Întreabă Veterinarul!
Aici găsești o întreagă enciclopedie, cu răspunsuri ale medicilor veterinari la întrebări privind sănătatea, comportamentul, nutriția și îngrijirea animalelor de companie.
Ai și tu o intrebare? Scrie-le veterinarilor noștri la adresa de email: veterinar@maxi-pet.ro
Ciprian Balbuzan, dr. med. vet., MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti Î: Bună ziua, am un motan birmanez de 13 ani, a fost castrat la vârsta de 10 ani, vă solicit sprijin, datorită vârstei sale înaintate, în a-mi spune ce alimentaţie ar fi potrivită pentru vârsta lui, pentru a fi cât mai sănătos... până acum nu am avut probleme de sănătate cu el, este vaccinat anual, dar doresc să fiu mai atentă cu el având în vedere vârsta. Vă mulţumesc anticipat, Liliana R: După vârsta de 7 ani, dar mai ales după 10 ani, alimentaţia pisicii necesită o deosebită atenţie, datorită modificărilor metabolismului odată cu atingerea vârstei de seniorat. Pe de altă parte, sterilizarea (castrarea) aduce cu sine modificări ale comportamentului pisicilor. Astfel, nemaiprimind stimulul permanent al hormonilor sexuali, pisicile devin mult mai liniştite, mai sedentare, de multe ori constatându-se tendinţa de îngrăşare a acestora. Această tendință de îngrășare se datorează în special sedentarismului şi nu operaţiunii de castrare. Pisica dvs. a încercat, oare, hrana Lily's Kitchen pentru pisici senior, cu pește alb și curcan? Este special creată pentru pisicile de vârstă înaintată, o rețetă completă cu peşte şi ierburi care conține toţi nutrienţii de care pisica dvs. senior are nevoie pentru a rămâne sănătoasă şi fericită. Mai mult, având 70% peşte şi curcan proaspăt preparate, este o reţetă fantastică, cu miros şi gust, care va face să se zvâcnească nasul pisicii de îndată ce deschideţi punga. Sedentarismul are drept consecinţă şi scăderea frecvenţei urinării, pisica preferând să meargă mai rar la toaletă, astfel urina se acumulează în cantitate mai mare în vezica urinară, favorizând apariţia calculilor urinari.În acest sens, pe lângă o hrană special concepută pentru pisicile în vârstă, ar fi ideal să administrăm şi o hrană care să prevină formarea calculilor urinari sau o hrană care să menţină greutatea ideală a pisicii. Din fericire, producătorii specializaţi de hrană de bună calitate s-au gândit la toate aceste probleme şi au conceput un singur tip de hrană care să întrunească aceste calităţi. În continuare am să vă sugerez câteva sortimente de hrană special destinată pentru particularităţile motanului dumneavoastră, produse pe care le puteți regăsi oricând în magazinul nostru Maxi Pet: ROYAL CANIN: Senior (Neutered) Cat - hrană uscată sau umedă; Indoor Mature 27 - pentru pisicile crescute în apartament HILL's: Mature Adult 7+ Active Longevity - hrană uscată sau umedă HAPPY CAT: Senior LEONARDO: Senior Acestea reprezintă tipuri de hrană completă, superpremium, care au grijă de sănătatea pisicii în ansamblu. În speranța că aceste informaţii vă sunt de folos, vă mai aşteptăm şi cu alte întrebări. Vă mulţumim!
Ciprian Balbuzan, dr. med. vet. | 20.05.2024.
Medic veterinar, MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti Î: Bună ziua! Am o pisică British Short Hair în vârstă de 8 ani care este însărcinată (pentru prima dată), acum fiind în luna a doua. În principiu, niciodată nu m-am gândit să împerechez pisici şi nu ştiu ce să fac. Din ce am citit pe net, pisica se descurcă singură şi nu necesită prea mult ajutor, în orice caz i-am pregătit o cutiuţă, dar totuşi doresc să-mi dați câteva sfaturi. Când trebuie să duc puii la vaccinare? Când pot să dau puii noilor stăpâni? R: Gestația la pisică durează 57-69 zile. Cu câteva zile înainte de naştere, pisica îşi va cauta un loc potrivit pentru naştere, acesta nefiind neapărat locul pe care noi i l-am pregătit. Vom constata o scădere a poftei de mâncare pe măsură ce ne apropiem de momnetul fătării, creșterea în volum a glandei mamare şi a vulvei. De regulă, naşterea decurge fără complicaţii. Atunci când contracţiile apar la intervale de 30 de secunde, parturiţia este pe cale să înceapă. Intervalul dintre contracții se va micşora, acestea devenind din ce în ce mai puternice. Naşterea va debuta cu deschiderea colului uterin, care poate să dureze până la 8 ore. Următoarea etapă este expulzarea fetuşilor. Pisica va rupe şi va consuma învelitorile fetale în care se află puii, va secţiona cu dinții cordonul ombilical şi apoi îi va linge pentru a le stimula respiraţia. În situaţia în care pisica nu va proceda astfel, e timpul ca dumneavoastră să faceţi aceste manopere. Dacă naşterea se prelungeşte cu mai mult de 11-12 ore, înseamnă că au apărut complicaţii şi e necesară intervenția cât mai rapidă a veterinarului. Instinctul matern are la bază experienţa pe care pisica a avut-o cu mama sa, dar are şi o componentă moştenită genetic ce diferă de la individ la individ. Nu există o formă mai agresivă ca cea în care o femelă este nevoită să-şi apere cuibul cu pui. După naştere, pisica va sta mai tot timpul în jurul cuibului ocupându-se de îngrijirea şi educarea puilor. Alăptarea durează 4-6 săptămâni, dar uneori această perioadă se poate prelungi. În prima săptămână, puii vor fi foarte dependenţi de mamă, aceasta îi va linge pentru a le stimula digestia. Este foarte importantă alimentația pisicilor gestante sau aflate în perioada de alăptare. Vă recomand mâncare din gama super-premium de la Hill's, Royal Canin, Pro Plan, Happy Cat, Britcare, Natural Trainer sau Advance, toate aceste produse fiind disponibile în magazinul Maxi Pet. Puii de pisică vor consuma hrană uscată începând cu vârsta de 4 săptămâni. Se recomandă deparazitarea puilor începând cu vârsta de 6-7 săptămâni, urmând ca primul vaccin să se facă la vârsta de 8 săptămâni, iar al doilea la 12 săptămâni. Sper ca informațiile date să vă fie de folos, pentru mai multe detalii echipa de medici veterinari Maxi Pet vă aşteaptă la magazin în fiecare zi între orele 10:00 - 22:00.
