Întreabă Veterinarul!

Laura Dorca, dr. med. vet, MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti    Î: Bună ziua! Am o cățelușă Yorkshirre Terrier de 12 ani și, cel mai probabil, odată cu vârsta au apărut și problemele. Aude doar sunetele înalte( aspiratorul, soneria, strigăte) și am observat că uneori o doare o ureche când este atinsă, dar la stersul în urechi nu reacționează (i-am dat Aurizon și Gentocin octic). Există ceva gen Audispray pentru prevenirea otitei? Mi s-a spus că are și început de cataractă și mi s-a recomandat Quinax. I-am dat de 3 ori până acum, este ok dacă continui, ajută? De asemenea, când se joacă, deseori se îneacă și tușește. Vă mulțumesc! Diana   R: Printre semnele îmbătrânirii câinelui se enumeră: pierderea auzului; scăderea acuității vizuale; afecțiuni dentare; incontinența urinară sau digestivă; îmbătrânirea creierului; probleme articulare probleme dermatologice probleme cardiace; obezitate.       Toate aceste semne necesită multă atenție, răbdare și afecțiune din partea Dvs.  De asemenea pentru prevenire e bine să faceți vizite trimestriale medicului veterinar curant.   După ce câinele a depasit vârsta de șapte ani, alimentația lui zilnică va deveni mai ușoară, se va micșora cantitatea de dulciuri, procentul de grăsimi din hrană, carnea (dacă exista în alimentație), înlocuindu-le cu hrană specială pentru câini seniori. Este bine de știut că un câine de talie mare îmbătrânește mai repede ca un câine de talie mică și de aceea el trebuie să facă mai multă mișcare.       Diminuarea acuității auditive este una din problemele majore ce apar la câinii geriatric. Aceasta poate fi completă sau incompletă, unilaterală sau bilaterală.       În general, se observă că animalul nu mai răspunde la propriul nume, comenzi sau la jucării ce faceau zgomot intens.       Cauzele acestei afecțiuni sunt reprezentate de: afecțiuni ale conductului auditiv - inflamații ale canalului auditiv extern, boli ale conductului (îngustarea acestuia determinată de ruptura de canal sau tumori); afecținui ale sistemului nervos - degenerare nervoasă, tumori ce afecteză nervii responsabili cu auzul, inflamații sau infecții ale urechii interne, traumatisme; intoxicații și medicamente ce pot duce la pierderea auzului: precum medicația cu antibiotice (amininoglicozide, polymyxina, cloramfenicol); cu antiseptice (alcool, clorhexidină); cu diuretice; chemoterapia;  intoxicația cu metale grele (arsenic, mercur, fier) sau medicația ceruminolitică.       Tratamentul acestei afecțiuni, de cele mai multe ori, nu există sau poate fi corelat cu cauza ce a dus la apariția surdității, astfel pentru a stabili cu adevărat cauza și un tratament adecvat vă recomand să mergeți la un cabinet veterinar.       Dacă există o infecție sau inflamație a canalului auditiv intern, mediu sau extern (otită internă, medie, externă) tratamentul include antibiotice, antiinflamatorii,sau medicație ce acționează asupra fungilor sau paraziților (Otodectes).       Există soluții cu rol ceruminolitic, însă cel mai bine e să le folosiți în urma indicațiilor medicului veterinar curant.       Catarcata reprezintă opacifierea cristalinului determinată de factori diverși, zonele de opacifiere având forme, localizări și mărime variate. Are două forme congenitală sau dobândită pe parcursul vieții.       Cataracta se manifestă prin scăderea acuității vizuale datorită pierderii transparenței cristalinului. Culoarea pupilei variază de la cenușiu la alb porțelaniu.       Cauzele ce determină apariția cataractei dobândite sunt următoarele: patologice (diabet sau disendocrinii); secundar altor afecțiuni oculare (plăgii corneene penetrante, uveite, glaucom, tumori intaoculare etc.); în urma unor medicații; traumatice; în urma electrocutării; intoxicații (cu naftalină); vârsta.       Diagnosticul cataractei se pune pe baza semnelor clinice, coroborate cu ecografia oculară și electroretinografia. Tratamentul acesteia diferă în funcție de stadiul evolutiv al afecțiunii. Acesta poate fi medicamentos sau chirurgical. Tratamentul medicamentos se realizează, în cazul cataractelor incipiente și imature, cu colire ce regenerează metabolismul cristalinului, întârziind evoluția procesului, protectoare vasculare capilare retiniene, vitamina A și E.       În evoluția ei, cataracta se poate complica cu subluxație sau luxație de cristalin, glaucom, cheratită traumatică sau uveită. Taote aceste complicații au prognostic rezervat, iar uneori singura soluție este avulsia globului ocular, de aceea este foarte important să mergeți la medicul veterinar, pentru un tratament adecvat.       Tusea pe care o descrieți ce apare în urma unui oarecare efort și corelat cu vârsta companionului Dvs. poate fi semnul unor probleme cardiace. De aceea vă atrag, din nou, atenția că e, neaparat, necesar să faceți o vizită medicului veterinar curant. 

Laura Dorca, dr. med. vet, MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti    Î: Bună ziua. Am un beagle de doi ani și jumătate,"absolvent" al unui curs de dresaj la Timișoara, surprinzător de cumințel, dar puțin cam rotunjel-cca.18 kg. Se hrănește numai cu produse de la Dvs. în cantitățile indicate  pe ambalaj. În weekend, la casa de vacanță, plec cu el pe munte câte 3-4 ore, în rest aleargă liber prin grădină iar în cursul săptămânii, stă singur în casă cam 8 ore/zi și doarme per total cam 12-14 ore pe zi. Vă rog, dați-mi o sugestie pentru a-l aduce la o greutate optimă și sănătoasă. Vă mulțumesc ! Alexandru   R: Principala cauză a problemelor de greutate o constituie dieta câinelui precum și lipsa exercițiilor fizice sau poate apărea în urma perioadelor de recuperare după boli sau intervenții chirurgicale. De asemenea luarea în greutate la câini poate fi simptomul unor dereglări hormonale sau chiar al unei predispoziții genetice. Rase predispuse obezitații: Bulldog Englez, Beagle, Dachshund, Pug, Dalmatian și Cocker Spaniol. Pentru evaluarea greutații câinelui pe lângă cântărirea efectivă, trebuie să îl palpați, Dvs. sau medicul veterinar curant, în zona coastelor, lombară, coadă şi cap.  Rezultatele sunt apoi comparate cu standardul rasei. În cazul în care un câine este obez, acesta va avea o greutatea corporală în exces de aproximativ 10-15%. Printre efectele negative ce pot apărea în urma obezitații se enumeră: boli cardiace, diabet, hipertensiune, probleme ortopedice cum ar fi încrucișări de ligament, osteoartrita, probleme respiratorii, diverse forme de cancer.   Trebuie să țineți cont de faptul că exercițiile fizice sunt foarte importante pentru menținerea greutații corporale, precum și administrarea unei  hrane adecvate în conformitate cu talia și greutatea câinelui (vezi indicațiile de pe ambalajul fiecărui producător) administrată în 2-3 porții egale, fără a o lăsa la discreție. Dacă  oferiți și alte recompense sau gustări veți scădea din cantitatea zilnic recomandată de producător.   Înainte de orice prescriere a unui program împotriva obezitații, se stabiliște greutatea țintă în funcție de rasă, sex, constituție și fiecare individ în parte. Ar fi indicat ca, câinele să fie consultat de un medic veterinar, și să se stabilească împreună cu acesta un program de dietă adecvat.   În magazinul Maxi Pet puteți găsi pentru acestă problemă următoarele diete: Advance Obesity, Royal Canin Obesity sau Satity Suport sau Weight Control, Purina Obesity Management sau Hill's R/D sau W/d.   Toate aceste diete sunt asemanătore, și au în comun următoarele proprietăți: reducerea pierderii masei musculare cu 30% , datorită conținutului proteic ridicat; menținerea mobilitații normale a articulațiilor ce sunt suprasolicitate în cazul animalului supraponderal deoarece au în compoziție sulfatul de condroitină și glucozamină; au un conținut crescut de minerale și vitamine, pentru a compensa efectul restricției energetice; au un conținut crescut de fibre, ce aujută la menținerea stării de sațietate și evitarea senzației de foame continuă. După ce o să ajungeți la greutatea ideală pentru cațeluș (poate câteva luni), pentru a-i menține greutatea o să folosiți Royal Canin Weight Control sau Hill's W/D sau puteți folosi o hrană de calitate sortimentul Light, precum cea de de la Acana, Eukanuba, Hill's, Royal Canin etc.   Dacă știți faptul că are un stomăcel mai sensibil, mai ales la schimbările sortimentelor de hrană e bine să faceți o trecere treptată pe parcursul a 6-7 zile, amestecând produsul pentru obezitate cu hrana dată până acum.  

