Întreabă Veterinarul!
Aici găsești o întreagă enciclopedie, cu răspunsuri ale medicilor veterinari la întrebări privind sănătatea, comportamentul, nutriția și îngrijirea animalelor de companie.
Ai și tu o intrebare? Scrie-le veterinarilor noștri la adresa de email: veterinar@maxi-pet.ro
Gabriel Cernica, dr. med. vet. MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti Î: Am un caine pechinez si ii cade părul...ce sa.i dau?am un copil mic se joaca cu el si as vrea sa stopez caderea parului. R: Căderea părului la câine poate avea mai multe cauze: Căderea părului fiziologică, năpârlirea, acest lucru fiind întâlnit în sezoanele în care se schimbă temperatura (primăvara şi toamna). La animalele care locuiesc în apartament, această năpârlire se poate întâlni şi în afara acestor sezoane. Pentru a face mai uşoară această perioadă, se recomandă perierea frecventă a animalului pentru îndepărtarea părului mort şi oferirea unor suplimente nutritive bogate în vitamina H (biotina) și acizi grași esențiali (ulei de somon). Probleme metabolice sau tulburări ale funcţionalităţii organelor interne (insuficienţe hepatice, renale etc). În cazul în care animalul nu mai prezintă şi alte simptome în afara căderii părului, are apetit, are o stare generală bună, atunci cauzele sunt altele. Probleme dermatologice cum ar fi micozele, bacteriozele, parazitozele sau alergiile. În aceste cazuri, animalul se scarpină intens, apare roşeaţa la nivelul pielii, căderea părului nu este uniformă, ci apar zone lipsite de păr de diferite dimensiuni, apar scuame la nivel cutanat. Parazitozele se pot preveni prin efectuarea deparazitărilor externe lunare cu produse specifice. În cazul modificărilor enumate mai sus, este necesară o consultație la un cabinet veterinar în vederea recoltării probelor pentru examen micologic/bacteriologic. Fiind vorba despre un câine tratat cu antibiotice, există posibilitatea exacerbării populațiilor de ciuperci de la suprafața pielii și apariția micozelor cutanate. Carenţe vitaminice şi minerale. Aceste probleme apar atunci când animalul nu are o alimentaţie echilibrată, este hrănit cu mâncare de slabă calitate sau are probleme cu absorbţia acestor vitamine sau minerale. Pentru o dietă echilibrată se poate utiliza hrană superpremium (Brit Care, Carnilove, Royal Canin, Hill's, Purina Pro Plan, Advance etc). Pe lângă hrană, se mai pot oferi suplimente nutritive special create pentru o piele şi blană sănătoasă. Acestea se găsesc sub formă de pastă (în special pentru animalele care nu acceptă comprimatele), sub formă de uleiuri cu gust de peşte, sub formă de comprimate sau chiar sub formă de pipete asemănătoare ca aspect şi aplicare cu pipetele de deparazitare externă. Carenţele apar şi atunci când animalul este parazitat intern. De aceea, deparazitarea internă este recomandat să se facă la interval de 3 luni.
Gabriel Cătălin Cernica, dr. med. vet. | 20.05.2024.
Gabriel Cernica, dr. med. vet. MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti Î: Ci de se tratează otita la Bichon? R: Otita reprezintă inflamaţia conductului auditiv extern. Se caracterizează prin eritem, edem, cantitate crescută de secreții de diferite culori şi celule epiteliale descuamate. Ca semne clinice putem observa prurit la nivelul pavilionului urechii, conchia auriculară este de culoare roşie, cu sensibilitate algică accentuată, animalul scutură frecvent din cap, uneori ţine capul înclinat pe partea cu urechea afectată.Otita este determinată de factori determinanţi (paraziţi, tumori, fungi, traumatisme, corpi străini, hipersensibilitate), factori predispozanţi (urechile lăsate, păr crescut abundent în pavilionul urechii) şi factori oportunişti (bacterii ce îşi exercită potenţialul patogen doar pe fondul altor leziuni).Pentru a se face o diferenţiere a acetor factori, se recomandă otoscopia şi prelevarea de probe pentru evidenţierea cauzei în urma examenelor de laborator.Înainte de aplicarea oricărui tratament medicamentos, urechea trebuie să fie curăţată cu o soluţie auriculară pentru utilizare frecventă. După ce urechea se usucă, puteţi aplica tratamentul medicamentos. Pentru câinii cu sensibilitare puternică, se recomandă efectuarea tratamentului sub sedare. Primele administrări ar trebui făcute de medicul veterinar curant.Dacă efectuaţi tratamentul acasă puteţi proceda astfel: se ţine capul animalului plecat cu urechea afectată în sus, se picură în ureche soluţia de curăţat pentru utilizare frecventă în cantitate suficientă, se masează urechea animalului de la bază spre vârf, se înlătură excesul de lichid prin aspirare sau cu compresă din tifon. Se repetă operaţiunea până când urechea este curată. Încercaţi ca prin ştergere să nu lezionaţi conductul auditiv şi ştergeţi urechea până la nivelul la care puteţi vedea. Nu îndesaţi în ureche tampoane de vată sau alte materiale igienico-sanitare. După curăţare, urechea se lasă să se usuce (aproximativ 30 min), după care se aplică tratamentul pentru otită (soluţie ce conţine antibiotic, antiparazitar sau antimicotic).