Medic veterinar | 20.05.2024.
Ciprian Balbuzan, dr. med. vet., MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti Î: Am citit că unele specii de plante de apartament sunt toxice pentru pisici şi acum sunt puţin speriat, pentru că pisica muşcă adesea din plante (chiar dacă are iarba pisicii mereu la dispoziţie). Puteți să îmi spuneţi vă rog care sunt plantele periculoase pentru pisici? Mulţumesc, GeorgeR: Într-adevăr, foarte multe plante de apartament sunt toxice, multe dintre acestea chiar dacă sunt înghiţite în cantităţi mici. Încercaţi întotdeauna să limitaţi accesul pisicilor sau câinilor la plantele periculoase sau chiar să excludeţi aceste plante din încăperile la care au acces animalele de companie. Sunt destul de rare cazurile în care pisica sau câinele acceptă faptul că nu au voie să muşte din plante, de cele mai multe ori însă, pisicile resimt o deosebită plăcere în a devora frunze sau tulpini de plante. Primele simptome ale intoxicației cu alcaloizi proveniți din plante sunt salivaţie abundentă, dilatarea pupilelor, vomă, diaree, mişcări necontrolate, hiperexcitabilitate etc. De multe ori aceste intoxicații grave pot afecta pe termen lung principalele organe, în special rinichii. În continuare o să vă prezint o listă cu pricipalele plante care sunt foarte toxice pentru pisici: aloe vera, asparagus, dracaena, kalanchoe, leandru, ficus, muşcată, ferigă, crin, azalee, narcise, lalele, filodendron, colocazia, poinsettia, crizantemă, amaryllis, iederă, frunze de cireş, eucalipt, vâsc, ceapă.Cu siguranţă vă speriaţi citind lista destul de lungă de plante toxice pentru pisici. În continuare am să vă ofer o listă cu câteva plante care nu sunt toxice şi de care nu trebuie să vă fie teamă dacă permiteţi pisicilor accesul la acestea: violetă africană, bambus, begonia, calathea, camelia, iasomie, orhidee, magnolie, agud, pătrunjel, fragi.Atenție deosebită dacă aţi efectuat tratamente florilor cu pesticide sau insecticide, fertilizanţi, întrucât acestea sunt deosebit de periculoase pentru sănătatea pisicilor. Nu subestimaţi simptomele timpurii pe care le observaţi după ce pisica a mestecat sau consumat plante şi adresaţi-vă de urgenţă medicului veterinar.
Ciprian Balbuzan, dr. med. vet. | 20.05.2024.
Mihaela Mincu, dr. med. vet., MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti Î: Bună ziua, am o pisicuţă birmaneză de 6 săptămâni şi i-am făcut o băiţă acum 2 săptămâni, dar aş vrea să ştiu cam la cât timp trebuie să îi fac baie? Vă rog să-mi daţi un raspuns despre un interval de timp!Vă mulţumesc, DianaR: Pisicile, în general, sunt animale foarte curate ce îşi petrec o parte din timpul zilei realizandu-şi toaleta. Uneori este necesară intervenţia noastră mai ales în cazul în care necesită îmbăieri antiparazitare sau antimicotice, sau nu se pot toaleta singure din cauza unei stări generale de boală sau unei afecţiuni bucale. Este foarte bine că o învăţaţi de mică să facă baie, deoarece când sunt deja adulte sunt greu de obişnuit cu îmbăierea, se sperie, se stresează şi se pot răni sau chiar vă pot răni (vă pot muşca sau zgâria). Puteți să o îmbăiați periodic (la fiecare 2-3 săptămâni) cu condiția ca şamponul să fie de bună calitate (Herry cat, Douxo maintenance, Armonie naturali cat, Orme naturali cat) ,produse pe care le găsiţi la magazinul Maxi Pet.
Bogdan Manda, dr. med. vet. | 20.05.2024.
Daniela Chelaru, dr. med. vet, MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti Î: Bună ziua! În iunie am adoptat un pui de pisică de pe stradă. Pentru ca nu suntem din localitate şi mergem acasă o dată pe lună, am luat-o cu noi la drum aproape de fiecare dată. Am încercat varianta transportor, însa de fiecare dată când l-am folosit i-a fost foarte rău, a vomitat, deşi nu i-am dat să mănânce înainte de drum. Recunosc că mi-a fost milă şi am renunţat la el. Nu a mai vomat, însă fiecare drum este foarte dificil. Deşi încerc să o ţin cât mai mult în braţe, să nu o las să deranjeze şoferul, miaună foarte mult şi n-are stare. Am citit despre pastiluţele calmante, dar am văzut opinii pro şi contra. Să încerc un astfel de sedativ? Să mai încerc transportorul? Există şansa de a se obişnui şi de a sta liniştită fără transportor? Mulţumesc frumos, Felicia R: Cinetoza (răul de mişcare) este o tulburare destul de frecventă în rândul animalelor şi este cauzată de faptul că stimulii vestibulari şi cei vizuali trimit informaţii la nivel cerebral ce nu corespund. Se manifestă prin senzaţie de greaţă, ameţeală, vomă, agitaţie. Din cauza tuturor acestor manifestări neplăcute animalul devine agitat. Pe lângă cinetoză este posibil să fie foarte stresată, lucru des întâlnit la pisici. Pisicuţa dumneavoastră prezintă această problemă şi tot ce puteţi face este să îi oferiţi condiții optime de călătorie, să o faceţi să aibă încredere. Înainte de călătorie este recomandat să primească, cu două săptămâni înainte, o dietă specială pentru pisici stresate şi anume Royal Canin Calm, pe care o găsiţi în magazinul nostru. De asemenea înainte de călătorie vă puteți adresa medicului vetrinar pentru a vă prescrie ai dministra animalului medicamente ce pot reduce simptomatologia cinetozei.