Mihaela Mincu, dr. med. vet, MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti    Î: Bună ziua! Am un ciobănesc mioritic în vârstă de 5 ani. În vară, culoarea excrementelor era albă iar acum, iarna, culoarea acestora este maro. De ce? cum e mai bine? Vă mulțumesc. MihneaR: Culoarea excrementelor diferă foarte mult de tipul de alimentație(în mod normal pot varia nuanțele de maro), dar pot indica și unele semne de boală. De aceea este foarte important sa observați culoarea, mirosul și consistența fecalelor, fiind un indiciu foarte important în evaluarea stării de sănătate a animalului. Vom descrie principalele culori ce pot apărea: Negru: fiziologic - apar în urma ingerării afinelor sau murelor (foarte rar la câine), patologic -de obicei se datorează unor hemoragii la nivelul tubului digestiv superior (scaunele conţin sânge digerat şi sunt comparate cu păcura la aspect purtând numele de melenă) sau în cazul intoxicaţiei cu plumb,dacă acesta pătrunde prin ingestie în organism. Rosu:  fiziologic - apar în consumul alimentelor roşii (sfeclă roşie) sau a unor medicamente antihelmintice           patologic - conţin sânge. Sursa hemoragiei poate fi la nivelul colonului sau a rectului. Poate indica o sângerare pe fond traumatic consecutiv ingerării de oase(se lezează mucoasa din cauza aşchiilor de os), fisuri anale, prezența de tumori la nivelul intestinului, boli virale. Galben: fecalele de culoare galbena pot indica un parazitism intestinal. Câinii se pot infesta prin apă, hrană, prin ingerarea de fecale contaminate aparținând altor animale. Verde:  fiziologic - apar după consumul unor cantităţi mari de alimente verzi (salată, spanac, iarbă - mai rar la câine).              patologic - pot apărea în tranzit intestinal accelerat sau, uneori, în disbioze (bilirubina nu mai este metabolizată). Alb-gri: fiziologic - consecutiv examenului radiologic cu tranzit baritat, consecutiv administrării de alimente cu conținut crescut de amidon, gluten, făină(pâine, batoane de amidon, cartof)             patologic  - fecalele de culoarea cimentului pot indică o obstrucţie biliară. Aceasta obstructie poate avea mai multe cauze, dar pentru oricare din ele este bine să faceţi o vizită medicului veterinar.   Mirosul fecalelor: Fecalele animalelor sănătoase sunt puțin mirtositoare. Dacă apare miros de putred, acru, ihoros are trebui să mergeți cu animalul la medicul veterinar  Consistenţa fecalelor: Consistenta fecalelor este de asemenea foarte importantă. Fecalele de consistență dură apar în cazul constiipației și poate fi cauzată de administrarea de alimente neechilibrate din punct de vedere al nutrimenților (o hrană lipsită de fibre), administrarea de oase în alimentație sau deperdiție hidrică. Constipația poate apărea și la animalel mature care nu mai depun efort fizic, iar tranzitul intestinal este foarte greoi.       Daca fecalele cainelui au forme lunguieţe şi subţiri înseamnă că rectul sau intestinul gros sunt îngustate din diverse motive(inflamații). De asemenea fecalele foarte groase şi mari pot indica probleme ale intestinului subtire. În oricare din cele doua variante este bine să apelaţi la medicul veterinar.       Diareea este un alt motiv serios de îngrijorare. În cazul în care câinele dumneavoastra are diaree indică o afecțiune serioasă la nivelul tubului digestiv (boli virale, bacteriene, parazitare) și trebuie să vă prezentașă de urgență la medicul veterinar. În acest caz animalul se deshidratează rapid, pierde cantitâți mari de electroliți și poate muri.  

Adriana Florentina Florea, dr. med. vet, MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti    Î: Bună ziua. Am un beagle de 4 luni și l-am învățat când a fost mic să facă într-un loc anume, cum îl pot învăța să se ceară afară când trebuie să își facă nevoile? Mulțumesc. DoruR: Pentru a învăța câinele să-și facă nevoile afară trebuie să urmați aceleași proceduri ca atunci cand l-ați învățat să-și facă nevoile în casă, într-un singur loc.   Trebuie să-i stabiliți acestuia un program strict de ieșit afară. În prima fază este bine să-l scoateți mai des (din 2 în 2 ore), iar treptat sa măriți intervalul dintre plimbări, ajungând în final să-l scoateți de 2-3 ori pe zi, în funcție de programul dumneavoastră.   Este foarte important să-l scoateți din casă după ce se trezește și după ce manâncă. Lăudați-l de fiecare dată când își face nevoile afară și eventual recompensați-l (imediat după ce a făcut, nu după ce ați intrat cu el în casă). Alegeți un loc aproape de casă unde să-și facă nevoile și duceți-l în lesă direct în acel loc în momentul în care îl scoateți din casă, urmând să continuați plimbarea după ce și-a făcut nevoile. Puteți să luați cu dumneavostră un șervețel sau o cârpa cu care ați sters în casă după el și să le duceți la locul stabilit, pentru a recunoaște mirosul.       Pe cât posibil, stabiliți un program regulat pentru masă, acest lucru ajutând la stabilirea rutinei în programul de ieșit afară.       Supravegheați-l cât puteți de mult în timp ce stă în casă, pentru a observa semnele care indică faptul că are nevoie să iasă afară și duceți-l afară imediat ce observați aceste semne. Când nu puteți să-l supravegheați, țineți-l închis într-un țarc suficient de mare pentru a putea sta întins, dar destul de mic încât acesta să nu dorească să-și facă nevoile acolo. Când îl scoateți din țarc, mergeți cu el direct afară, la locul stabilit pentru a defeca.       Dacă îl surprindeți în timp ce își face nevoile în casă nu îl speriați! Faceți un zgomot pentru a-l întrerupe, duceți-l afară și lăudați-l dacă își termină de facut nevoile acolo.  

Mihaela Mincu, dr. med. vet, MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti    Î: Bună ziua. Acum două săptămâni, câinele meu a sărit din pat, a alunecat pe parchet și a călcat strâmb pe piciorul drept din spate. Am fost cu el la trei medici veterinari în oraș care mi-au spus că are ruptură de ligamente și că nu este operabil. La radiografie nu s-a vazut nimic și datorită dimensiunii lui și vârstei; doctorii mi-au recomandat numai tratament medicamentos. Ar trebui totuși operat? Există și alte medicamente/suplimente bune pe care i le-aș putea da? Știu că ligamentele nu se repară singure însa va ajunge să mai meargă pe acel picior? I-am făcut și analizele și i-a ieșit ceva la ficat și anume GPT val 72 si Bilirubina 0.2.   Doctorul veterinar mi-a recomandat o mâncare hepato-protectoare de la Hills sau Royal Canin și a zis că până nu rezolvăm problema cu piciorul să nu administrăm medicamente pentru ficat. Vă mulţumesc. Maria R: Ruptura de ligament încrucișat este o afecțiune ce poate apărea la câini supraponderali (gradul de uzură al ligamentului  creşte foarte mult și  la un moment dat se rupe ) sau în urma unui traumatism (poate rezulta în urma căderii). Această afecţiune poate fi corectată chirurgical. Această intervenție se poate realiza de câtre un medic veterinar ortoped. Diagnosticul se poate pune pe baza semnelor clinice (imposibilitatea animalului de a face sprijin pe membrul afectat), pe examinarea clinică efectuată de către medicul veterinar(în interiorul articulației genunchiului se pot imprima mișcari de culisare, de alunecare, în direcții diferite, ale femurului faţă de tibie, lucru imposibil la piciorul sănătos)aceste exemene se pot completa cu efectuarea testelor cu specificitate ridicată RMN,artroscopie. Pentru a vedea dacă sunt afectate și țesuturile dure alăturate se recomandă efectuarea unei radiografii.       Se recomandă intervenția chirurgicală în cel mai scurt timp posibil(de la confirmarea diagnosticului) pentru a preveni apariția proceselor inflamatorii și a unei eventuale depuneri de minerale la nivelul zonei afectate.       Postoperator animalul va fi scutit de efort fizic și se va controla riguros greutatea animalului.            Intervenția chirurgicală se va efectua doar după efectuarea unor teste biochimice sanguine pentru a determina dacă animalul poate metaboliza eficient anestezicul. De obicei testele trebuiesc coroborate pentru a se putea formula un diagnostic privind o eventuală problemă hepatică.