Gabriel Cătălin Cernica, dr. med. vet. | 20.05.2024.
Gabriel Cernica, dr. med. vet. MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti Î: Bună ziua, am cumpărat un golden retriver în vârstă de doar 5 săptămâni și miroase foarte urât, l-am spălat și tot miroase . Ce as putea face? Vă mulțumesc! R: Îmbăierile se practică cel mai des la interval de o lună, pentru că șamponările excesive duc la distrugerea învelișului hrănitor pentru firele de păr, uscarea excesivă a pielii și chiar căderea părului. Pentru igienizare, puteți folosi șervețele umede speciale pentru animale sau pudră pentru spălare uscată: -AMICI E FELICI Şerveţele igienice pentru curăţare, cu parfum 40 bucăţi - AMICI E FELICI Şerveţele igienice pentru curăţare, cu talc 40 bucăţi - AMICI E FELICI Şerveţele pentru curăţare, cu Aloe Vera şi Ylang-Ylang 40 bucăţi - AMICI E FELICI Pudră uscată pentru curăţare 150g În ceea ce privește spălarea picioarelor după plimbare, se recomandă igienizarea lăbuțelor cu apă caldă și o cantitate mică de șampon, mai ales când plouă sau câinele se plimbă prin noroi sau praf. Șamponarea se recomandă doar pe pernuțe în acest caz.
Gabriel Cătălin Cernica, dr. med. vet. | 20.05.2024.
Ioana Mitran, dr. med. vet. MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti Î: Buna ziua! Ce hrana uscata superpremium imi recomandati pentru un mix de bulldog francez de 5 luni si 8kg300? Mentionez ca este foarte sensibil si face alergii destul de des. R:Bulldogul francez este o rasă sensibilă care dezvoltă ușor alergii și probleme legate de piele și blană. Astfel, pentru ei este indicată o hrană hipoalergenică, bazată pe proteine care nu determină reacții alergice, cum ar fi mielul sau somonul. Recomandările de hrană superpremium pentru cățelușul dumneavoastră sunt: - Brit Care: formulă hipoalergenică pe bază de miel sau pe bază de somon și fără cereale - Carnilove: formulă cu somon și curcan, fără cereale și fără cartofi- Rustican: formulă cu miel și orez, fără gluten- Belcando: formulă cu miel și orez- Eukanuba: formulă cu miel și orez- Hill's: formulă cu miel și orez- Pro Plan: formulă pentru piele sensibilă cu somon.
Ioana Mitran, dr. med. vet. | 20.05.2024.
Gabriel Cernica, dr. med. vet. MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti Î: Buna ziua! Am un puiut de yorkshire si am observat de cand i-a mai crescut blanita ca este alba la radacina si neagra la varfuri. Puiutul are 2 luni si jumatate. Este normal la un yorkie? R: Puii se nasc negri, dar blana se va colora treptat in albastru si cafeniu, de obicei dupa varsta de 1 an. Puii care incep sa se deschida la culoare mai devreme de 1 an, adesea se coloreaza in gri mai degraba decat in albastru. De la ceafa pana la varful cozii, parul are culoarea negru stralucitor-albastrui. Capul are o stralucire aurie, nu roscata, cu parul cafeniu care este mai inchis la radacina decat la varf. Firele care ii cad peste fata sunt lungi si au aceeasi nuanta aurie ca si fata. Parul este putin mai inchis la baza urechilor si pe bot. Cafeniul de pe cap nu se extinde si peste urechi si niciun fir negru nu se amesteca cu cele cafenii. Picioarele Yorshire Terrier-ului sunt de asemenea cafenii, insa culoarea cafenie nu trece deasupra coatelor. O data cu trecerea timpului, blana are tendinta sa se deschida la culoare. Schimbarile hormonale pot afecta de asemenea coloritul. Femelele in calduri se deschid la culoare si apoi se inchid la sfarsitul perioadei. Intretinerea blanii lungi a Yorkshire Terrier-ului este dificila, in special daca are o blana matasoasa care se incalceste foarte usor. Chiar daca sunt tinuti cu blana mai scurta, au nevoie zilnic de un periaj bland pentru a preveni aparitia ghemurilor de blana si a-i pastra curati.