Daniela Chelaru, dr. med. vet. | 20.05.2024.
Loredana Sava, dr. med. vet, MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti Î: Bună ziua. Am o pisicuţă de 6 luni care nu prea mănâncă normal şi greutatea ei nu este în limitele prescrise. Am început de la înţărcare cu Royal Canin 2-4 luni, iar acum am trecut la cel de 6 luni. Nu prea i-au plăcut. Nici vorbă să mănânce gramajele recomandate. Este foarte vioaie şi energică. Poate fi un motiv pentru care nu ia în greutate? E sănătoasă. Consideraţi că ar trebui să-i dau ceva vitamine? Ce? Îi plac conservele de toate felurile, dar din câte ştiu nu prea sunt recomandate ca hrană pentru dezvoltare. Vă mulţumesc. Dan R: În primul rând aş fi dorit să ştiu exact ce înseamnă că nu este în limitele normale. La o greutate de 1,5-2 kg, nu este o problemă, însă dacă are mai puţin de 1 kg atunci poate exista un motiv de îngrijorare. Dacă are vaccinările şi deparazitările la zi şi după cum spuneţi este foarte vioaie, motivul pentru care refuză hrana este datorat preferinţelor pisicuţei dumneavoastră. Atâta timp cât există un aliment pe care îl mănâncă foarte bine, în cazul ei hrana umedă, nu este o problemă medicală, pisicuţa fiind doar mofturoasă. Hrana umedă nu este nesănătoasă, însă dacă este administrată ca hrană unică va duce în timp la apariţia plăcii dentare şi a tartrului. Dacă puteţi să o obişnuiţi cu periajul danturii puteţi folosi ca hrană de bază pe cea la conservă şi în cantitatea pe care o acceptă ea, hrana uscată. Pisicile sunt foarte capricioase în comparaţie cu câinii, astfel că schimbarea obiceiurilor alimentare se face mult mai greu sau chiar deloc.
Loredana Sava, dr. med. vet. | 20.05.2024.
Î: Bună ziua. Pisicul meu are 6 luni şi este din rasa Bombay. A vomat viermi lungi de cca. 5 cm ce arătau ca nişte inele, deschişi la culoare. Vă rog să-mi spune-ţi ce anume trebuie să-i cumpăr şi cum trebuie să-i dau, pentru că am fost la 2 medici veterinari şi părerile lor au fost diferite. Vă mulţumesc anticipat! Paul R: Paraziţii despre care vorbiţi sunt paraziţi ai tubului digestiv. Cei mai mulţi parazitează tractusul intestinal fiind eliminaţi prin fecale, dar există şi paraziţi ai stomacului, aceştia fiind eliminaţi în cazuri de infestaţii masive şi pe cale bucală, prin vomă. Fiecare tip de parazit are un anumit ciclu de viaţă. Astfel, pot fi eliminate dintr-un animal infestat ouă, larve sau proglote, în cazul cestodelor (a teniilor). Aceste elemente infestante sunt eliminate prin dejecţii din gazda definitivă (pisica dumneavoastră, de exemplu) şi înghiţite de către o gazdă provizorie (alt mamifer, crustaceu, insectă, etc) sau de către altă gazdă definitivă. Odată ajuns elementul infestant în gazda provizorie sau în cea definitivă, parazitul urmează un ciclu bine definit de dezvoltare până la maturitate, astfel reluându-se ciclul de viaţă. Pentru a deparazita animalul dumneavoastră puteţi folosi produse de deparazitare internă precum comprimatele, pasta antiparazitară sau pipete spot on. Aceste produse conţin un amestec de substanţe active ce asigură deparazitarea eficientă a pisicii. Vă recomand ca înainte de administrarea oricărui produs consultați medicul vetrinar curant .
Maxi Pet | 20.05.2024.