Laura Dorca, dr. med. vet, MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti    Î: Bună ziua. Știu că sunt normale scurgerile de sânge imediat după fătare, dar deja au trecut aproape 2 luni, puiul (căci unul a supraviețuit) a fost și el înțărcat. Femela este de rasă bulldog englez, aceasta a fost prima fătare din care au rezultat 9 puiuți. Opt au murit din varii motive: s-au născut morţi (în afara placentei), s-a așezat ea pe câțiva în momente în care nu era supravegheată și unul a făcut pe la vreo săptămână pneumonie de aspirație. Având in vedere istoricul, sunt firești aceste scurgeri? Am observat de asemenea că de 2 zile (cam de când a fost dat puiuțul)are o umflătură destul de mare (10cm) și tare la unul dintre mameloane, în interior. Ce ar putea fi? Vă mulțumesc anticipat. Alexandra   R: Secrețiile vaginale anormale la cățele pot fi sub formă de mucus, sânge sau puroi. Acestea pot fi generate de numeroase cauze, de aceea vizita la medicul veterinar este obligatorie. Printre cauzele ce pot determina apariția secrețiilor anormale la nivel vaginal se numără: infecții ale tractului urinar; fetușii ce ar fi putut genera apariția unor rupturi la nivelulul peretelui uterin în timpul parturiției; tumora veneriană transmisibilă, tumora Stiker (ce ar fi putut fi contactată în timpul montei de la mascul) sau alte tumori maligne sau benigne de la nivelul segmentelor aparatului genital; retenția placentară; infecții vaginale, uterine (un eventual piometru cu cervix deschis); infecțiile cu Herpes virus pot genera secreții anormale precum și probleme cu puiuții după naștere; alte infecții mai pot fi generate de Pasteurella, Streptococci, E. coli sau Staphlococi. De asemenea, unele tratamente cu antibiotice sau tratamente hormonale pot provoca apariția secrețiilor vaginale anormale. Vizita la cabinetul veterinar vă va ajuta să găsiți cu exactitate cauza acestei probleme. Aici prin intermediul unor metode de diagnostic paraclinic (ecografie, examen al secreției vaginale) combinate cu o anamneză și un consult riguros vi se va pune un diagnostic cert și adminstra un tratament adecvat. Inflamarea glandei mamare poartă denumirea de mastită, iar aceasta poate fi generată de două tipuri de cauze: infecțioasă non-infecțioasă. Mastita apare de obicei după fătare la cațele sau pisici. Printre factorii de risc ce contribuie la apariția mastitei se enumeră: condiții de igienă precare, traume determinate de puiuți sau o infecție sistemică.   Aceata infecție poate fi localizată (cuprizând sinusul unei singure galnde mamare ), difuză la nivelul unei singure glande mamare sau poate cuprinde mai multe glande mamare. Laptele conținut de glanda mamară ce prezintă mastita poate fi neschimbat sau poate avea culoare și consistență diferite. Simptomele ce pot apărea sunt: glandă mamară dureroasă și foarte caldă la palpare; letargie; anorexie; febră.       Diagnosticul pentru mastita de origine infecțioasă se realizează  prin recoltarea unei probe de lapte și realizarea examenului microscopic cu punerea în evidență a celulelor inflamatorii precum și a agentului cauzal (de cele mai multe ori fiind Escherichia coli sau staphylococi). Aceata se tratează cu antibiotice cu spectru larg  ce trebuie alese în urma efectuării testelor de senzitivitate. Mastitele nonseptice se observă cele mai adesea în urma înțărcării. În acest caz glanda mamară este mărită în volum, dureroasă și caldă la palpare. Se tratează prin aplicarea unor comprese calde de 4-6 ori pe zi pe glandele mamare afectate. De asemenea puiuții trebuie să fie încurajați să se hrănească de la nivelul acestora. Însă dacă mastita apare la înțărcare, lactația poate fi diminuată prin reducerea hranei și apei până la sistarea totală pentru o perioadă de 24 de ore. În tot acest timp glanda mamară nu trebuie să fie stimulată. De asemenea hrăniți-l separat pe puiuț.  

Medic veterinar, MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti      Î: Am o cățelușă adusă de la țară, metis, în vârstă de aprox. 4 - 5 luni. I-am terminat toate vaccinurile și acum aș vrea să o castrez. Problema este că nu știu cum este mai bine pentru ea: să o castrez înainte să intre în călduri (până la 6 luni) sau după ce trece această perioadă (după 8 luni). Grija mea este că sterilizarea îi poate afecta creșterea normală. Vă mulţumesc. Irina R: În principal, în lumea medical-veterinară, se vehiculează mai multe teorii despre vârsta optimă pentru realizarea acestei intervenții chirurgicale.   1. Sterilizarea/castrarea se recomandă după ce animalul va fi maturizat complet, perioadă care poate varia individual și în funcție de rasă. Adepții acestei recomandari motivează că, până la atingerea maturitații, organismul animalului nu este complet dezvoltat și că hormonii sexuali au un rol important în dezvoltarea organismului astfel încat, dacă sterilizarea se face prea devreme, animalul riscă să nu se dezvolte complet și să nu își atingă maximul de potențial din acest punct de vedere. 2. Sterilizarea/castrarea se face înainte de primul ciclu de călduri la femele și înainte ca masculul să înceapă să se manifeste sexual. Cei ce susțin această recomandare motivează alegerea acestui interval de vârsta ca fiind optim deoarece se presupune că, până la această vârstă, animalele sunt maturizate și dezvoltate suficient pentru ca eliminarea gonadelor să nu mai pună probleme.   3. Sterilizarea/castrarea se poate face chiar si de la varsta de 4-5 luni, în situații speciale chiar și mai devreme. Adepții acestei opinii motivează că nu există riscuri asociate cu sterilizarea/castrarea la vârste fragede și că animalele sterilizate/castrate astfel nu au prezentat afecțiuni asociate. Cel mai indicat e ca animalul să fie evaluat de un medic veterinar ce va hotărâ, în mod personalizat momentul propice pentru sterilizare/castrare. Deci va trebui să țineți cont de opinia medicului veterinar curant, pentru că acesta decide momentul propice sterilizarii, în funcție de starea de sănătate a cățelului, de gradul de dezvoltare, de robustețe și de o serie de alți factori pe care numai medicul veterinar curant îi poate evalua într-un mod corect și obiectiv. Avantajele sterilizării ar fi următoarele: Øfemelă: prevenirea sarcinilor nedorite; prevenirea infecțiilor uterine; reducerea cazurilor de cancer mamar - dacă intervenția chirurgicală este relizată înainte ca femela să intre pentru prima dată în călduri. Ømascul: nu vă mai suferi de cancer la nivelul testiculelor; vor exista mai puține probleme cu prostata; mai puţin susceptibili tumorilor perianale. Creşterea în greutate după operaţia de castrare sau sterilizare a câinilor, respectiv a căţelelor, este un mit. Cu toate acestea, afecţiunea poate apărea în cazul în care proprietarul nu îi asigură câinelui o dietă adecvată și mișcarea zilnică. Pentru a evita luarea în greutate, câinele nu trebuie să fie hrănit excesiv, să se respecte în tocmai recomandările de dozaj ale fiecărui producător în parte. De asemenea, trebuie să se respecte dieta dată de medicul veterinar şi să i se dea zilnic să mănânce la aceleaşi ore. Sortimentul de hrana ales va fi cel din categoria light sau sortimente special destinate cainilor castrați.   