Gabriel Cătălin Cernica, dr. med. vet. | 20.05.2024.
Gabriel Cernica, dr. med. vet. MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti Î:Buna seara am citi ca temperatura normala a corpului uuni caine este circa 38-39 °C ...daca are mai putin insemnand 35-36 °C este bolnav? R: Hipotermia reprezinta scaderea temperaturii corporale sub cea normala intr-un organism homeoterm. Poate fi clasificata astfel:• Hipotermie usoara (32 – 35o C)• Hipotermie moderata (28 – 32o C)• Hipotermie severa (orice temperatura sub 28o C)Animalele nou – nascute, geriatrice, bolnave, cele suferind de hipotiroidism sau anesteziate pot manifesta un raspuns termoreglator neadecvat. In cazul expunerii prelungite la frig, chiar si animalele sanatoase pot manifesta tulburari de homeotermie.Hipotermia poate determina (in functie de severitate): depresia sistemului nervos central, tulburari cardiovasculare (aritmii, hipotensiune, debit cardiac scazut, vasoconstrictie periferica), scade frecventa respiratorie ducand la acidoza respiratorie, tulburari reversibile ale functiilor plachetare si factorilor de coagulare, coagulare intravasculara diseminata (CID).Atunci cand temperatura rectala coboara la 27.8o C sau sub aceasta valoare, cainii si pisicile nu isi mai pot readuce temperatura corporala in limite fiziologice, dar cu tratament adecvat ei pot supravietui.Degeraturile apar consecutiv expunerii la temperaturi scazute, atunci cand temperatura corporala scade sub 34o C si in urma contactului cu suprafete reci (metale, sticla sau lichide).Expunerea la frig determina distrugerea tesuturilor superficiale consecutiv tulburarilor circulatorii de la nivelul vaselor sanguine de suprafata.Sunt afectate cu precadere animalele tinere, cele suferind de malnutritie expuse temperaturilor extrem de scazute. Zonele corporale cel mai frecvent afectate la caini si pisici sunt: urechile, coada, organele genitale externe si suprafetele plantare.Semne clinice ale hipotermiei:Hipotermie usoara (32 – 35o C):• Generale: letargie, slabiciune, frisoane puternice;• Cardiovasculare: pot aparea modificari ale presiunii sanguine, ratei si ritmului cardiac, mucoase roz, respectiv palide;• Neurologice: stare de confuzie, agitatie sau slabiciune accentuata;• Respiratorii: rata respiratorie variabila.Hipotermie moderata (28 – 32o C):• Generale: colaps, frisoane reduse ca intensitate si frecventa (variabil);• Cardiovasculare: bradiaritmie, hipotensiune, mucoase palide;• Musculare: rigiditate musculara;• Neurologice: stare precomatoasa sau comatoasa, ataxie si hiporeflexie.• Respiratorii: Frecventa si amplitudine respiratorie scazute;Hipotermie severa (orice temperatura sub 28o C):• Generale: animal muribund cu piele rece si edematoasa• Cardiovasculare: bradiaritmie, hipotensiune sau stop cardiac; mucoase palide.• Musculare: rigiditate musculara;• Neurologice: coma cu reflex pupilar fotomotor abolit, areflexie;• Respiratorii: Frecventa si amplitudine respiratorie scazute sau stop respirator; edem pulmonar.Pilonii tratamentului hipotermiei sunt reprezentati de fluidoterapie intravenoasa si incalzirea pacientului.Modalitatiile de incalzire difera in functie de gradul hipotermiei si de status-ul pacientului:• In caz de hipotermie usoara (32 – 35o C) se poate recurge la incalzirea pasiva a pacientului stabil. Prin incalzire pasiva, pacientul isi eficientizeaza propria productie de caldura; se recurge de obicei la infasurarea acestuia in paturi termoizolante;• In caz de hipotermie moderata (28 – 32o C) este necesara o abordare mai agresiva. Astfel, se recurge la modalitati de incalzire externa activa: paturi cu apa calda, lampi generatoare de caldura si aeroterme. Trebuie evitat contactul direct dintre aparatele ce emit caldura radianta si pielea pacientului, caldura neputand fi transportata organismului din cauza vasoconstrictiei periferice, existand riscul aparitiei arsurilor. Initial se recomanda incalzirea trunchiului si nu a extremitatiilor, acestea devenind ulterior incalzite prin sangele cald ce revine de la inima, atunci cand circulatia este restabilita. Daca extremitatiile se incalzesc initial, apare vasodilatatia periferica, pacientul putand intra in soc. Socul este rezultatul acumularii sangelui cald la nivelul extremitatiilor si revenirea sangelui rece la cord, determinand aparitia hipotensiunii.• In caz de hipotermie severa (mai putin de 28o C) este indicata incalzirea interna activa. Se poate recurge la administrarea intravenoasa de fluide calde, lavaj pleural sau peritoneal. Lavajul poate fi realizat cu solutii cristaloide izotone, incalzite la 40o pana la 45o C. O alta modalitate este reprezentata de administrarea de oxigen sau aer umed prin masca sau tub endotraheal (temperatura corporala poate creste cu 1o pana la 2o C pe ora). Irigarea stomacului, colonului sau vezicii urinare prezinta eficienta discutabila din cauza suprafetei limitate a acestor structuri.