Loredana Sava, dr. med. vet, MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti Î:Bună ziua. Vă rog să-mi spuneți care sunt pericolele la care poate fi expus un copil care locuiește într-un apartament de 2 camere alături de o pisicuță. De ce anume ar trebui să ținem cont?Cu mulțumiri, AdrianaR: În primul rând contează și vârsta copilului. Dacă are sub 5 ani este bine să nu îi lăsați nesupravegheați deoarece copii nu știu foarte bine să manevreze un animal și acesta îl poate zgâria. De asemenea, trebuie păstrată o igienă riguroasă, iar pisica trebuie periată cât mai des posibil. Este indicat ca aceasta să nu doarmă în pat pentru că, indiferent cât de des o periați, tot lasă păr care poate fi ingerat de un copilaș, care nu știe să se ferească de inghițirea acestuia. Bolile pe care le putem lua de la animale pot fi viroze, bacterioze, micoze sau parazitoze. Pisicuțele pot transmite omului boli destul de grave precum: toxoplasmoza, virusul turbării, giardioza, leptospiroza sau diverse micoze cum ar fi microsporia. Toxoplasmoza este o boală cauzată de către un protozoar parazit numit Toxoplasma gondii ce se transmite la om pe trei căi principale:1. omul se poate infecta prin consumul de carne crudă sau insuficient preparată, în special cea de porc, oaie și vânat, sau de alimente insuficient preparate care au venit în contact cu carnea crudă.2. omul poate ingera chiști pe care pisicile (gazde definitive ale acestui parazit) i-au eliminat prin fecalele lor, oochiști proveniți din cutiile cu dejecții sau din sol (prin grădinărit, fructe şi legume nespălate sau apă nefiltrată).3. femeile pot transmite transplacentar infecţia către făt. Pentru adulții sănătoși din punct de vedere imunitar infecția cu acest parazit nu prezintă mare importanță, majoritatea cazurilor de infecție cu T. gondii fiind asimptomatice. Ocazional, variate simptome ușoare pot fi observate, dintre care limfadenopatia (umflarea ganglionilor limfatici) este cea mai semnificativă manifestare clinică. Alte manifestari sunt: dureri de cap, greață, oboseală, febră, dureri musculare, gât iritat. Micozele și eczemele sunt des întâlnite și pot fi luate prin contactul direct cu secrețiile, blana și pielea animalului bolnav. Zoonozele provocate de ciuperci (fungi) sunt foarte greu de tratat corespunzător. Boala zgârieturii de pisică este o entitate clinică transmisă omului prin inoculare (zgârieturi, mușcături) și caracterizată prin apariția unor leziuni cutanate primare la locul inoculării, însoțite de febră și adenită regională. Etiologia acestei boli este încă necunoscută, deși se crede că ea ar fi provocată de un microorganism care face parte din grupul Chlamydia. Pentru a reduce riscul contaminării cu astfel de boli este foarte important ca în momentul achiziționării unui animal să mergem în primul rând la un medic veterinar pentru un examen general. Este foarte important ca animalul să fie vaccinat și deparazitat la intervalele de timp corespunzătoare și din când în când să mergem la veterinar pentru un control de rutină. Făcând aceste lucruri vă protejați atât pe dumneavoastră cât și animalul.
Medic veterinar | 20.05.2024.
Î: Bună ziua. Avem un motan de 1 an jumătate. Când îl luăm în braţe şi este foarte fericit salivează puternic. Mai avem şi am avut şi alţi pisoi, dar nici unul nu a făcut aşa. Are vreo boală sau vreun defect? Mulţumesc, Maria. R: Problema expusă de dumneavoastră are o probabilitate scăzută de a fi de natură patologică. Totuşi, unele cauze patologice ale hipersalivaţiei pot fi, de exemplu, unele probleme de la nivelul tubului digestiv anterior, mai precis de la nivel bucal. Astfel, pot exista ulceraţii ale mucoasei gingivale, palatine, linguale sau probleme aflate la nivel dentar. Un alt motiv al sialoreei poate fi o hiposecreţie de ADH. Acesta este cunoscut şi ca vasopresină sau AntiDiuretic Hormone. Acest hormon are rolul de a regla eliminarea sau de a păstra apa în organism, în funcţie de situaţie. Aceste afecţiuni patologice pot provoca o sialoree, însă aceasta este permanentă, neapărând condiţionat de atenţia dumneavoastră. Cel mai probabil este o sialoree de natură psihică. Atunci când îi acordaţi atenţie sau când îl luaţi în braţe, se emoţionează şi, pe cale nervoasă necondiţionată, se declanşează reflexul de salivaţie. Acest reflex se poate să se reducă sau să dispară odată cu înaintarea în vârstă sau dacă îi veţi acorda cât mai multă atenţie, motanul devenind, astfel, mai indiferent la atingerea dumneavoastră.
Maxi Pet | 20.05.2024.
Î: În urmă cu o lună de zile, pisica mea a avut o primă criză respiratorie, care însă a trecut de la sine înainte să ajungem la veterinar. Când am ajuns, doctorul a consultat-o şi a zis că e totul în regulă, probabil a facut o alergie la ceva. Am primit tratament pentru eliminarea ghemotoacelor de păr, deoarece ea şi vomită destul de des (atât păr, cât şi lichid gălbui) şi e şi constipată… Am trecut deci şi la altă mâncărică: Royal Canin Fibre Response, amestecată cu Persian şi Hair&Skin (înainte mânca doar Sensible şi Exigent). Ieri seară însă, a făcut o a doua criză…de intensitate mai mare... am mers de urgenţă la veterinar…a fost consultată, i s-a făcut o injecţie cu antiinflamator, diagnosticul rămânând acelaşi: anafilaxie. A mai zis că există un “tremur ventricular”, dar probabil e de la stresul că nu poate respira şi venitul la veterinar. S-a mai calmat, respiră mai uşor, însă a rămas cu o respiraţie sacadată… diferită de cea obişnuită… Am sunat doctorul şi mi-a zis să vin din nou dimineaţa următoare la cabinet să mai facem o tură de antiinflamatoare… dar că respiraţia va rămâne aşa până voi elimina elementul la care e alergică… Ce pot să mai elimin? Curăţenia este foarte ok… praf foarte puţin… şterg zilnic… covoare doar de