Daniela Chelaru, dr. med. vet, MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti    Î: Bună ziua. Am un cățeluș mic și frumos și super jucăuș, un bulldog francez care abia a împlinit 3 luni. Am observat că de două zile are o gâlmă sub piele, aproximativ în zona în care i-a fost făcut vaccinul. Vaccinul însa, a fost făcut acum 10 zile, deci nu prea văd legătura. Se simte ca un lipom, are un diametru de aprox. 2 cm și nu pare să îl deranjeze în vreun fel.   Nu am schimbat nimic în alimentația lui, nu l-am ținut în condiții climatice diferite de când l-am luat și până acum, el momentan văd că nu pare bolnavior, e la fel de jucăuș și poznaș. Dar aș vrea să îl duc la un doctor veterinar să vadă despre ce e vorba. Până atunci, aș dori să îmi spuneți dacă este ceva comun, dacă ați auzit de astfel de cazuri, ca să mă mai liniștesc un pic sau să mă documentez în vreun fel. Vă mulţumesc. Carla R: Vaccinurile conțin un antigen (care poate fi reprezentat de germeni atenuați, neutralizați sau părți ale acestora) care determină un răspuns imun pentru protecția acelui germen și mai conțin alte substanțe cum ar fi antibioticele, conservanți etc.      Reacțiile vaccinale au o paletă largă de semne clinice în funcție de tipul reacției și intensitatea acesteia. Pot apărea 4 tipuri de reacții: tipul I: cunoscut și ca anafilaxie (răspuns  alergic exagerat) tipul II: cunoscut ca reactţe citotoxică - în care se pot întâlni sângerări și apariția vânătăilor la animalele afectate tipul III:  apare prin formarea unui complex imun tipul IV: este o reacție întârziată care duce la apariția granuloamelor la locul injecției.   Granuloamele aceste pot apărea și în urma injectării antibioticelor, dar sunt ceva mai rare. Granuloamele pot apărea la câteva săptămâni după vaccinare, sunt nedureroase și cel mai frecvent se micșorează singure sau dispar.   Apariția nodulilor după vaccinare este destul de frecventă la câini. Acești reprezintă o reacție locală a sistemului imunitar. Ulterior lucrurile se pot complica prin apariția infecției la locul inoculării. De cele mai multe ori granuloamele de vaccin vor dispărea de la sine în câteva luni de la apariția lor. Apariția lor la o vaccinare nu înseamnă că vor apărea la fiecare vaccin administrat.                 În cazuri foarte rare se poate dezvolta o masă tumorală foate garesivă numită sarcom la locul injectării la câteva luni sau chiar ani de la incoulare. Aceste mase cresc foarte rapid, pot pune viața animalului în pericol și trebuie scoase chirurgical cât mai repede posibil.

Adriana Florentina Florea, dr. med. vet, MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti    Î: Bună ziua! Am un ciobănesc mioritic (56-58 kg ). Ce produse să aleg (din cele ce se gasesc la Maxi Pet ): 1. pipeta : Frontline sau Advantix 2. zgarda : Scalibor sau Kiltix   Vă rog să-mi precizați diferențele dintre mărci (periodă de eficiență, tipuri de paraziți). Câte zile trebuie să treacă între aplicarea pipetei și utilizarea zgărzii ? Vă mulţumesc. Nina R: Pipetele antiparazitare Frontline au ca substanță activă fipronil-ul. Acestea asigură protecția împotriva puricilor adulți, căpușelor și păduchilor pentru o perioadă de până la 4 săptămâni. Pentru câinele dumneavoastră este indicată pipeta Frontline XL (pentru câini cu greutatea cuprinsă între 40-60 kg).   Pipetele antiparazitare Frontline Combo au ca substanțe active fipronil și metopren. Acestea asigură protecția împotriva căpușelor și păduchilor pentru o perioadă de până la 4 săptămâni. Asigură protecția împotriva puricilor adulți și inhibă dezvoltarea ouălor, larvelor și pupelor ieșite din ouăle depuse de purici pentru o  perioadă de până la 8 săptămâni.   Pipetele antiparazitare Advantix au ca substanțe active permetrina și imidacloprid-ul. Acestea previn infestarea cu purici, căpușe și muște de grajd pentru 4 săptămâni. Protecția împotriva țânțarilor și a tăunilor este asigurată pentru o perioadă de 2-3 săptămâni. Fiind un animal de talie mare, pentru a avea eficiența scontată se recomandă aplicarea concomitentă a pipetei pentru câini peste 25 Kg (care este indicată pentru 25-40 Kg) și a unei pipete pentru câini cu greutate cuprinsă între 10-20 Kg.   Zgarda antiparazitară Scalibor conține deltametrin ca substanță activă. Aceasta asigură protecția împotriva căpușelor, țânțarilor și a muștelor de nisip timp de 5-6 luni, iar împotriva puricilor timp de 4 luni. Zgarda antiparazitară Kiltix are ca substanțe active propoxur și flumetrin. Asigură protecția împotriva infestării cu purici și căpușe pentru o perioadă de până la 7 luni.   Dacă doriți să folosiți concomitent zgarda și pipeta antiparazitară este indicat să aplicați pipeta la interval de o săptămână din momentul în care i-ați pus zgarda împotriva puricilor.   În ceea ce privește folosirea unui anumit tip de pipetă, eu vă recomand să le aplicați alternativ, deoarece folosirea unui singur tip de pipetă pentru un timp îndelungat poate duce la apariția rezistenței la substanța respectivă.

Adriana Florentina Florea, dr. med. vet, MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti    Î: Am 4 cățeluși care au făcut 6 săptămâni. Este indicat să îi spăl ținând cont că au început să mănânce, se bagă cu lăbuțele în castron, se murdăresc? R: Spălarea este un proces cu care trebuie să obișnuiți câinele treptat. Acesta trebuie familiarizat cu locul unde doriți să îl spălați. Dacă alegeți cada, atunci trebuie să îl puneți în cada goală la început și să îi oferiți recompense, astfel va înțelege că nu i se întâmplă nimic rău. Apoi, treptat, trebuie să introduceți apa, asigurându-vă că nu este nici prea caldă, nici prea rece. Apa va fi  până la nivelul genunchilor câinelui. Pe toată această perioadă recompensați animalul. Când s-a obișnuit puteți să folosiți dușul. Câinilor în general le place apa. Dacă prima baie se face corespunzător, la următoarele băi câinele va participa cu plăcere.       Urechile câinilor sunt sensibile la apa și, dacă accidental rămâne umezeală în ele după o baie, câinele riscă să facă otită. Băile prea dese pot fi dăunătoare câinelui, uscându-i excesiv pielea și predispunându-l afecțiunilor cutanate. Între îmbăieri, câinele se menține curat prin periere și pieptănare, acestea fiind suficiente pentru îndepărtarea firelor de păr moarte și a prafului care se adună în blană/păr. Există situații în care câinele se murdărește excesiv sau în care blana câinelui este pătată de substanțe care trebuiesc îndepărtate și atunci este necesar a se îmbăia, de exemplu: în urma unei plimbări afară pe vreme ploioasă; în urma unei băi în apa unui lac (aceste ape pot conține paraziți sau pot fi contaminate); dacă s-a murdărit cu o substanță uleioasă sau toxică (benzină, motorină, vopsea etc.); dacă trebuie să urmeze un tratament care implică îmbăieri (tratamentul dermatitelor); înaintea prezentării la o expoziție canină sau un concurs de frumusețe.   Câinele trebuie îmbăiat de 3, maxim 4 ori pe an. Dacă miroase neplăcut, încercați să eliminați cauzele sau, daca nu știți care sunt acestea, mergeți la medicul veterinar.   Pentru spălarea animalelor se recomandă utilizarea exclusivă a produselor veterinare, deoarece produsele de uz uman schimbă pH-ul pielii (care este diferit de cel al oamenilor) și predispun animalul la apariția problemelor dermatologice. Verificați întotdeauna temperatura apei și feriți urechile câinelui de apă! După baie, nu lasați câinele cu blana umedă afară, atunci când vremea este rece!   Având doar 6 săptămâni, cățelușii dumneavoastră sunt la începutul perioadei de vaccinare, perioadă destul de stresantă pentru ei din punct de vedere imunitar. Este de preferat să nu îi spălați până nu termină schema de vaccinare. Orice simptom apărut consecutiv îmbăierii (strănut, jetaj, conjunctivite, tuse) va determina amânarea vaccinării sau chiar va implica un tratament medicamentos ce va impune o perioadă de repaus pâna la efectuarea vaccinului următor.   Pentru a-i curăța în această perioadă puteți folosi cu încredere șampoanele sau loțiunile pentru curățare uscată sau șervețelele umede pentru căței, pe care le puteți găsi într-o gamă foarte variată în magazinele MAXI-PET. La două săptămâni după efectuarea ultimului vaccin din schema de vaccinare puteți începe să îi spălați. După baie, părul/blana trebuie bine uscat/ă și trebuie avut grijă să nu fie curenți de aer rece în spațiul în care îi țineți.