Gabriel Cătălin Cernica, dr. med. vet. | 20.05.2024.
Ioana Mitran, dr. med. vet. MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti Î:Buna ziua , as dorii si eu sa stiu de la ce vârsta se da un câine mascul la monta ? Am un yorkie de talie mică (1,700g) care are 1 an si as dorii sa stiu daca este bine sau nu sa il dau de la vârsta asta ?multumesc R: Maturitatea sexuală a masculilor se atinge în jurul vârstei de 6-7 luni. Masculii adulți se pot împerechea în orice moment după ce au atins maturitatea sexuală, însă monta se recomandă după vârsta de 1,5 - 2 ani. Vârsta precoce poate fi un motiv pentru care masculul să nu prezinte instincte sexuale bine dezvoltate, iar interesul acestuia pentru femelă să fie absent. Este recomandat ca monta să se realizeze într-un mediu familiar acestuia, fărăr zgomote, oameni sau mirosuri noi care îi pot distrage atenția. Dacă masculul pare intimidat sau nervos este bine să intre în contact cu femela treptat, pe parcursul mai multor zile. Puteți să îi lăsați să se joace 10-15 minute, să îi despărțiti și apoi să îi lăsați să se joace iar. Poate dura câteva zile pentru ca un câine tânăr și neexperimentat să se simtă confortabil.
Ioana Mitran, dr. med. vet. | 20.05.2024.
Alina Voicescu, dr. med. vet. MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti Î: Am si eu o catelusa de 5luni si vreau sa-mi spuneti cu ce pot sa-i curat urechile? R: In cadrul magazinul Maxi Pet exista o gama larga de produse de curatat urechile. HÉRY Soluţie pentru îngrijire auriculară, cu extract de rozmarin 100ml ORME NATURALI Soluţie toaletare urechi, propolis şi ulei arbore de ceai 200ml PASTEUR Soluţie cerumenolitică Otto Cleans pentru toaletare urechi 100ml Un produs foarte bun pentru curatarea urechilor este SanDitan Enzyme Ear Cleanser, produs ce se foloseste pentru ingrijirea si curatarea pavilionului urechii si canalului auricular.
Alina Voicescu, dr. med. vet. | 20.05.2024.
Alina Voicescu, dr. med. vet. MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti Î: Ce fel de hrană uscată se poate da pentru un Ciobănesc German care a fatat de 3 zile? Ceva pentru lactatie? Va rog sa imi spuneti detaliat: brand, valoare nutritiva etc. R: In perioada de lactatie se poate administra hrana special conceputa pentru mamica, Royal Canin Maxi Starter sau Advance . Produs ce se poate administra si puilor peste 3 saptamani, iar in compozitie produsele sunt adaptate nevoilor ridicate de energie pe intreaga durata de lactatie, contin probiotice care ajuta la mentinerea sanatati intestinului si intarirea sistemului imnitar.
Alina Voicescu, dr. med. vet. | 20.05.2024.