estetică, nu sunt mari sau voluminoase, din acelea “pufoase, cu laţe”… Le-am luat tocmai pentru ea... să poată trage de ele fără să se facă urâte şi să putem aduna părul de pe ele mai uşor. Dacă are alergie la acarieni… ce fac? sau la ciuperci, mucegaiuri (care se fac iarna în anumite zone... nu am ce să le fac… chiar şi cu dezumidificator şi curăţare cu hipoclorit - cel din urmă miroase foarte rău, nu pot da foarte des... doar vara)? Și la polen? N-o mai las la geam? Ea nu iese deloc afară…doar stă pe geam… Vă rog sfătuiţi-mă cu ceva…din experienţa dumneavoastră. Aş mai vrea să ştiu dacă se pot face ceva analize pentru a determina alergenii... să ştim de ce să ne ferim.Suntem dintr-un oraş mai mic (Reşiţa) unde sunt puţini veterinari, iar analizele, cele care se fac, se fac cu ajutorul medicilor de la spitalul judeţean - cu aparatura lor... deci un pic mai ciudat... Aş putea duce pisica la Timişoara (fiind oraşul cel mai mare din zonă şi drumul cel mai scurt pentru ea), dar v-aş ruga să-mi recomandaţi pe cineva.... Să mai spun că este o pisicuţă persană, în vârstă de 7 ani, şi a stat în acelaşi apartament de la un an… de când am primit-o, deci de 6 ani… schimbări majore nu au fost. Este tot mediul ei, am renovat acum doi ani…total….dar pentru schimbări în bine, fără covoare, mai uşor de curăţat…mai curat, mai sănătos. Aştept orice fel de răspuns… Sunt disperată…nu vreau să o dau sub nici o formă…dar nici nu vreau să o văd cum se chinuie să respire…Vreau să elimin ceea ce îi provoacă alergia… Sau să aflu la ce anume e alergică…pentru a-i face vreun vaccin folositor…dacă este aşa ceva şi pentru ele. Mulţumesc. Diana R: Cea mai frecventă cauză a tulburărilor respiratorii la pisică o reprezintă bolile de inimă. Având în vedere că medicul la care aţi fost a depistat şi un murmur ventricular ar trebui să mergeţi să-i faceți şi un EKG pentru a vedea dacă există o problemă mai serioasă la acest nivel. Cel mai bine ar fi să mergeţi totuşi la un cabinet veterinar unde să fie un medic specializat în cardiologie. Din păcate nu vă pot recomanda pe cineva din Reşiţa sau alt oraş decât Bucureşti deoarece nu cunosc. Căutaţi dumneavoastră pe site-uri ce cabinete aveţi în zonă şi în general se găsesc şi forumuri pe care se discută ce medici sunt mai buni la cabinetul x sau y şi orientându-vă după asta puteţi găsi mai uşor un medic bun. În afară de cardiopatii poate fi vorba într-adevar şi de un alergen. Hipocloritul de sodiu poate fi şi el o cauză a alergiei. Vă recomand să nu îl mai folosiţi cel puţin o perioadă până este depistată cauza problemei.Chiar dacă l-aţi folosit cu ceva timp în urmă, alergiile se manifestă pe termen îndelungat astfel nu este exclus să fie vorba de o intoxicaţie cu hipoclorit. În cazul în care este vorba de o alergie provocată de acarieni, ideal ar fi să vă deparazitaţi pisica în mod regulat, nu numai datorită faptului că aceştia pot da alergii însă ei sunt responsabili şi de alte boli. Având totuşi o pisică de apartament nu văd de ce acarienii ar reprezenta o problemă. După o deparazitare externă a pisicuţei şi a locuinţei, nu mai aveţi de ce să vă faceţi griji în această privinţă decât în situaţii excepţionale cum ar fi, de exemplu, dacă intraţi în contact cu un animal infestat ducând astfel paraziții la pisicuţa dumneavoastră. De asemenea, aveţi grijă cu substanţțele pe care le folosiţi pentru curăţenie. Acestea folosite în exces sau nediluate suficient, pot produce iritaţii la nivelul căilor respiratorii. Puteţi să faceţi şi un test pentru a determina la ce este alergică pisica dumneavoastră. Acesta se face prin inocularea intradermică a diferite substanţe. Reacţia pozitivă la un anumit potenţial alergen se manifestă prin tumefierea locului de inoculare. Astfel veţi ştii ce anume cauzează alergia pentru a ştii de ce să vă feriţi exact pe viitor.
Maxi Pet | 20.05.2024.
Medic veterinar, MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti Î: Bună ziua. Am un motănel luat din faţa blocului, cred că are un an, un an şi ceva. Ce vaccinuri trebuie sa îi fac, având în vedere că el nu are vaccinuri făcute, fiind maidanez? Va fi protejat cu aceste vaccinuri de anumite boli sau e prea târziu?Mulţumesc. CătălinaR: Vaccinarea animalelor de companie este deosebit de importantă, fie că discutăm despre iepuri, câini, pisici etc, întrucât bolile virale sunt deosebit de periculoase, putând produce efecte nedorite pentru tot restul vieţii sau, în cel mai rău caz, moartea animalului. Plecând de la premiza că este mai bine să prevenim decât să tratăm, vă recomand cu căldură să efectuaţi vaccinarea motanului cu un vaccin polivalent împotriva panleucopeniei feline, calicivirozei, rinotraheitei şi chlamidiozei. Incidenţa acestor maladii nu este la fel de ridicată ca la câini, însă oricând pisicile pot contacta aceste boli. În mod normal, vaccinarea pisicilor se efectuează începând cu vârsta de 3 luni, atunci când pisicile devin receptive la aceste boli. În cazul dumneavoastră, întrucât motanul nu a efectuat nici un vaccin până la această vârstă, vaccinarea este recomandată şi binevenită. Aceasta nu ţine cont de vârstă, însă este de preferat, atunci când este posibil, să se efectueze de la vârsta de 3 luni. Nu uitaţi să efectuați deparazitarea internă în prealabil. În urma unui consult, medicul veterinar va evalua starea de sănătate a motanului şi va stabili momentul oportun în care se va efectua vaccinul polivalent. Nu uitaţi că efectuarea vaccinului antirabic este obligatorie prin lege, astfel încât valenţa antirabică va fi adăugată la vaccinul polivalent. De asemenea, mai puteţi găsi şi alte informaţii referitor la acest subiect în cadrul răspunsurilor anterioare la întrebări pe aceeşi temă: "Vaccinarea pisicuţei" şi "Efectuarea acasă a vaccinului antirabic".