Daniela Chelaru, dr. med. vet, MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti    Î: Sunt fericita posesoare a unei cățelușe yorkshire, în vârstă de un an jumătate, a intrat a doua oară în călduri și aș dori să știu cât de grav e daca aș împerechea-o. Îmi doresc puiuți de la ea, nu pentru vanzare, am de gând să îi păstrez, nu am primit pedigree când am cumpărat-o din magazin. Am văzut pe internet că toată lumea este contra împerecherii dacă nu există pedrigree, pe mine nu mă interesează pedigree-ul și nu aș schimba-o nici pe 100 de căței cu pedigree. Ce presupune gestația, fătarea și tot procedeul? Vă mulţumesc. Mirela R:  Gestația este perioada de dezvoltare a fătului în uterul mamei. Gestația la câini dureazî în jur de 63 de zile, însă puii pot fi fătați și la 58-68 de zile. Pe perioada primelor 5 săptămâni nu se observă modificări fizice importante. După a 5-a săptămână se poate observa o creștere în greutate. Mărirea abdomenului este evidentă în ultimele 3 săptămâni. Glandele mamare se pot mări de la a 35-a, însă creșterea nu este evidentă decât până la a 45-a zi. Laptele este prezent cel mai devreme la 7-9 zile înainte de fătare, cel mai frecvent fiind la 1-2 zile înainte de fătare.  Mai multe informaţii despe acest subiect puteţi găsi în următorul articol Ciclul reproductiv al femelelor .   În timpul gestației apar și modificări comportamentale, mai ales la finalul acesteia, când femela poate începe să-și contruiască cuibul (poate rupe bucăți din ziare, materiale, pături etc).   Nutriția este foarte importantă atât pentru mamă cât și pentru puiuți. Se recomandă administrarea de hrană specială pentru mamă și pui cum ar fi Starter sau Puppy. Această hrană va trebui administrată până la terminarea perioadei de gestație și lactație. Hrana trebuie să fie de bună calitate și oferită la discreție în această perioadă. Apa trebuie oferită la discreție.   Pregătirea pentru momentul fătării   Pregătirea trebui să fie făcută înainte de fătare. Trebuie asigurat un loc în care să doarmă femela înainte de fătare, astfel vă asigurați că fătarea va avea loc în zona dorită de dumneavoastră. Trebuie sa fie destul de mic locul, asrfel încât puiuții să nu poată pleca din zona respectivă. Locul trebuie ales într-un loc familiar cățelei, însă destul de izolat de agitația casei.   Pentru a stabili mai exact când se apropie fătarea puteți lua temperatura rectală de două ori pe zi, începând din a 58-a zi de gestație. Temperatura în mod normal este de 38-39 grade Celsius. Cu 24 de ore înainte de fătare temperatura rectală scade cu aproximativ 2 grade.   Fătarea poate fi divizată în 3 etape. Etapele a doua si a treia se repeta pentru ficare pui.   Etapa 1 : mama este neliniştită, nervoasă, se izolează. Poate refuza hrana, chiar dacă i se oferă mancarea preferată. Această etapă poate să dureze 6-24 de ore. Etapa 2 : în această etapă încep contracțiile și expulzarea puilor. Frecvent un sac cu lichid verzui este eliminat prima dată. Acesta este urmat de pui și placentă. Prezentarea normală a puilui este cu botul înainte și abdomenul în jos. O treime din pui sunt totuși fătați cu trenul posterior înainte. Această prezentare este considerată normală la câini. După fătare mama deschide sacul, curăță puiul și taie cordonul ombilical.   Este posibil să fie necesar să interveniți dumneavoastră să efectuați aceste acțiuni în locul femelei. Asigurați-vă că sacul este îndepărtat de pe puiuț imediat dacă acesta nu este rupt în timpul expulzării.   Etapa 3 : este etapa de odihnă, care urmează fiecărei expulzări. De obicei durează 10-30 minute, dar poate avea variații de la câteva secunde la câteva ore.   În timpul fătării mama ar putea avea nevoie să meargă afară să urineze sau să defece. Supravegheați-o în cazul în care va făta un pui atunci când este afară.   Cățele pot făta în picioare, culcate, așezate. Dacă totul este normal lasați femela singură. Zgomotele și mișcarea distrag femela care nu se mai concentrează la procesul fătării.   Dacă femela nu acționează cum trebuie iată ce trebuie să faceți dumneavoastră : După expulzarea fătului îndepărtați toate membranele de pe acesta, curățați fața și îndepărtați mucusul din gură și nas. Masați puiul cu un prosop uscat pentru a-l usca și pentru a stimula respirația și circulația. După câteva minute de masaj puiul ar trebuie să înceapă să se agite și să plângă.   Cordonul ombilical ar trebui legat la distanță de 1,5-2 cm de corp cu o ață fină dar rezistentă și tăiat în partea nodului depărtată de pui. Aplicați o picătură de iod/betadină în capătul taiat al cordonului.   În cazul în care un pui rămâne blocat pe canalul de expulzare va fi necesară intervenția dumneavoastră imediat. Nu veți mai avea timp să sunați medicul sau sa mergeți la cabinet. Apucați puiul cu un prosop curat și trageți-l ferm, ușor. Nu trageți brusc. Tracțiunea poate fi aplicată până la 5 minute. Dacă după aceste 5 minute nu reușiți sunați medicul veterinar.   După fătare se recomandă vizita la medicul veterinar în 24 de ore de la fătare pentru examinare. Acest lucru este recomandat pentru a vă asigura ca totul este în regulă, că au fost fătați toți puii.   După fătare câteva zile femela mai poate avea descărcări vaginale și chiar eliminări de coaguli. Anunțați medicul dacă descărcările persistă mai mult de 7 zile sau dacă au culoare modificată sau miros neplăcut.   Asigurați-vă că puii sunt alăptați în primele 2-6 ore după fătare. Acest lucru le asigură anticorpii necesari pentru lupta împotriva bolilor în primele 6-8 săptămâni de vârstă. Acest anticorpi sunt absorbiți doar în primele ore după fătare.   Mențineți un mediu călduros. Temperatura camerei ar trebuie să fie minim de 22 grade Celsius (țineți cont de faptul că la nivelul podelei temperatura este cu aproape 10 grade mai mică decât la nivelul ochilor din cauza faptului că aerul cald se ridică). Evitați curenții de aer.   Puii în mod normal vor dormi în majoritatea timpului, vor avea un stomac plin și vor fi linistiți. Puiuții ar trebui să doarmă, să se trezească, să plângă, să se hrănească și din nou să doarmă. Plansul excesiv poate însemna apariția unor probleme (lapte insuficient, lapte modificat, mama nu alăptează puii sau puii nu se pot hrăni).   Puii nu pot defeca și urina singuri decât stimulați. În mod obișnuit acest lucru îl va face mama. În cazul în care acest lucru nu se întmplă cu un tampon de vată îmbibat în apă călduță trebuie să tamponați puiuții în regiunile genitală și anală pentru a stimula reflexul de defecare și micțiune. Acest lucru trebuie făcut după fiecare masă.   Puiuții vor deschide ochii în jurul vârstei de 2 săptămâni.   Înţărcarea se începe la vârsta de o lună. Este important să lasați puii să fie alăptați de mamă până încep să mănânce mâncare solidă în mod curent.   Vaccinarea se începe la vârsta de 1,5-2 luni. Detalii suplimentare puteţi afla din articolul: Schemă vaccinare pui 