Ioana Mitran, dr. med. vet. MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti Î: Buna ziua . Am si eu o cățelușa de 11 ani si are hernie . a inceput sa i se înroșească si nu mai mananca de 3 zile,ce as putea sa fac ? Veterinarul mi-a zis ca nu poate sa ii mai faca nimic ca e bătrâna ,dar o iubesc prea mult si nu vreau sa o pierd . Mulțumesc R: Hernia reprezintă pătrunderea țesuturilor sau a organelor prin deschideri care în mod normal sunt închise. Hernia poate fi ombilicală, diafragmatică sau inghinală. Acestea pot avea diverse dimensiuni, iar cu creșterea mărimii herniei și complicațiile produse de aceasta pot fi mai mari. Hernia ombilicală apare în regiunea ombilicului. Hernia ombilicală congenitală este cea mai comună dintre toate tipurile de hernie. Dacă hernia este de dimensiuni reduse se poate remedia de la sine pe măsură ce animalul crește. În cazul în care hernia nu se închide natural, se va realiza o intervenție chirurgicală pentru a repara defectul respectiv. La masculi intervenția se va realiza în jurul vârstei de 12-18 săptămâni, iar la femele concomitent cu intervenția de sterilizare. Hernia ombilicală se poate complica atunci când țesuturile sau organele sunt strangulate. Herniile foarte mari nu pun presiune asupra țestuturilor, dar pot fi greu de reparat din cauza lipsei de țesut disponibil pentru remediere, în acest caz fiind nevoie de folosirea unei plase de întărire. Hernia diafragmatică reprezintă ruptura musculaturii difragmatice și pătrunderea conținutului abdominal (stomac, ficat, intestine etc) în cavitatea toracică exercitând presiune asupra plămânilor. Această hernie poate fi congenitală sau dobândită pe parcursul vieții în urma unor traumatisme. Manifestările în acest caz pot fi: respirație greoaie, bătăi anormale ale cordului, cianoza mucoaselor, diaree, balonare, vomă etc. Remedierea în acest caz se face chirurgical. Hernia inghinală reprezintă pătrunderea organelor prin inelul inghinal. Această hernie poate fi uni- sau bilaterală și poate apărea în timpul vieții animalului sau poate fi congenitală. Se remediază prin intervenție chirurgicală. Hernia poate fi asimptomatică dacă este de dimensiuni foarte mici (se poate împinge înapoi în cavitatea abdominală cu degetul). În aceste cazuri se poate să nu se intervină chirurgical și să ținem animalul sub observație. Atunci când hernia nu poate fi împinsă înapoi în cavitate vorbim de o hernie încarcerată. În cazul herniilor în care apare strangulația țesuturile și aportul sangvin în zonă este perturbat apar simptome mai importante: zona devine umflată, este dureroasă, animalul devine letargic, poate prezenta febră, refuză hrana și apa. Dacă nu se intervine animalul poate muri. În cazul animalelor de vârstă înaintată orice intervenție chirurgicală presupune riscuri mai crescute. În aceste cazuri se recomandă un set complet de analize hematologice și de biochimie pentru a ne asigura că organele interne ale animalului (ficat, rinichi etc) sunt în stare bună de funcționare. Cât timp starea de sănătate a animalului este bună, atunci intervenția chirurgicală de reparare a herniei se poate realiza. De asemenea, se poate recurge la o anestezie inahalatorie pe durata intervenției chirurgicale, alături de atașarea unui monitor al funcțiilor vitale.
Ioana Mitran, dr. med. vet. | 20.05.2024.
Alina Voicescu, dr. med. vet. MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti Î: Buna ziua,am un catel maidanez de 10 luni si acum 3 zile i am dat un os de porc si cand a vrut sa il manance cred ca s a inecat cu el ca aveam impresia ca se sufoca.Dupa cateva momente a vomat si osul era facut bucatele mici,si catva timp tot voma o spuma alba.Acum am observat ca nu mai are pofta de mancare si daca mananca vomita imediat.Ce asi putea sa ii fac?In localitate la mine nu am un cabinet veterinar si nu am unde sa il duc.Va multumesc R: La nivelul cavitatii bucale, oasele pot produce fisuri sau rupturi dentare, leziuni la nivelul mucoasei orale si a limbii, care fiind bine vascularizata poate duce la hemoragii masive, blocaje ale fragmentelor osoase la nivelul molarilor mandibulari etc. fragmente sau chiar oase intregi pot fi inghitite accidentale si pot provoca blocarea cailor aeriene, ducand la asfixiere. Aschiile osoase pot irita tractul digestiv pe toata lungimea sa: esofag, stomac, intestine. Oasele care punctioneaza stomacul sau intestinele provoaca peritonita, o infectie extrem de grava. In intestine fragmentele osoase pot obstructiona tranzitul intestinal si vor duce la constipatie severa. Intrucat nu pot fi digerate complet, aschiile de os sunt eliminate prin fecale. Cainele va defeca cu greutate si cu dureri. Anusul poate fi lezat si va elimina scaun cu sange. In cazul de fata cea mai buna recomandare ar fi de efectuat o ecografie abdominala, pentru a se stabili cu exactitate daca mai sunt sau nu mici resturi de oase in tubul digestiv si de a se stabili si tratamentul corect.
Alina Voicescu, dr. med. vet. | 20.05.2024.