Medic veterinar | 20.05.2024.
Ciprian Balbuzan, dr. med. vet., MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti Î: Bună ziua. Am o pisică de 2 ani şi jumătate, am adoptat-o de afară. De ce o dor picioarele din spate? Când o iau în braţe îi place că o alint, dar în acelaşi timp se enervează... şi când o pun la loc se linge pe lăbuţele din spate. Îi miroase gura oribil. Îi dau mâncare umedă şi uscată de pisici Whiskas (de la această mâncare să-i miroasă gura?). Cântăreşte în jur de 5-7 kg. Vă mulţumesc, Lucia R: Ținând cont de faptul că pisica a fost adoptată, după ce a petrecut o bună parte din viaţă afară, este posibil ca aceasta să fi fost privată în special în perioada de creştere de nutrienţi importanţi pentru dezvoltare (calciu, fosfor, vitamine), neajuns care se resimte astăzi la pisica adultă. Astfel, şchiopăturile pot fi consecinţa mineralizării insuficiete a oaselor sau a articulaţiilor. În cazul în care pisica este supraponderală, greutatea care apasă pe articulaţii poate fi un motiv în plus pentru şchiopătare. Pentru diagnosticarea unei afecţiuni articulare sau osoase, vă recomandăm să faceţi o vizită la medicul veterinar, acesta fiind cel mai în măsură să vă precizeze natura afecţiunii. Respirația urât mirositoare este cel mai adesea rezultatul prezenţei tartrului dentar, mai ales în cazul hrănirii cu hrană moale sau umedă. Nu pot să vă precizez dacă hrana Whiskas este cauza tartrului sau a respiraţiei urât mirositoare, în orice caz vă putem oferi alternative la problema pisicii dumneavoastră. Asiguraţi-vă că aţi efectuat deparazitarea internă în mod regulat (la interval de 4-5 luni), dacă pisica prezintă leziuni la nivel dentar sau gingival (carii, tartru, placă bacteriană, abcese etc). Pentru toaleta dinţilor puteţi folosi periuţă şi pastă de dinţi specială de la ORMA NATURALI, spray GERMOSTOP BUCAL sau hrană special destinată precum HILLS ORAL CARE sau t/d, ROYAL CANIN DENTAL etc. Hrana uscată este de preferat celei umede, întrucât asigură un periaj mecanic în timpul masticaţiei. Înainte de a acţiona în cazul ambelor probleme, vă rugăm să efectuaţi o vizită la medicul veterinar pentru mai multe detalii.
Ciprian Balbuzan, dr. med. vet. | 20.05.2024.
Ciprian Balbuzan, dr. med. vet., MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti Î: Bună ziua. Am o pisică adultă, are 15 ani pisiceşti! Mănâncă frecvent ( 4-5 ori /săptămână) câte o porţie de maxim 30 gr ficat sau rinichi de porc! Considerând vârsta, e total contraindicat, sau se admite? Este de preferat ca organele respective să fie fierte în prealabil? Deşi... gustul se modifică! Ce mă sfătuiţi? Multumesc! Doina R: Atât ficatul, cât și rinichii au un conţinut ridicat de fier şi vitamina A (mai mult în ficat), care au un rol benefic în regenerarea epiteliilor şi prevenirea anemiei feriprive. În cantităţi reduse, aceste alimente nu au cum să facă rău, însă nu se recomandă administrarea acestora pe termen lung. Hipervitaminozele sunt la fel de dăunătoare precum hipovitaminozele, iar cantităţile ridicate de vitamina A (retinol) pot fi la fel de uşor dăunătoare. Evitaţi doar excesele de organe proaspete în special în perioada de gestaţie. Nu aţi specificat ce sortimente de hrană administraţi zilnic pisicii, însă aproape toate tipurile de hrană au un conţinut adecvat de minerale şi vitamine care să ofere pisicii necesarul zilnic de nutrienţi. Din acest motiv, în cazul în care folosiţi des în hrana pisicii organe proaspete, scădeţi cantitatea de hrană uscată administrată pentru a preveni hipervitaminozele. Prin procedeul de fierbere se distrug cu uşurinţă vitaminele C, A şi E, însă conţinutul de minerale rămâne intact. Prin fierbere, odată cu îndepărtarea apei utilizată la fiert se pot pierde şi cantităţi însemnate de proteine sau lipide, astfel valoarea nutritivă a alimentelor scade. Rămâne astfel să administrăm pisicii cantităţi moderate de hrană, care nu trebuie să depăşească necesarul zilnic caloric.
Ciprian Balbuzan, dr. med. vet. | 20.05.2024.
Loredana Sava, dr. med. vet, MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti Î: Bună ziua. Pisicuţa mea de un an şi trei luni a fost sterilizată acum 6 luni. După această operaţie, a fost neastâmpărată şi a tot sărit să ajungă la o fereastră. I-a ieşit o umflătură la abdomen, în partea de jos. Am fost cu ea la medicul veterinar, a spus că are hernie şi ne-a recomandat operaţie. Întrebarea este: ce implică această operație, umflătura se poate mări? Vă mulţumesc anticipat, Manuela R: Hernia reprezintă exteriorizarea unei porţiuni din intestin printr-o ruptură a peretelui abdominal. Dacă este de mici dimensiuni nu pune viaţa animalului în pericol, însă aceasta se poate mări angrenând o porţiune mai mare de intestin, ceea ce poate afecta sănătatea acestuia. Complicaţiile ce pot apărea odată cu hernia abdominală sunt volvulus, torsiune, invaginaţie intestinală şi în funcţie de localizarea herniei, se poate întâmpla să hernieze chiar şi vezica urinară. Hernierea unei porţiuni de intestin poate duce la gangrenă intestinală, ceea ce poate pune în pericol viaţa animalului dacă nu se intervine la timp. În cazul hernierii vezicii urinare, urina rămâne blocată la acest nivel conducând la intoxicarea cu uree a animalului. Intervenţia chirurgicală pentru acest tip de afecţiune este de complexitate redusă, deci nu trebuie să vă faceţi probleme din acest punct de vedere. Singurul aspect care poate crea probleme este anestezia, însă la animale tinere riscurile sunt extrem de reduse. Acestea ar exista numai în situaţia în care pisicuţa dumneavoastră este supraponderală sau are alte probleme de sănătate. Însă şi în acest caz, medicul va doza cu siguranţă cantitatea de anestezic în concordanţă cu vârsta şi starea animalului astfel încât riscurile să fie cât mai mici.