Daniela Chelaru, dr. med. vet, MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti    Î: Bună ziua, am un cățeluș de 5 săptămâni care suferă de hernie inghinală și mi s-a sugerat să-l operez. Hernia este reductibilă însă aș dori să știu ce riscuri comportă o intervenție chirurgicală la această vârstă. Totodata aș dori să știu ce tip de anestezie este recomandată, cea injectabilă sau cea prin gaz anesteziant? Vă mulţumesc. Crina R: Hernia este pătrunderea țesuturilor sau organelor prin deschideri ce în mod normal sunt închise. Hernia poate apărea în mai multe zone ale corpului. Pot fi hernii ombilicale, diafragmatice sau inghinale. Hernia ombilicală apare în regiunea ombilicului. Hernia ombilicală congenitală este cea mai comună dintre toate tipurile de hernie. Această hernie ombilicală se poate remedia de la sine pe măsură ce animalul crește. La masculi se intervine chirurgical (în cazul în care nu s-a remediat de la sine) în jurul vârstei de 12-18 săptămâni. La femele la 5-6 luni, când se sterilizează. Hernia ombilicală se poate complica atunci când țesuturile, organele sunt strangulate. Pot fi hernii mici, mari sau foarte mari. Cele mici sunt cele care se remediază ușor, uneori închizându-se de la sine, dacă vorbim de un animal în creștere. Cele mari sunt mai periculoase decât cele foarte mari, deoarce pot fi însoțite de strangulări ale organelor. Cele foarte mari nu produc presiune pe intestine, însă în momentul remedierii pot pune probleme din cauza lipsei de țesut.Se poate utiliza plasă de întărire.   Hernia diafragmatică este reprezentată de ruptura musculaturii diafragmatice și pătrunderea conținutului abdominal (stomac, ficat, intestine etc) în cavitatea toracică exercitând presiune asupra pulmonilor. Hernia diafragmatică poate fi congenitală sau dobândită pe parcursul vieții în urma unor traumatisme în regiunea abdominală sau în urma unor căzături violente, accidente rutiere etc. Manifestările pot consta în respirație greoaie, bătăi anormale ale cordului, cianoza mucoaselor, diaree, balonare, vome etc. Remedierea se face prin intervenție chirurgicală după stabilizarea pacientului.   Hernia inghinală este pătrunderea organelor (intestinelor, vezica urinară, uter) prin inelul inghinal. Poate fi unilaterală sau bialterală. Este mai frecventă la femele decât la masculi. Această situație poate duce la complicații ce pot pune viața animalului în pericol, de aceea se recomandă intervenția chirurgicală. Întervenția chirurgicală de corectare a herniei se poate face concomitent cu sterilizarea.   Hernia inghinală poate fi congenitală sau poate apărea pe parcursul vieții. Obezitatea, traumele, gestațiile pot fi factori favorizanți în apariția herniei. Hernia apare ca o umflătură în regiunea inghinală (în regiunea unde musculatura abdominală intâlnește membrele posterioare). Poate fi asimptomatică, mai ales când hernia este redusă (se poate împinge înapoi în cavitatea abdominală). Atunci când nu se poate împinge înapoi în cavitatea abdminală vorbim de o hernie încarcerată. Atunci când aportul saguin este perturbat sau când hernia încarcerată este strangulată simptomatologia se schimbă drastic. Zona devine umflată, dureroasă, animalul ajunge să fie letargic, cu dureri intense, febră, refuză hrana și apa. Se poate ajunge chiar la decesul pacientului.   Diagnosticul se poate pune prin examinare clinică, masa hernială putând fi reintrodusă în cavitatea abdominală, ceea ce permite medicului să poată aprecia mărimea herniei, și prin investigații paraclinice (radiografii cu contrast, ecografii) determinânsu-se conținutul herniei. Tratamentul constă în repararea herniei, într-un timp cât mai scurt de la diagnosticare şi din moment ce animalul este anesteziat se poate realiza și castrarea în aceeași intervenție chirurgicală.   La animalele care au moștenit herniile pe cale ereditară este recomandat să nu se utilizeze la reproducție..   Tratamentul: în cazul herniilor la puiuți hernia poate chiar să nu necesite intervenția medicului, aceasta tratându-se de la sine până aproape de vârsta de 6 luni, prin întărirea musculaturii abdominale în cazul herniilor mici, animalul poate trăi toată viața fără a necesita tratament în acest sens în cazul herniilor mari tratamentul este chirurgical și constă în repunerea organelor în cavitate și închiderea inelului herniar.   Pentru a afla sigura dacă este vorba de o hernie recomandarea este de a merge la un medic veterinar pentru un consult medical și stabilirea, dacă este cazul, unui tratament adecvat.

Daniela Chelaru, dr. med. vet, MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti    Î: Bună ziua. Am un rottweiler în vârstă de 2 luni și o săptămână. Dorim într-o orarecare măsură să îi tăiem coada, însa nu știu daca este într-adevăr recomandat la vârstă de 2 luni. Mi-ați putea spune dacă există riscuri! Vă mulţumesc. Ionuţ R: Codotomia, sau tăierea cozii se poate realiza în scop terapeutic sau estetic. Această intervenție chirurgicală nu se realizeză întâmplător ci după anumite standarde. Se realizează de obicei în primele zile de viață, timpul de sângerare și intensitatea durerii fiind minime. Conform legii privind modificarea și completarea legii 205/2004 PRIVIND PROTECȚIA ANIMALELOR, votată în senatul României în ziua de 04.12.2007, la articolul 6 apare următorul cuprins: Art. 6 - (1) În sensul prezentei legi, prin "rău tratament" se întelege comportamentul brutal, abuzul în utilizarea animalelor, supunera animalelor la eforturi inutile, precum și neasigurarea condițiilor prevăzute la art 5 alin 1 (2) În sensul prezentei legi prin "cruzime față de animale" se înțelege: a) omorârea animalelor, cu intenție b) practicarea tirului pe animale domestice sau captive c) organizarea de lupte între animale sau cu animale d) folosirea animalelor vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea e) folosirea animalelor pt expoziții, spectacole, publicitate, realizare de filme și în scopuri asemănătoare, dacă aceste activități le provoacă suferințe fizice și psihice, afecțiuni, răniri f) abandonarea și/sau alungarea unui animal a cărui existenţă depinde de îngrijirea omului g) administrarea de substanțe destinate stimulării capacităților fizice ale animalelor în timpul competițiilor sportive, sub forma dopajului h) maltratarea și schingiuirea animalelor i) intervențiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia, cuparea urechilor, sectionarea corzilor vocale, ablatia ghearelor, coltilotul ciocului şi dinţilor j)provocarea de suferințe fizice și psihice prin orice mijloace k) despărțirea puilor de mamă până la vârsta de minimum 8 săptămâni de viață l) capturarea animalelor prin alte metode decât cele prevăzute de lege m) folosirea armelor cu tranchilizant în alte situații decât pentru imobilizarea animalelor

Daniela Chelaru, dr. med. vet, MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti    Î: Bună ziua! Tocmai mi-am achiziționat un cățeluș și mi s-a spus că este caniche pitic însă eu nu știu dacă într-adevar așa este. Mă puteți ajuta vă rog spunându-mi ce rasă este? Și vreau să vă mai întreb cât timp trebuie să îi dau lapte? Are 7 săptămâni. Vă mulţumesc. Dragoş R: Pentru a stabili  rasa unui cațel trebuie să discutați cu crescătorul privind actele care dovedesc proveniența cățeluilui, părinților, de pedigree. Apectul este asemănător unui caniche, însă cu timpul când va crește trăsăturile se pot schimba deci nu se poate afirma cu certitudine dacă este sau nu caniche pitic.       În privința vârstei aceasta se poate stabili după dentiție și aveți aici o serie de informații despre acest subiect. Cu expeția unor cazuri speciale, puiuții de câine se nasc fără dinți. Primii dinți care apar sunt incisivii, la vârsta de 2-3 săptămâni. Următorii sunt caninii și premolarii. Ultimii premolari erup la 8-12 săptămâni. Puiuții nu au molari. Dentiţia de lapte rămâne pentru o perioadă de 3-7 luni. Începând cu vârsta de 3 luni, incisivii sunt înlocuiți de incisivii de adult. La vârsta de 5 luniva avea toți incisivii de adult. Caninii, premolarii și molarii de adult apar între 4 și 7 luni. Deci la vârsta de 7-8 luni puiuțul ar trebui să aibă dentiția definitivă completă. După aceste criterii se poate aproxima vârsta puiuțului dumneavoastră. În mod normal, odată cu apariția dentiției definitive, dentiția caducă va cădea. Dacă acest lucru nu se întâmplă, se va observa un set dublu de dinți.   Puii cu vârsta cuprinsă între 3 și 4 luni ar trebui verificați periodic pentru a se vedea dacă dentiția de adult apare normal. Cand dentiția de lapte interferă cu cea definitivă, acesta trebuie scoasă.   Da, starea de agitație, nervozitate, tendința de a roade în continuu pot fi determinate de creșterea dinților.  Există jucării speciale pentru puiuți, care ajută la masarea gingiilor în perioada erupției dentare. Pe toată perioada de creștere și schimbare a dentiției asigurații câinelui o varietate largă de lucruri de ros (speciale pentru ei).   Alăptarea câinelui se face de obicei până în jurul vârstei de o lună jumătate. Deja ar trebui să aibă un meniu diversificat, adică deja să consume produse destinate câinilor care înțarcă cum ar fi produsele starter sau Puppy (în funcție de gamă). Aceste bocițe pot fi înmuiate în apă călduță pentru a fi mai ușor de consumat. De asemenea există și hrană umedă pentru perioada de înțărcare. 