Ioana Mitran, dr. med. vet., MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti Î: Am un bichon maltez de aproape 3 luni si de 2 zile urineaza exagerat de mult. Azi a facut de 2 ori in 15 minute , mi e frica sa nu fi racit deoarece ii place sa doarma pe jos chiar daca are patutul ei. Am citit diverse pareri pe internet si am vazut ca se mai intampla asta la catei atunci cand racesc iar urina are o culoare inchisa, tin sa mentionez ca nu are culoarea inchisa si ca face de mai mult de 8 ori pe zi.Multumes ! R:La vârsta de 2-4 luni un câine urinează de până la 8 ori pe zi. Între 4 luni și 2 ani urinează de 5-6 ori, iar după 3 ani de 3-4 ori pe zi. De asemenea, în timpul unei plimbări câinii se opresc în mai multe locuri să urineze, până la golirea vezicii urinare. Printre cauzele patologice care pot determina urinări mai dese la câine sunt: infecțiile urinare la nivelul vezicii urinare, dezechilibre hormonale, prezența calculilor renali, polidipsie pshihogenă (când animalul bea apă în mod excesiv și consecutiv urinează mai des), probleme comportamentale sau alte boli sistemice (diabet, boli renale, etc). Prezența unei cistite sau a unei infecții urinare determină urinări dese, cu semne de durere, uneori cu striuri de sânge. Diagnosticul în acest caz se pune pe baza semnelor clinice observate de către medicul veterinar în urma consultării animalului, a analizelor de sânge și a urinii. În urma stabilirii exacte a diagnosticului și a cauzei apariției simptomelor se va putea începe un tratament adecvat.
Ioana Mitran, dr. med. vet. | 20.05.2024.
Ioana Mitran, dr. med. vet., MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti Î: Buna ziua! Am un bichon in varsta de 4 ani care face crize de tip epileptiform, o data la 2 luni. A facut cateva investigatii, inclusiv de sange toate analizele sunt bune, insa pana acum a facut cam 5 crize, la interval de 2 luni, iar ultima criza s-a solat cu eliminarea fecalelor. Mentionez ca fiecare criza dureaza cam 3 minute timp in care tremura necontrolat si isi pierde mobilitatea picioarelor din spate si se zabate intruna ca si cum ar vrea sa se ridice. Veterinarul mi-a spus sa il monitorizaim, deoarece nu are rost sa ii dam inca fenobarbital daca face crizele atat de rar. Intrebarea mea este: As putea sa il hranesc cu Royal Canin Calm? Iar dupa ceva timp putea sa il castrez? Cat timp poate consuma acest tip de hrana? Sau dupa castrare trebuie sa il hranesc cu mancare pentru cainii sterelizati? Sau ce tip ce vitamine as putea sa ii dau avand ca face aceste crize epileptice? Va multumesc! R:Bună ziua stimată doamnă, Vă mulțumim pentru întrebarea dumneavoastră și pentru încrederea acordată. Royal Canin Calm este o dietă concepută pentru a ajuta câinii să treacă peste anumite evenimente stresante (artificii, transport, schimbarea locuinței, venirea unui nou membru în familie etc), astfel administrarea mâncării trebuie începută cu 10 zile înainte de evenimentul respectiv. De asemenea, acestă dietă este eficientă și pentru acei câini anxioși care prezintă probleme de comportament (inclusiv cei care dezolvă dermatite sau probleme digestive pe fond de stres). Dacă veți dori să îl castrați, va trebui să aveți foarte mare grijă la tipul de anestezie utilizat în condițiile în care animalul prezintă riscul de a face crize în timpul intervenției chirurgicale. Astfel, se preferă o anestezie inhalatorie care permite un control mai bun al substanțelor și, concomitent, oferă posibilitatea unei monitorizări intraoperatorii mult mai bune. Desigur, după sterilizare este preferată o dietă pentru câini castrați care să prevină creșterea în greutate și să ofere protecție pentru tractul urinar. Suplimentele pentru câinii cu crize epileptiforme trebuie să conțină acizi grași Omega-3 și 6 (preferabil din uleiuri de pește), vitamine din complexul B, Vitamina E, Calciu și Vitamina D3. Sper că aceste informații vă vor fi de un real folos. Cu respect,Mitran Ioana - Cristina
Ioana Mitran, dr. med. vet. | 20.05.2024.