Loredana Sava, dr. med. vet. | 20.05.2024.
Ciprian Balbuzan, dr. med. vet., MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti Î: Bună ziua, Am un motan de 2 ani castrat (acum 1 an), de aproximativ 7kg, sănătos şi vioi. Mă interesează ce mâncare ar trebui să îi dau pentru a-i menţine starea de sănătate, având în vedere informaţiile de mai sus. Acum el mănâncă doar Whiskas - mâncare uscată şi umedă - pe care o adoră. Am înteles însă că nu este sănătoasă această mâncare. I-am cumpărat o dată Purina (nu mai ţin minte exact sortimentul) şi nu prea a mâncat. Vă rog să mă sfătuiţi astfel încât să am un motan sănătos mulţi ani. Mulţumesc! Alexandra R: Aş fi vrut să îmi oferiţi mai multe detalii referitoare la motanul dumneavostră, în sensul dacă motanul este de talie mai mare, întrucât cele 7kg depăşesc cu mult media de greutate a pisicilor adulte. În cazul în care motanul aparţine uneia dintre rasele de talie mare (Main Coon, Albastră de Rusia, Norvegiană de pădure etc.) greutatea pare să fie potrivită. Dacă motanul este de rasă obişnuită, atunci ne referim cel puţin la o pisică cu supraponderală sau obeză. Castrarea, datorită modificării comportamentului animalului după operaţie, poate induce în mod indirect, în cazul unei hrăniri necorespunzătoare, probleme ale tractului urinar sau riscul îngrăşării excesive. Whiskas, hrana pe care o administraţi dumneavoastră, poate fi încadrată în gama de hrană Premium, o hrană bună calitativ, dar din păcate nepotrivită pentru necesităţile motanului dumneavoastră. Pentru a preveni eventualele neajunsuri legate de aparatul urinar sau de obezitate, mai potrivite ar fi produsele din categoria Super Premium, după cum urmează: ROYAL CANIN YOUNG MALE, ROYAL CANINE STERILIZED, HILLS NEUTERED CAT, BRIT CASTRATE, PURINA AFTER CARE, etc (ordinea este pur întâmplătoare), produse pe care le puteţi oricând regăsi la magazinul nostru MAXI PET. Toate aceste produse previn apariţia calculilor urinari şi a îngrăşării, ducând pH-ul urinar în jurul valorilor de 6,0-6,2, unde nu se dezvoltă nici un fel de calcul.Existând o gamă destul de variată de produse special concepute în acest sens, puteţi alege şi în funcţie de gusturile motanului dumneavoastră.
Ciprian Balbuzan, dr. med. vet. | 20.05.2024.
Loredana Sava, dr. med. vet, MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti Î: Bună ziua! Vă rog să mă informaţi şi pe mine cu privire la motănelul meu de 1 an jumatate, în urmă cu 3 săptămâni i-am făcut operaţia de castrare deoarece avea tulburări grave hormonale, cum de altfel cunoaşteţi cu marcarea teritoriului şi mieunat, foarte neliniştit etc! Motanul are un istoric de boli destul de sever: suferă de o Lordoză Lombară Gradul II, în trecut pe la vârsta de câteva luni făcând multiple episoade (în jur de 4) caracterizate prin semipareze, tulburări de mobilitate ale membrelor inferioare şi stare de rău generală (practic nu se mai putea mişca). În urma unor tratamente cu antibiotice (amoxicilină şi A.C.-Synuloxul), prednison, comprimate cu minerale şi vitamine injecţii cu Calciu i.m., şi-a mai revenit puţin şi pot spune că în prezent este bine, chiar dacă coloana se vede că îl mai supără. În ciuda acestor lucruri am decis să îl castrăm de curând şi acum este bine, s-a liniştit. Dar ceea ce mă tulbură pe mine este că de câteva luni are episoade de rinită şi de conjuctivită (îi curg ochii şi are năsucul injundat) care postoperator (castrare) s-au agravat şi anume săptămâna aceasta observ că are mici episoade de polipnee, strănută des şi îi curg ochişorii mai des. Menţionez faptul că el nu mănâncă mâncare comercială, ci gătită (piept de pui, peşte, orez, ou fiert), dar cu toate acestea cântăreşte uşor peste 3 kg. Vreau să vă menţionez şi faptul că atunci când au început episoadele de rinită alergică (au fost şi episoade cu epistaxis) i-am facut şi o săptămână tratament cu dexametazonă + amoxicilină oral (este un preparat comercial FENAZON). Mă gândesc totuşi la următoarele variante, în ciuda spuselor medicilor: motanul meu este alergic la o substanţă dezinfectantă cu care mai spăl prin casă, rinita este de etilogie virală sau bacteriană, sau suferă de o tulburare respiratorie severă care în urma contaminării unui virus/bacterie i-a slăbit imunitatea şi practic se repetă la nesfârşit datorită imunităţii scăzute.... Vă rog să îmi daţi un sfat şi să mă ajutaţi deoarece vă spun sincer medicii veterinari la care am fost mai mult l-au îndopat de antibiotice şi tare mă tem că a devenit rezistent. Mulţumesc mult! Numai bine! Andreea R: După spusele dumneavoastră trag concluzia că motănelul are rinită şi conjunctivită dinaintea operaţiei de castrare. Ideal ar fi fost să specificaţi acest lucru medicului