Adriana Florentina Florea, dr. med. vet, MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti    Î: Bună ziua. Am o cațelușă beagle de 6 luni și săptămâna trecută timp de două zile avea câteva picături de sânge, asta după ce urina. După aceste zile i-a trecut, menționez că nu a făcut febră, nu a fost apatică mănâncă normal. Astăzi iar am observat că avea scurgeri după ce făcea pipi, organul genital nu este umflat. Nu șptiu ce ar putea fi, pentru că este și primul meu căţel și nu cunosc cum ar trebui să fie un câine în călduri! Aștept un răspuns de la dvs. Mulţumesc. MariusR: ățelele intră în călduri prima oară la vârsta de 6-10 luni (cu cât talia este mai mare, cu atât intră în călduri mai târziu), apoi din 6 în 6 luni. Perioada de călduri durează, în medie, 3 săptămâni. Femelele nu au menopauză, însă odată cu înaintarea în vârstă scade fertilitatea , iar ciclul de călduri devine neregulat.   Căldurile debutează cu tumefierea vulvei și înroșirea acesteia, urmată de apariția secrețiilor sanghinolente, mai mult sau mai puțin abundente (acest lucru diferă de la individ la individ). În această perioadă, cățeaua va urina mai des, poate fi mai agitată și poate refuza mâncarea. Primul stadiu al ciclului reproductiv la femele este proestrul. Iniţial vulva se tumefiază, apare descărcarea de lichid sangvinolent, urinări frecvente, neliniştea femelei. În această perioadă masculii sunt atraşi de femelă, însă aceasta nu este receptivă. Durata proestrului este de 9 zile.   Următorul stadiu  este estrul. În această etapă a ciclului, femelele sunt receptive şi acceptă masculul. Doar în această perioadă împrecherea poate fi urmată de o gestaţie.  Pe perioada proestrului şi estrului femelele au o descărcare sangvinolentă, care la unele femele nu poate fi observată datorită toaletării intense (femela se linge insistent în regiunea organelor genitale).  Aceste două perioade sunt cunoscute sub denumirea de „călduri”. Durata lor poate varia de la 5 la 21 de zile.   Diestrul este perioada următoare şi durează 56-58 zile la femelele gestante şi între 60-100 zile la femelele negestante. Deoarece profilul hormonal atât la femelele gestante, cât şi la cele negestante este acelaşi, frecvent femelele negestante manifestă o pseudogestanţie, manifestată prin creşterea în greutate, inflamarea glandelor mamare, apariţia secreţiei glandelor mamare, exprimarea comportamentului matern.   Anestrul  este perioada de linişte reproductivă, când femela nu este atrasă şi nici nu atrage masculii. Durata lui este de 4- 5 luni.     Apariția sângelui în urină poate fi și urmarea unor procese patologice. Mai multe informații despre cazurile în care se mai poate întâlni urinarea cu sânge gasiți pe pagina noastră de web, accesând următoarele articole: Apariţia sângelui în urină şi Urinare cu sânge .   Vă recomand să faceți o vizită la un cabinet veterinar pentru a i se acorda o consultație cățelușei dumneavoastră, eventual câteva investigații (ecografie, examen de urină). Medicul veterinar vă va spune care este cauza exactă a acestor sângerări (dacă a intrat în călduri sau dacă sângerarea este de natură patologică) și i se va administra un tratament, dacă este necesar.    

Adriana Florentina Florea, dr. med. vet, MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti    Î: V-am mai scris în legătură cu un câine de 11 ani care s-a mai refăcut și vârsta lui cam înaintată m-a determinat ca în urmă cu o lună să mai iau un cățel. L-am deparazitat cu pratel după care i-am făcut primul vaccin biocan. După alte două săptămâni medicul m-a sfătuit să fac al doilea vaccin biocan dhppi și biocan l. După 5 zile de la al doilea vaccin cățelul s-a îmbolnăvit și după 3 zile de suferință a murit. I-am facut înainte și perfuzii cu glucoză și ringer, antibiotice, Fosfor și B12, vitamina K şi C, antivomitive şi imunoglobulină. Cățelul avea vărsături și diaree care în cele din urmă au devenit roșiatice. Medicul zicea că ar fi jigodie dar după primul vaccin care conținea virusul nu a avut reacție. Boala l-a ţinut 4 zile din care primele două nu era aşa de rău dar mânca puțin, bea multă apa și urina des. Credeți-mă că nu mai știu ce să cred, sunt total derutat. Sper să mă ajutați cu un răspuns. Este posibil cu vaccinurile făcute și cu toate încercările de tratament să se întâmple așa ceva? Vă mulţumesc. SaraR:Voma și diareea la un câine se pot datora mai multor factori, dintre care: paraziții intestinali, infecții bacteriene sau virale, alimentație neadecvată, ingerarea unor obiecte străine, intoxicații etc. Culoarea roșiatică a fecalelor este dată de prezența sângelui. Atunci când sângele provine de la nivelul colonului sau al rectului fecalele sunt roșiatice, iar când sângele provine de la nivelul tubului digestiv superior, fecalele sunt negricioase și poartă numele de melenă. Dintre paraziții intestinali, cel mai frecvent sunt întâlniți viermii cu cârlig, viermii panglică sau viermii inelari. Protozoare precum coccidia pot de asemenea determina apariția sângelui în fecale. Se recomandă identificarea paraziților existenți și prescrirea unui tratament specific de către medicul veterinar.   Parvoviroza este o boală virală ce afectează în special tineretul canin. Puii care au parvoviroză manifestă frecvent vomă, apatie, pierderea apetitului și apariția sângelui în fecale. Pentru prevenirea apariției acestei boli se recomandă vaccinarea animalului.   Maladia Carre, sau jigodia, este o boală virală infecto-contagioasă caracterizată prin sindrom febril, tulburări digestive, pulmonare, cutanate și nervoase. Cel mai frecvent este întâlnită forma acută, care debutează cu febră (39,5-41 grade Celsius), secreții oculo-nazale și vomă.   Manifestările clinice ale bolii diferă de localizarea acesteia:  - localizarea la nivelul mucoaselor: secreții la nivelul căilor respiratorii anterioare, senzație de prurit nazal, strănut cu apariția jetajului (la început seros, apoi mucos, mucopurulent), secreții la nivel conjunctival, fotofobie;  - localizarea pulmonară apare ca urmare a extinderii procesului inflamator la nivelul căilor respiratorii posterioare: strănut, tuse uscată și scurtă, apoi umedă și prelungită, semne de bronhopneumonie;  - localizarea digestivă: vomă, enterită manifestată inițial prin constipație, apoi diaree mucoasă, fetidă, uneori cu striuri de sânge, inapetență, sete accentuată;  - localizarea cutanată: erupții cutanate localizate pe fața internă a coapsei, fața inferoposterioară a abdomenului, rareori apar generalizate;  - localizarea la nivelul aparatului urinar: prezența în urină a albuminelor, a celulelor renale și a cilindrilor hialini;  - localizarea nervoasă: apare la 21-90 de zile de la infestare, deseori la animalele clinic vindecate, și se manifestă prin contracturi musculare la membrele posterioare, paralizii ale trenului posterior ce progresează caudo-cranial, înțepenirea cefei, opistotonus, pareze și paralizii, mișcări în cerc;  - localizarea plantară (”boala călcâiului tare”): îngroșarea pernuțelor, sensibilitate crescută a zonei plantare.   Este posibil ca imediat după vaccinarea cățelușilor împotriva virusului să apară simptome clinice care să indice această boală. În multe cazuri este greu de depistat infecția. Există o perioadă de latență între momentul infectării câinelui cu virus și momentul apariției simptomelor, de aproximativ 10-14 zile, ceea ce înseamnă că este posibil ca unii cățeluși deja infectaţi să fie vaccinaţi înainte de apariția semnelor clinice. Vaccinarea nu este eficientă dacă se face după contactarea virusului.