Ioana Mitran, dr. med. vet. MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti Î: Buna ziua! Am un Chow Chow de 3 luni jumate căruia i-am făcut al 3 -lea vaccin , după cât timp pot sa il scot afara? Poate lua contact cu alti caini? R: Vaccinarea animalului este recomandată să se înceapă la vârsta de 6 săptămâni, până la această vârstă animalul fiind protejat de anticorpii preluaţi de la mamă. Schema de vaccinare este alcătuită din inocularea mai multor vaccinuri la distanţă de două-trei săptămâni unul de celălalt, în funcție de producător. Mai multe detalii legate de schema de vaccinare găsiţi într-un alt articol, apăsând aici. Pe toată perioada vaccinării, animalul nu are voie să intre în contact cu alte animale sau cu locuri frecventate de acestea. Vă reamintim că un câine sănătos sau vaccinat poate fi purtător pentru bolile virale specifice câinilor și poate să transmită aceste boli unui animal neprotejat. De asemenea, nu permiteți animalului să intre în contact cu hainele dumneavoastră de stradă şi mai ales cu încălţămintea folosită afară. Este recomandat ca animalul să iasă afară (și să intre în contact cu alte animale) abia la două săptămâni de la ultimul vaccin pentru a ne asigura că efectul acestora este instalat și, astfel, animalul este protejat.
Ioana Mitran, dr. med. vet. | 20.05.2024.
Gabriel Cernica, dr. med. vet. MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti Î: Buna ziua. Va rog sa ma ajutati cu privire la un nodul aproape cat un ou rezultat in urma a trei injectii cu synulox la bulldogelul meu.Specific ca unflatura nu a aparut imediat ci cam dupa patru zile. Sunt ingrijorata ,dr vet mi-a spus sa-i fac masaj dar parca a mai crescut in urma masajului. Nu cred ca este dureros, dar este mare , parca ar fi un hamster care si-a ascuns mancarea. R: Synulox este un antibiotic cu spectru larg, administrat fie sub formă de comprimate, fie injectabil, subcutanat, pentru că forma de prezentare este suspensia, contraindicată pentru administrarea intravenoasă. Așa cum se specifică și în prospectului medicamentului, pot apărea reacții locale la locul unde s-a administrat injecția, care reprezintă o inflamație ușoară a țesutului conjunctiv de sub piele. Dacă toate cele 3 injecții au fost realizate în același loc, este normal ca inflamația să fie de dimensiuni mai mari. De asemenea, dacă acul seringii a ajuns până în musculatură, reacția inflamatorie este de o intensitate mai mare.Pentru a grăbi resorbția nodulului, puteți apela la unguente cu antiinflamator, aplicarea de comprese calde pe nodul cate 10 minute, de câteva ori pe zi. Dacă nodulul nu cedează în câteva zile, este necesară efectuarea unui examen citologic, pentru determinarea tipurilor de celule din interiorul formațiunii.
Gabriel Cătălin Cernica, dr. med. vet. | 20.05.2024.
Alina Voicescu, dr. med. vet. MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti Î: Am un pui de bichon havanez în vârstă de 3 luni. Va rog din suflet să-mi spuneți dacă e normal să-i cadă foarte tare parul la vârsta asta. Când este luat în brațe hainele se umplu de par si pe perie ramane foarte mult par. R: Caderea excesiva a parului poate avea multiple cauze: - năpârlire fiziologică- bacterioze- micoze – ce determină apariția dermatitei micotice- dermatite alergice- parazitoze - ce determină apariția dermatitei demodecice sau sarcoptice- alimentară – dermatita nutrițională- dermatită seboreică.Tinand cont si de varsta animalului si pentru a stabili cu exactitate cauza care a produs la această cadere excesivă vă recomand să faceți o vizită la un cabinet veterinar, unde în urma unor investigații suplimentare se va pune un diagnostic cert, urmat de un tratament corespunzător.E bine de știut faptul că o dietă bazată pe o hrană cu un conţinut crescut de carne de peşte sau miel, având digestibilitate crescută, poate ajuta un câine cu sensibilitate cutanată, prevenind năpârlirea excesivă. Năpârlirea intensă poate fi remediată cu ajutorul unor suplimente alimentare ce hrănesc pielea şi ajută la regenerarea firului de păr, de exemplu Dr. Alder's supliment cu biotină,Dr. Clauder's ulei de somon, Pet Phos Special pelage, Vitaderm, Dermoscent. Toate aceste suplimente alimentare au un conţinut crescut în acizi graşi omega 3-6 binecunoscuţi pentru efectele lor. Toate aceste suplimente nutritive se administrează numai la recomandarea medicului veterinar curant şi numai sub supraveghere medicală
Alina Voicescu, dr. med. vet. | 20.05.2024.