la care aţi fost. Acestea sunt simptome ale unei boli şi în nici un caz nu au vreo legătură cu operaţia de castrare. Febra, rinita, secreţiile nazale şi strănutul pot fi semne ale unei boli infecţioase specifice pisicilor, Rinotraheita infecţioasă felină, produsă de un Herpesvirus. În cazul în care boala nu este tratată se poate complica cu pneumonie. Pisicile ar trebui imunizate împotriva acestei boli la vârsta de 8-9 săptămâni, urmat de rapel la interval de 2 săptămâni şi apoi anual. Pisicile neimunizate care au trecut prin boală rămân purtătoare toată viaţa. Tot ce putem face este să prevenim apariţia infecţiilor secundare prin antibioterapie. Dacă dumneavoastră credeţi că poate fi vorba de o rinită alergică, ar fi indicat să nu mai folosiţi acea substanţă. Sau dacă o folosiţi totuşi, să clătiţi foarte bine cu apă caldă. În momentul în care ne achiziţionăm un animal trebuie să fim foarte responsabili şi precauţi în ceea ce priveşte folosirea substanţelor dezinfectante şi trebuie să avem grijă chiar şi cu locul în care le depozităm. Acestea nu ar trebui să fie accesibile animalelor, deoarece le pot ingera şi pot duce la intoxicaţii grave. În concluzie, vă sfătuiesc să nu mai folosiţi acest tip de detergent, şi dacă după câteva zile, o săptămână persistă semnele clinice ar fi indicat să mergeţi totuşi la un cabinet veterinar pentru un consult de specialitate.
Loredana Sava, dr. med. vet. | 20.05.2024.
Loredana Sava, dr. med. vet, MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti Î: Bună ziua, am o pisică de 14 ani cu probleme de digestie încetinită, dureri de dinţi şi apetit alimentar scăzut. Vă rog să mă sfătuiţi ce vitamine pot să îi cumpar şi ce tip de hrană. Menţionez că în prezent mănâncă doar hrană pate de la GOURMET, refuză alt gen - bobiţe sau hrană la plic - bucăţi. Vă mulţumesc anticipat, Andreea Oana R: Datorită faptului că pisica dumneavoastră este bătrână nu cred că mai este cazul să vă gândiţi la schimbarea tipului de hrană, deoarece acest lucru va fi foarte dificil dacă nu chiar imposibil. Stilul alimentar s-a format deja, iar în cazul în care veţi încerca totuşi să-i schimbaţi alimentaţia, cu siguranţă veţi primi drept răspuns din partea pisicuţei, refuzul total al hranei. Din păcate, şi problemele dentare sunt cauzate tot de hrana exclusiv umedă. Hrana uscată este foarte bună pentru curăţarea danturii şi în consecinţă, pentru prevenirea tartrului. Odată cu apariţia tartrului, intervin şi afecţiunile gingivale, inclusiv durerea şi evitarea hranei uscate. Nu ştiu exact de unde a început lanţul problemelor, însă din spusele dumneavoastră, tind să cred că pateurile Gourmet au fost hrana exlusivă a pisicuţei dumneavoastră pe toată durata vieții. În concluzie, dacă înainte refuza hrana uscată doar dintr-un moft, acum o va refuza cu atât mai mult datorită problemelor gingivale. Singurul lucru pe care îl mai puteţi face acum, este să mergeţi la un cabinet veterinar pentru un examen al cavităţii bucale şi eventual efectuarea detartrajului. Chiar dacă se va rezolva această problemă, după cum am mai spus, ea tot va refuza hrana uscată şi este destul de târziu să-i schimbaţi obiceiurile. Însă, ar trebui să luaţi în considerare şi periajul dinţilor, fiind singura metodă prin care vă puteţi asigura că va avea dantura curată. Tulburările digestive şi apetitul alimentar scăzut sunt şi o cauză a vârstei înaintate. Şi în această situaţie vă recomand vizita la un cabinet veterinar, acest lucru fiind oricum necesar la această vârstă.
Loredana Sava, dr. med. vet. | 20.05.2024.
Î: Bună ziua. Am descoperit magazinul în căutarea mea de informații privind creșterea pisicilor și urmează să vă vizitez. Până atunci, vă rog să îmi răspundeți la o întrebare legată de o pisicuță, respectiv, la câte zile de la fătare poate fi sterilizată? Vă mulțumesc. Sorin R: Pisicile pot fi sterilizate imediat după ce nu mai alăptează puii. Sterilizarea duce la întreruperea furnizării hormonilor ce determină glandele mamare să producă laptele, așadar cantitatea de lapte produsă va scădea progresiv până la o cantitate insuficientă pentru a hrăni pisoii, iar apoi va înceta, caz în care, în funcție de vârstă, va trebui să îi hrăniți cu lapte praf destinat puilor de pisică sau să îi înțărcați. În ceea ce privește puii, aceștia pot fi castrați chiar înainte de primul ciclu ( în cazul femelelor) sau după încheierea dezvoltării corporale ( în cazul masculilor). Aceste puncte de reper variază de la o rasă de pisică la alta. Sterilizarea timpurie a masculilor duce la dezvoltarea incompletă sau la nedezvoltarea caracterelor masculine specifice, deoarece hormonii secretați de testicule contribuie la manifestarea lor.
Maxi Pet | 20.05.2024.