicul veterinar curant. De asemenea, în cazul în care animalul nu se hidratează sau nu se hrănește corespunzător poate fi indicată internarea într-o clinică veterinară specializată pentru administrarea substanțelor nutritive necesare prin intermediul perfuziilor. De asemenea, vă rugăm să țineți cont că acesta nu este un serviciu pentru soluționarea urgențelor medicale și răspunsurile pot întârzia, motiv pentru care vă recomandăm să vă duceți cu animalul la o clinică veterinară sau să apelați la serviciile unei ambulanțe veterinare în momentele în care observați apariția unei probleme de sănătate. Un tratament administrat în stadiile incipiente ale bolii va crește considerabil șansele de recuperare, va reduce durata tratamentului, precum și costurile acestuia.
Ioana Mitran, dr. med. vet. | 29.08.2023.
Calistru Raluca, dr. med. vet. MAXI PET Bd. Chimiei, nr 2 (zona comerciala, intersectie Bd.Tudor Vladimirescu cu Bd.Chimiei), Iasi Î: Buna ziua! Va rog sa imi recomandati ce tip de perie si /sau pieptan sa achizitionez pentru catelusa mea din rasa Samoyed. De asemenea, ce sampon de par, pasta de dinti? De cate ori pe saptamana trebuie spalata si cum ii curat urechile? Va multumesc! R: Samoyedul este o rasă care are nevoie de multă întreținere și îngrijire. Beneficiile periajului asupra cainilor• Stimulează circulația la nivel cutanat asigurând o piele sănătoasă și o blană strălucitoare;• Elimina celulele moarte, impuritățile, lăsând pielea câinelui să respire;• Prin periaj stratul de sebum este repartizat uniform de-a lungul firelor de păr astfel blana devine strălucitoare;• Periajul corect asigura o ventilație eficientă la nivelul pielii ceea ce ajută animalul sa-si realizeze termoreglarea, dar și să facă față temperaturilor extreme;• Odată cu periajul pot fi identificate eventuale afecțiuni cutanate: dermatite, tumori, pigmentații, paraziți etc.De cate ori periem câinele?• La rasele de câini cu blana lungă unde pericolul încâlcirii este mai mare, perierea se va face o data pe zi. Este recomandata folosirea unei soluții de descâlcire. În cazul temperaturilor ridicate când animalul tinde să lase o cantitatea mai mare de par pentru a ușura termoreglarea, perierea se poate face de mai multe ori pe zi;• Rasele de caini cu blana medie vor fi periate o data la 2-3 zile;• Periajul se recomandă de la vârste foarte fragede pentru a obișnui animalul cu manopera. Ce produse folosim pentru periaj?-Trimmer profesional Furminator pentru blana lunga ( Reduce năpârlirea, mai bine decât orice perie. Înlătură rapid si ușor parul mort , special pentru o blana mai lunga de 5 cm. - Folosiți trimmer-ul de 1 - 2 ori pe săptămâna, timp de 10 - 20 minute.- pentru blana medie – periile cu dinți de sârmă cu lungime medie sau mare, perii cu dinți flexibili, descâlcitoare.- pentru blană lungă perii cu dinți asprii, de lungime mare, cu dinți rari, pieptene cu dinți lungi sau cu mai multe rânduri de dinți de lungimi variabile, perii pentru descâlcire, perii cu dinți metalici cu capete îndoite. Pentru blana moale se va folosi un pieptăne cu dinți deși, iar pentru blana aspră, cu tendința la încâlcire este necesar un pieptane cu dinți rari.-cățeii cu blană murdară, încâlcita vor fi spălați înainte de periere.-periatul, pieptănatul trebuie sa fie perceput ca un moment de relaxare pentru animalul nostru de companie. Aceasta manopera presupune multa delicatețe și răbdare. Frecvența spălării câinelui variază de la o rasă la alta în funcție de lungimea blănii. Pentru câinii cu blana scurtă, o baie o data la 6 luni este mai mult decât suficientă. Pentru cei cu blana lungă este recomandată o îmbaiere o data la 3 luni. Desigur, aceste perioade sunt estimative, iar daca animalul are blana murdară poate fi spălat mai des. Din gama produselor ȘAMPON, cea mai completă gamă de șampoane pentru câini ,cu siguranță că puteți găsi un produs potrivit pentru câinele dumneavoastră. În magazinul nostru se află o gama largă de produse.( juniori, blană pufoasă, blană albă, șampon uscat, 2 în 1 șampon și balsam). Toaletarea urechilor câinelui dumneavostrăÎn mod evident, e mai bine să previi decât să tratezi, curățând animalul cu regularitate și menținând igiena corespunzătoare la nivel auricular:• Toaletarea face folosind soluții speciale pentru curățarea urechilor câinelui tău, evitând folosirea bețișoarelor de urechi (deși există tendința de a le folosi), care nu fac altceva decât sa• înfunde conductul auditiv cu secreții;• Curățarea corectă presupune umplerea urechii cu o soluție de curățare specială. Se ține pavilionul în tensiune pentru a evita ca animalul sa scuture capul, se masează la baza urechii pentru a antrena către suprafața mizeria din profunzime. Apoi, cu o bucățica de vată sau o dischetă demachiantă se șterge pavilionul, scoțând excesul de lichid, dar pătrunzând cu grija, atât cât ne permit degetele, fără să insistăm. Ideal ar fi să creem din igienizarea urechilor un ritual banal pentru câine, fără să-i creeze vreun disconfort, ca sa nu evite și să ne dea bătăi de cap când o facem;• Toaletarea se face săptămânal, când putem observa cu ușurință ce secreții există. Sănătatea dentară este o parte importantă a sănătății generale a câinelui dumneavoastră și nu trebuie