Ioana Mitran, dr. med. vet. MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti Î: Buna ziua ! Am un ciobanesc german de 5 ani si as vrea sa-l sterilizez. Am voie la aceasta varsta sa-l mai sterilizez sau este prea matur si as vrea sa-mi spuneti daca dupa sterilizare va mai pleca in cautarea femelelor? R: În cazul masculilor deja maturi din punct de vedere sexual, castrarea are destule beneficii: • se modifică comportamentul scăzând agresivitatea, acest lucru influențează mai ales problemele de relaționare dintre masculi;• în unele cazuri instinctul de marcare a teritoriului scade sau chiar nu mai apare;• numai există riscul de scăpa câinele de sub control atunci când acesta vrea să fugă după cățelele în călduri, deci este mai puțin probabil să se rănească în diferite accidente (lovit de mașină, să se rănească încercând să sară un gard etc.);• se elimină din start probabilitatea apariției de cancer testicular;• scad foarte mult șansele de apariție a diferitelor afecțiuni ale prostatei;• scade probabilitatea apariției tumorilor perianale;• scade stresul din perioadele de împerechere. Câinii trebuie să se reproducă și acest instinct este unul destul de puternic, astfel că în perioadele de împerechere organismul câinelui este destul de stresat de toate semnalele din mediu care îi spun că ar trebui să se împerecheze, însă el nu poate face acest lucru.Trebuie să țineți cont că unele dintre aceste efecte apar în câteva luni de la momentul intervenției chirurgicale. Durează în jur de 6 luni până când hormonii sexuali se elimină din organismul animalului și nu mai influențează comportamentul acestuia. Creşterea în greutate după operaţia de castrare sau sterilizare a câinilor, respectiv a căţelelor, este un mit. Cu toate acestea, afecţiunea poate apărea în cazul în care proprietarul nu îi asigură câinelui o dietă adecvată și mișcarea zilnică. Pentru a evita luarea în greutate, câinele nu trebuie să fie hrănit excesiv și să se respecte în tocmai recomandările de dozaj ale fiecărui producător în parte. De asemenea, trebuie să se respecte dieta dată de medicul veterinar şi să i se dea zilnic să mănânce la aceleaşi ore. Orice operație, fie ea și de sterilizare, implică mai multe riscuri, fiind vorba despre anestezie și incizii profunde, în cavitatea abdominală. Riscurile vor fi apreciate de medicul veterinar care va efectua operația în baza unei consultații și a analizelor funcțiilor vitale. Vârsta poate constitui un risc în plus în situația animalelor foarte bătrâne și a celor cu afecțiuni ale organelor interne cu implicații în anestezie (rinichi, ficat, plamâni, inimă). Cea mai bună decizie în privința sterilizării o puteți lua împreună cu medicul veterinar curant, acesta cunoaşte cel mai bine istoricul cățelului dumneavoastră și vă poate ajuta să luați decizia cea mai bună atât pentru dumneavoastră cât și pentru câinele dumneavoastră.
Ioana Mitran, dr. med. vet. | 20.05.2024.
Alina Voicescu, dr. med. vet. MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti Î: Va rog sa ma ajutati cu cateva nelamuririi si anume: -am un bichon havanez in varsta de 3 luni, ce tip de hrana este indicata? ( pana acum i-am dat royal canin starter…)- este idicat sa-l spal sau pot folosi spray curatare uscata? R:Tinand cont de varsta catelusului dumneavoastra, este necesar sa ii administrati o mancare de buna calitate, care sa ii asigure necesarul de nutrieti. In aceasta situatie hrana trebuie sa fie aleasa in functie de talia, varsta si de ce nu si in fuctie de rasa acestuia. In magazinul nostru exista o mancare uscata superpremium reprezentata de urmatoarele game : Rustican,Brit Care, Alleva,Carnilove, Royal Canin, Hill’s, Purina Pro Plan, Affinity Advance, Belcando. Toate produsele prezinta varianta de junior pentru talie mica. Hrana care se administreaza pana la varsta de 10 luni. Cantitatea de hrana pe care trebuie sa o administrati zilnic, difera de la un producator la altul, de aceea este bine sa verificati pe fiecare produs in parte cantitatea recomandata la varsta actuala a animalului. Pentru a acoperi intregul necesar de substante nutritive este de preferat sa alegeti o hrana cat mai buna calitativ pentru a reusi sa ii oferiti un start bun in crestere. Cu cat hrana este de mai buna calitate, cu atat cantitatea de suplimente vitamino-minerale ce trebuie administrata va fi mai mica, venind suplimentar doar cu administrarea calciului pentru intarirea sistemului osos.Baita se poate face dupa ce s-a terminat cu schema de vaccinare, numai ca trebuie sa aveti multa grija sa nu raceasca. Imediat dupa ce l-ati spalat, uscat foarte bine, cu feonul la nivel minin, sa nu stea pe gresie,pe parchet sau langa geamuri sau usa. Se poate foarte bine folosi si varianta de sampon uscat, pudrat foarte bine si periat.
Alina Voicescu, dr. med. vet. | 20.05.2024.