Daniela Chelaru, dr. med. vet, MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti    Î: Sunt mandra proprietară a unui mascul Shih Tzu în vârstă de 9 luni, pe nume Slash care a fost mușcat zilele trecute de o căpușă (deși are zgarda kiltix și o dată pe lună și picatura advantix). De îndată ce am sesizat căpușa (îl verificam după fiecare ieșire) am fugit la medicul veterinar. Acesta a extras căpușa și a frecționat locul cu tinctură de iod. Ne-a atenționat să fim atenți în următoarele două săptămâni la comportamentul cățelului și să îl anunțăm dacă acesta devine apatic. Vă rugăm să ne ajutați cu urmatoarele informații: - nu există analize care se pot face pentru a afla dacă câinele a fost sau nu infectat cu vreo boală?  - nu există vaccinuri pentru aceste boli care să se poata face preventiv? - nu ar fi util să aplicăm măcar un unguent cu antibiotic pe zona inflamată? - ce mai putem face pentru a feri câinele de pericolul căpușelor? Vă mulţumesc. Diana R: Babesioza este o boală parazitară a sângelui transmisă prin mușcătura de căpușă. Căpușele pot fi sau nu infectate cu acest parazit. Acestea ajung să fie infestate cu acest parazit prin mușcarea unui animal parazitat. Ajung să transmită mai departe boala prin atașarea pe un animal sănătos. Se mai poate transmite de la femela gestantă la fetuși. Parazitul intră în globulele roșii,care sunt distruse apărând anemia.  Alte boli transmise de căpușe sunt: boala Lyme, anaplasmoza, erlichioza. Simptomatologia babesiozei este caracterizată de: - hipertermie/febră - pierderea apetitului - mucoase palide - letargie - urină de culoare rosietică sau portocalie (asemănătoare cu culoarea berii) - splenomegalie (mărirea splinei) - limfadenopatii (mărirea limfonodurilor). Pisicile vor manifesta letargie, stare generală proastă, slăbire,anorexie și aspect neîngrijit al blăniței. În general pisicile ascund foarte bine simptomele. Perioada de incubație variază între o săptămână și douăsprezece luni. Infecțiile cu Babesia pot fi de la ușoare (câinii nu prezintă niciun simptom) până la foarte severe (uneori fatale). Severitatea este dată de tipul de parazit și de sistemul imunitar al animalului. În unele cazuri pot fi afectate funcțiile altor organe cum ar fi ficatul, rinichii, plumonii etc Diagnosticul se poate pune prin efectuarea uneor investigații cum ar fi :- hemoleucograma pentru a se vedea modificările tabloului hematologic (reducerea numărului de hematii și trombocite), - testul de babesia prin intermediul căruia se identifică prezența parazitului în sânge (există situații când testele pot ieși negative deși parazitul există);- test pentru determinarea anticorpilor la Babesia. În același timp cu babesioza animalul mai poate suferi și de alte boli trasnsmise de căpușe cum ar fi erlichioza etc. Pentru tratarea babesiozei s-au utilizat o serie de medicamente cu o eficacitate variabilă. În situațiile severe se poate opta pentru transfuzie de sânge. Tratamentul se stabilește în funcție de ce găsește medicul în urma consultației, investigațiilor. În situațiile în care apar alterări ale funcțiilor organelor interne se tratează fiecare problemă în parte pe lângă tratamentul specific împortiva babesiilor. Tratamentul se face cu produse antibabesii, cu administrarea de fluide intravenos, cu produse pentru stimularea producerii de hematii și cu o îngrijire generală bună pe perioada bolii. Tratamentul ameliorează simptomele dar se pare că uneori parazitul nu dispare complet din organism și problema poate să revină pe parcursul vieții animalului, în perioade de stres sau când scade imunitatea. Câinii diagnosticați cu babesioză nu trebuie utilizați la împerechere sau ca donatori de sânge.   Prevenirea se face prin : - utilizarea produselor antiparazitare (împotriva purecilor și căpușelor). Este foarte importantă durata de acțiune a acestora, respectarea corectă a modului de aplicare și condițiile de mediu. - verificarea regulată a animalului pentru a se observa prezența mușcăturilor de căpusă sau chiar a căpușelor pe animal. - evitarea zonelor unde ar putea fi căpușe: păduri, lacuri, zone cu multă iarbă, frunziș, stufăriș etc. - utilizarea periodică a soluțiilor împortiva purecilor și căpușelor în zonele unde trăiesc animalele - utilizarea unui vaccin pentru babesioză care însă merge doar pe unele tipuri de babesii și care nu are eficiență 100%. Nu se cunosc încă foarte multe detalii despre acest vaccin și nu a fost introdus pe piața românească oficial.   

Daniela Chelaru, dr. med. vet, MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti    Î: Am un ciobănesc bucovinean în vârstă de 6 luni pe care l-am primit la vârsta de 3 luni și jumătate. Acum 2 săptămâni a fost diagnosticat cu displazie de șold și ni s-a recomandat aplazyl, 3 pastile/zi și hrană de la Hills (numai că lui nu-i place absolut deloc) până la vârsta de 1 an - 1 an jumătate și atunci, în urma radiografiilor se va stabili dacă este nevoie de operație sau nu. Intrebarea mea este dacă în această perioadă este indicat să-i dăm și calciu, vitamine, etc și ce ne recomandați? Vă mulţumesc.IoanaR: Displazia de șold este cea mai frecventă afecțiune, la nivelul membrelor posterioare, întâlnită la câini.  Incidența cea mai mare se întâlnește la rasele mari cum ar fi Saint Bernard, Rottweiler, Golden Retriever, Ciobănesc German, Labrador și mulți alții. Rasele mici pot fi de asemenea afectate, dar sunt șanse mici să manifeste simptome.  În cazul displaziei modificarea la nivelul articulației este incapacitatea capului femural de a intra în cavitatea acetabulară. Pe măsură ce greutatea animalului crește este depășită capacitatea țesuturilor care fac legătura între capul femural și cavitatea acetabulară ceea ce duce la o articulație instabilă Este o boală determinată genetic, dar și alți factori pot favoriza apariția cum ar fi dieta animalului. Prin administrarea unei diete bogate caloric animalelor în creștere se favorizează apariția displaziei de șold din cauza creșterii rapide în greutate.   Supraponderabilitatea favorizează manifestarea displaziei de șold dar și a altor boli scheletice. De asemenea o dietă cu un raport dezechilibrat între calciu și fosfor este nepotrivită pentru dezvoltarea oaselor.  Exercițiile fizice nepotrivite pe perioada creșterii de asemenea pot determina apariția simptomelor displaziei de șold. Câinele ar trebui oprit de a face sărituri la care aterizarea se face pe membrele posterioare (ex : prinderea unei mingii) sau să se ridice pe membrele posterioare.  Câinii cu displazie se nasc cu șolduri ce par normale dar care pe măsură ce timpul trece manifestă modificări structurale. Vârsta la care apare este de 4-12 luni.  Puii pot manifesta durere, schipătură, când aleargă pot prezenta sărituri asemănătoare cu cele ale iepurelui, dificultate la ridicarea de jos, dificultate la urcarea scărilor etc.    Diagnosticul se pune prin examinarea clinică a animalului și prin radiografie. Radiografia este sigura metodă sigură prin care se poate pune diagnosticul de displazie de șold. Pentru o radiografie corectă este necesară sedarea sau anestezia animalului pentru că nu se pot întinde membrelor posterioare, animalul stând pe spate, fără apariția durerii.   Displazia este de mai multe tipuri moderată, medie, sau severă. Deoarece este boală determinată genetic nu există produse medicamentoase care să oprească apariția displaziei. Displazia de șold este tratată atât medicamentos cât și chirurgical. Tratamentul medicamentos constă în administrarea antiinflamatoarelor, analgezicelor, produse speciale pentru susținerea articulațiilor. De asemenea este importantă reducerea greutății și limitarea activității fizice.   Înotul este o activitate excelentă pentru dezvolatrea masei musculare fără a suprasolicita articulațiile. Toate acestea ajută la ținerea sub control a afecțiunii nu la vindecarea ei. Intervenția chirurgicală este hotărâtă de medicul vetrinar după realizarea radiografiei, în funcție de severitatea bolii și de vârsta animalului. Se recurge la intervenție chirurgicală când celelalte metode nu dau rezultate. Există mai multe metode de a interveni chirurgical.   Prevenirea constă în: menținerea greutății în valori normale pentru vârsta și talia animalului. Acest lucru întârzie apariției simptomelor displaziei și la limitarea la o formă mai ușoară a displaziei. administrarea unei hrane echilibrată, pentru o creștere normală administrarea unei diete cu conținut caloric redus puilor supraponderali limitarea la reproducție a animalelor diagnosticate cu displazie de șold. asigurarea unor locuri călduroase și moi pentru odihna animalului