neglijată. Acest lucru este cu atât mai mult dacă dețineți Samoyed, care sunt mai predispuși la probleme dentare decât unele rase. În timp ce o curățare dentară anuală este probabil recomandată de către medicul dumneavoastră veterinar, există și lucruri pe care le putem face acasă pentru a ne ajuta să păstrăm curățenia dinților lui Samoyed. • Alimentația unei alimente de înaltă calitate și sănătate este o modalitate excelentă de a vă controla sănătatea orală a Samoyed-ului. Hrănirea corpului înseamnă că dinții vor crește și sănătatea generală a câinelui va beneficia foarte mult. Evitați ingredientele cum ar fi boabe, produse secundare și mese, care nu sunt numai nesănătoase, ci se țin de dinții câinilor. Alimentele de calitate slabă vor spori acumularea de plăci și tartru și vor menține sănătatea dentară a animalelor de companie și sistemul imunitar funcționând mult sub puterea lor ideală. Întregul aliment alimentar cu ingrediente naturale conține adesea enzime și alte suplimente care ajută la descompunerea nedoritelor pe dinți, dar chiar și alimentația naturală a câinelui trebuie să aibă dinții periați și sănătatea dentară să fie verificată în mod regulat.• Periajul dinților este probabil cel mai eficient mod de a preveni boala dentară și cariile dentare. Din păcate, nu este întotdeauna cel mai ușor de făcut. Este o senzație ciudată pentru ei și, cu puțină pregătire pozitivă, veți putea să vă spălați dinții câinelui fără probleme. Alegeți periuța de dinți corectă și pasta de dinți specifică câinelui. Aceste paste de dinți sunt făcute cu ingrediente sigure pentru câini, în timp ce pasta de dinți umană are ingrediente care sunt destul de toxice. Periajul dinților va înlătura și va preveni formarea plăcilor și tartrului și va menține sănătatea dentară a câinelui în formă de vârf. În timp ce periajul în fiecare zi este ideal, chiar și o dată sau de două ori pe săptămână va oferi beneficii majore.
Ioana Mitran, dr. med. vet. | 29.08.2023.
Calistru Raluca, dr. med. vet. MAXI PET Bd. Chimiei, nr 2 (zona comerciala, intersectie Bd.Tudor Vladimirescu cu Bd.Chimiei), Iasi Î: Buna ziua! Am un bichon de 7 luni,pana acum manca bobite de la Royal, dar din cauza ca i-am dat recompense nu mai mananca bobite. Ce as putea face ca sa manance ? R: Problema câinelui dumneavoastră nu este legată de hrana pe care ați ales-o pentru el. Dacă refuză hrana uscată de la Royal Canin cu siguranță va refuza orice tip de hrană uscată indiferent de firma producătoare. Pentru a accepta mâncarea uscată, trebuie, în primul rând, să nu-i dați sub nici o formă alt fel de hrană. Ideal ar fi să nu-i dați nici recompense ca de exemplu bucățele de carne sau orice alt aliment foarte gustos pentru el, care îi pot perverti gustul și îl vor face să accepte și mai greu mâncarea uscată.Este indicat să nu îl învățați să cerșească la masă. Majoritatea alimentelor destinate consumului uman, pe lângă faptul că îi afectează digestia, pot duce la probleme grave de sănătate. De asemenea, foarte important este să nu îi lăsați mâncarea la discreție deoarece acest lucru îl face și mai selectiv în ceea ce privește alimentația. Este bine să-i stabiliți câteva mese pe zi, în funcție și de disponibilitatea dumneavoastră, pe care să le respectați din punct de vedere al orelor.În momentul în care îi dați castronul cu hrană, nu îl lăsați jos mai mult de 15 minute. Dacă nu mănâncă ridicați-l și îl mai puneți la următoarea masă. Cea mai mică abatere de la acest mod de hrănire vă va face câinele să devină din ce în ce mai mofturos deoarece va ști că la un moment dat veți ceda.Chiar dacă nu va mânca prima zi sau chiar două, trei zile nu trebuie să vă speriați sau să vi se facă milă de el. La un moment dat va ceda întrucât instinctul de supraviețuire primează la orice animal.Sunt conștientă că poate vi se pare puțin crudă această abordare însă aș vrea să vă explic și câteva din avantajele care vin odată aceasta:- un câine care inițial refuză hrana uscată, va refuza pe parcurs și alte tipuri de hrană, devenind din ce în ce mai mofturos;- dacă nu îi lăsați mâncarea la discreție, va mânca tot ce are în castron și astfel veți știi întotdeauna exact cantitatea de hrană pe care acesta o mănâncă zilnic. De asemenea veți știi și dacă are asigurat necesarul zilnic de vitamine și minerale ce vin odată cu hrana;- hrănit la ore fixe îi veți menține o bună funcționare a tubului digestiv;- nu va fi un chin nici pentru dumneavoastră să-l hrăniți, să fie nevoie să vă rugați de el să mănânce( niciodată să nu vă hrăniți câinele din palmă pentru a nu se obișnui așa).Cele mai bune și cunoscute branduri de hrană pe care le puteți găsi în magazinul nostru sunt: Acana small breed, Brit care, Royal Canin, Hills, Advance, Belcando, Canagan, etc. Toate aceste tipuri de hrană au și sortiment adresat câinilor de talie mică. Cantitatea de hrană administrată va fi diferită în funcție de indicațiile producătorului(având rețete de producție diferite). Pe fiecare ambalaj există un tabel nutrițional recomandat de producător.Hrana cea mai bună este hrana pe care animalul dumneavoastră o tolerează cel mai bine, cea care îi oferă digestie ușoară și care nu creează neplăceri în urma administrării.
Ioana Mitran, dr. med. vet. | 29.08.2023.